Epoca Mea De Aur – partea întâi (Daniel Horia) – Editura Grafic 2021
Epoca mea de aur e un roman grafic autobiografic colorat și plin de poezie, în care Daniel Horia își povestește copilăria – fiu unic într-o familie mare de bucureșteni, devine (evident) centrul atenției și e înconjurat de dragostea tuturor.
E o copilărie fermecată, plină de creioane colorate, cărți, jocuri și plimbări prin parcurile bucureștene, extrem de departe de realitatea epocii – dar copilul devenit narator strecoară cu dibăcie detalii care echilibrează povestea, adaugă tensiunea de care e nevoie, și chiar… educă pe cei care n-au trăit în perioada respectivă. Desenul e condus cu măiestrie, devenind rând pe rând vesel, tensionat, trist și înspăimântător; decupajul e clar și eficient, segmentele poveștii sunt clar demarcate, grafica completând și confirmând schimbarea vocii auctoriale.
Daniel are nu doar ochi și mână de artist, ci și un talent natural de povestitor, transformând pățanii obișnuite din viața oricărui copil al anilor respectivi în adevărate aventuri ale “puiului de aur”. Mai mult, am zâmbit foarte des, pentru că secvențele lirice sau comentariile informative sunt întrerupte dibaci de glume directe – precum vecinii nevoiți să aprecieze muzica clasică, fie că vor sau nu 🙂 ori de detalii subtile – nici unui copil nu-i place marțipanul, probabil că nici copiilor vameșilor, așa că e normal să nu fi fost subtilizat din pachetul trimis din Germania 🙂
Dar viețile fericite sunt rareori interesante (pentru că, în ciuda eforturilor lui Daniel de a alterna lumini și umbre, ca într-un serial TV celebru în epocă, povestea e una fericită), așa că a doua jumătate a cărții e în contrast puternic cu prima – e momentul în care copilul (și, mai ales, familia lui…) se lovește în plin de una dintre problemele epocii comuniste, problemă cu care se mai confruntă încă mulți români – sistemul de sănătate. Doctori aroganți și incapabili să-și recunoască greșelile (darămite să le rezolve…) existau și atunci, continuă să existe și acum.
Din instinct sau din meșteșug, Daniel extinde povestea la nivelul unei saga de familie, întrerupând monotonia dramei medicale și făcând o incursiune în istoria mai veche a României. Vocile celorlalte personaje (mama, bunicii..) adaugă prospețime și lămuresc o perioadă pe care copilul, personajul principal și naratorul de până atunci, nu avea cum s-o povestească.
Finalul luminos și inocent ridică însă fiori pe șira spinării cititorului avizat – pentru că, deși cartea n-o spune explicit, ultima pagină a cărții se întâmplă în 27 aprilie 1986…
Aștept deci continuarea, sperând că umbra Cernobâlului va rămâne doar atât – o umbră.
Un roman grafic care spune o poveste nostalgică și sinceră, destinată adulților (în ciuda stilului colorat și vesel) – atât celor care au trăit aceeași copilărie și cărora le va face plăcere să se recunoască ici și colo, cât și celor născuți mult după 1989 și care vor să afle cum se trăia în ultimii ani ai comunismului românesc.
Epoca Mea De Aur – partea a doua (Daniel Horia) – Editura Grafic 2025
Odată cu volumul al doilea, a devenit evident că această trilogie autobiografică nu e destinată copiilor care au acum vârsta de atunci a lui Dani, eroul principal al cărții.
E în primul rând o călătorie nostalgică destinată adulților de-un leat cu autorul, celor care au trăit acea “epocă de aur” și care își pot suprapune amintirile peste poveste.
Apoi, e o metodă de a împiedica glorificarea trecutului, și o lecție pentru (pre)adolescenții de azi. Chiar dacă Dani e un privilegiat care face nazuri în timp ce majoritatea plozilor din perioada respectivă se îndopau fericiți cu mâncare de cartofi, ciorbă de dovlecei și altele asemenea 🙂 e totuși lovit din plin de lipsurile vremii – energia electrică dată cu porția, încălzirea centrală lipsă și blocurile cu geamurile acoperite de gheață, restricțiile de călătorie, migrația socială internă simultan obligatorie (absolvenții de facultate erau repartizați unde era nevoie de ei, nu unde își doreau ei) și imposibilă (te-ai săturat de Căciulata și vrei să te muți în București? Îmi pare rău, mai încearcă în viața următoare…).
E o revoltă și un mesaj către toți părinții prezenți și viitori. Dacă în primul volum problemele erau în majoritate exterioare (sistemul educațional, sistemul de sănătate…) aici monștrii care îl terorizează pe micul Dani locuiesc în același apartament cu el. Conflictele dintre părinți au efecte definitorii asupra copilului ultrasensibil, care începe să înțeleagă raporturile de putere dintre adulți și, mai ales, observă motivele subterane ale acestora. (Încetul cu încetul, autobiografia amuzantă se transformă în roman psihologic, iar saga de familie se integrează perfect în… istoria României postbelice. Da, nu glumesc.)
În sfârșit, e o confesiune tulburătoare, emoționantă și (poate) puțin prea sinceră. Dani își pune sufletul pe tavă, iar această sinceritate nu e doar un truc narativ menit să mențină până la capăt atenția cititorilor. E pur și simplu atu-ul fundamental al cărții, pe lângă acela (evident!) al desenului atractiv, sigur pe el, colorat și cameleonic, un stil minimalist și direct, expresiv și simbolic, la jumătatea drumului între BD și manga.
Cel mai bun roman grafic românesc din 2021 a devenit cel mai bun roman grafic din 2025. Sper să ajung să scriu același lucru și în 2029… sau mai devreme 🙂
Mulțumesc, Dani.
(am împrumutat imaginile de la editura Grafic)
(găsiți ambele volume aici: Epoca mea de aur)
