Mickey 17 este, pentru mine, o surpriză plăcută. Am dat peste el întâmplător, butonând în căutarea unui film de weekend. Încă de la început m-a atras personajul principal, excelent interpretat de Robert Pattinson. Vocea lui ușor tremurată, atitudinea vulnerabilă, opusă celei de macho cu care adesea este identificat, dau greutate personajului. Trebuie doar să ne amintim de interpretările lui din The Batman (2022), Tenet (2020), Good Time (2017) sau The Lighthouse (2019); toate confirmă o evoluție actoricească spre roluri complexe, instabile, la granița dintre introspecție și nebunie.
Numele mari nu se opresc la Pattinson. Deasupra tuturor planează cel al lui Bong Joon Ho, regizorul sud-coreean triplu premiat cu Oscar pentru Parazit (2019), dar cunoscut și pentru Snowpiercer (Expresul zăpezii, 2013) și Okja (2017). Lor li se alătură Steven Yeun, nominalizat la Oscar pentru rolul din docudrama Minari, și Mark Ruffalo, în rolul miliardarului Kenneth Marshall, alături de Toni Collette, într-un rol secundar intens.
Mickey 17
Filmul este o adaptare după romanul cu același nume de Edward Ashton (apărut în 2022), iar Bong Joon-ho face o treabă foarte bună. Îndrăznesc să spun că, venind după succesele internaționale Snowpiercer, Okja și mai ales Parazit, așteptările erau uriașe, însă Mickey 17 reușește să ofere o ecranizare sofisticată și surprinzător de introspectivă. Tematic, e înrudit cu filmele sale anterioare: un om modest și singuratic prins într-un sistem mecanic, rece, care înghite tot. De data aceasta, mecanismul este chiar ideea de clonare: corpul, dar și amintirile pot fi recreate, iar viața devine o copie perpetuă.
Protagonistul trăiește, metaforic vorbind, într-o roată de veveriță uriașă, privind cum existențele sale succesive se sting una după alta, fără emoție și fără sens. Și cum ar putea fi altfel, din moment ce Mickey este un dispensabil: un om de sacrificiu, programat să moară și să renască de câte ori este nevoie?
Acțiunea se petrece într-un viitor incert — nu foarte îndepărtat, pentru că recunoaștem tehnologii actuale, dar nici apropiat, pentru că omenirea are deja nave uriașe de colonizare. Un miliardar, fost politician, Kenneth Marshall (Mark Ruffalo), și soția sa Ylfa (Toni Collette) construiesc o navă cosmică menită să colonizeze planeta înghețată Niflheim (în mitologia nordică, tărâmul frigului veșnic, unde ajung sufletele celor care nu mor eroic). Mickey acceptă să facă parte din echipa de coloniști pentru a scăpa de o datorie mortală, devenind dispensabil: un om care poate fi ucis și recreat de fiecare dată când este nevoie. Cum s-ar spune, a scăpat de dracu și a dat de mă-sa.
Filmul este neliniar, un adevărat triumf cinematografic al lui Bong Joon Ho. Acțiunea se mișcă înainte și înapoi, dezvăluindu-l pe Mickey 17 treptat, piesă cu piesă, ca într-un puzzle marcat de violență și absență emoțională. Vedem mai mulți Mickey succesivi — vieți, morți, reimprimări — până la ultimul, Mickey 17, și sosia lui apărută accidental, ceea ce deschide conflictul central: cine este adevăratul Mickey?
Ca satiră, filmul nu se ridică la nivelul lui Parazit. Uneori personajele sunt caricaturale și previzibile, mai ales cuplul Marshall-Ylfa, ea fiind o personificare destul de grosieră a femeii puternice, dar egoiste. Totuși, rămâne o satiră eficientă, lejeră, care atinge cu finețe câteva ținte: narcisismul miliardarilor din zona tech, lipsa de empatie a savanților (ironic, Mickey este „imprimat” într-un tub care amintește de imprimantele matriciale), dar și religia, tratată ca formă de auto-idolatrie.
Finalul este oarecum forțat în optimismul lui, dar oferă o dulce răzbunare: cei răi sunt pedepsiți, cei buni onorați, iar marea familie umană se împacă, metaforic, cu marea familie extraterestră de pe planeta frigului veșnic — un Niflheim care devine, paradoxal, locul renașterii. Sacrificiul lui Mickey 18 este cel care salvează lumea și viața lui Mickey 17, închizând cercul existențelor clonelor.
Plin de scene naive, alternând cu altele de o cruzime neașteptată sau de o superficialitate dezarmantă, Mickey 17 rămâne o comedie SF plăcută, antrenantă și elegant jucată, în care Robert Pattinson face, practic, 18 versiuni ale aceluiași personaj — și o face excelent.
Filmul poate fi urmărit pe HBO Max.
