Mechanicus – revelația Omnisiahului(timp de citire: 8 minute)

Am treij-nouă de ani și foarte rar mă mai dă vreun joc pe spate. Cu-atât mai mult un TBS (turned based strategy pentru cine a trăit în comunități amiș și n-a jucat nici șah), pe care le-am absorbit prin toți porii de la primul Heroes, primul Age of Wonders, primul Disciples și primul Civilisation încoace cu voracitatea cu care Maradona trăgea talent pe ambele nări la campionatul mondial din SUA.

Warhammer 40k Mechanicus

Ei bine, ăsta m-a dat pe spate. Voi scrie deci restul articolului dintr-o poziție incomodă, cu ochii-n tavan. Iar pe tavan mi se înfățișează harta imperiului oamenilor, în anul 40.000 de la fondare. Mânați de-un zel soră cu cruciadele, văr cu cuceririle arabe din secolele VII-VIII și cumătru cu prăpădurile făcute de Inchiziție, dar amintind nespus de mult și de fremenii lui Muad’Dib, umanitatea s-a extins în toată galaxia, mai cu seamă grație super-soldaților devotați ai Împăratului – nea mărinii spațiali.

Ar fi chiar culmea să continui cu întreaga istorie ce stă la baza universului Warhammer 40k, că nu mi-ar ajunge o mie și una de nopți și nici o mie și una de cărți (cred că are mai mult fan-fiction ca Harry Potter și Star Wars la un loc), dar sunt destule videouri care sintetizează destul de bine lore-ul, cum ne place azi să spunem. Loru-i lor și iară lore, dar dintr-însul, cele mai fascinante două facțiuni mi s-au părut mereu necronii (care la prima vedere par niște undead spațiali, dar cu o poveste mult mai interesantă decât în orice film sau joc cu zombie și schelete), misterioși, vechi de când lumile (nu știu exact care, alea foarte vechi) și cu o filosofie/religie unică, și adeptus mechanicus, care-și au originea pe Marte și care au transformat dibăcia de a crea și manipula noi tehnologii într-un cult în care cineva i-a luat pe ixienii lui Herbert, iezuiții lui Loyola, niște gnostici de secol III și pe Baruch Spinoza, i-a băgat într-un blender și a adăugat ca ingredient de bază doctrina transumanismului.

Într-adevăr, sunt călugării din Cantică pentru Leibowitz a lui Walter Miller Jr., doar că se pricep al naibii de bine la știință și tehnologie. Sunt coșmarul tuturor gânditorilor iluminiști (și al ateilor militați de astăzi) a căror credință fermă e că știința (în particular) și puterea rațiunii (în general) sunt antidotul pentru orice manifestare religioasă. Și iată că venerația asta pentru tehnologie (probabil că Știință și tehnică ar fi fost pentru ei ceea ce Turnul de veghe e pentru martorii lui Iehova) i-a făcut indispensabili pentru expansiunea imperiului uman.

Tech Priests

Atât de indispensabili, încât li s-a permis să-și venereze propriul Mesia (pe Omnisiah, supranumit și Zeul-Mașină) și să-și păstreze propria religie, ferită de dogmele Eclesiarhului și de pogromurile anti-eretice ale Inchiziției imperiale. Iar miezul din dodoașca acestui cult sunt tech-preoții.

Ei, fix în pielea acestor tech-preoți intri tu, prea-fericite consumator de jocuri de strategie, presupunând că mai ai loc să intri de implanturi. Căci da, acești preoți sunt mai plini de implanturi ca Cindy Jackson și familia Kardashian, iar unele dintre acestea sunt mai mari ca ale lui Sheyla Hershey (google). La începutul jocului te afli la bordul unui Ark Mechanicus imperial (o măgăoaie de navă) în căutarea unor tehnologii antice și interzise, pe care le găsești pe o planetă revendicată în vechime de necroni. Planeta pare să fie un uriaș templu-mausoleu, cu mii de galerii și tot atâtea primejdii care te pândesc la tot pasul. Căci pe măsură ce pătrunzi tot mai adânc în camerele mortuare, planeta se trezește la viață, iar blestemul lui Tutankamon – o născocire, în lumea noastră – devine o prezență îngrozitor de reală pentru mâna de preoți cibernetici pe care magul Faustinius (șefu’ la preoți, un Daniel mai plăcut la înfățișare și la caracter) îi aruncă în focul luptei, pentru a recupera tehnologiile ancestrale, dar și pentru a pune capăt amenințării necrone.

Faustinius

Cum strălucește Warhammer 40k Mechanicus?

Răspunsul scurt și liric e: precum un rubin imperial de calibrul lui Estrela de Fura într-un sipet cu pietre „tămăduitoare” luate de la Ezoteric-Fest. Cel practic se împarte în trei categorii simple: gameplay, sound design și overall feeling, iertat să-mi fie abuzul de șecspiriană.

1. Gameplay

Extrem de bine gândit și adaptat tuturor categoriilor de dificultate, de la începători la oameni care au jucat Heroes III și Civilisation până au făcut bășici în degetele de maus și discopatie la vertebre. Controlezi de la trei până la șase preoți-tech, pe care poți să-i augmentezi cu implanturi cibernetice după fiecare misiune și să-i dezvolți pe șapte ramuri disciplinare diferite, care se și combină între ele, desigur. Ai la dispoziție mai multe tipuri de arme ca într-o piață de vechituri din Serbia și, pe deasupra, ai în subordine și luptători skitarii (războinicii mistic-exaltați ai Adeptusului), nu la fel de versatili și de implantați ca preoții, dar bineveniți în momente de cumpănă. Luptele în sine, împotriva necronilor, se desfășoară într-o gamă largă de (nu, nu le pot numi arene, sunt pe bază de grilă pătrățoasă, deci le voi numi) – super-table de șah. Resursa care îți permite să-ți multiplici numărul de acțiuni precum și complexitatea lor este CUNOAȘTEREA (cuantificată în „puncte de cunoaștere)!! Da, knowledge is power transpus perfect într-un joc de strategie. Necronii sunt și ei teribil de versatili și de (așa cum iubitorii francizei știu prea-bine) rezistenți. Creierul-calculator-de-combinații al jucătorului, solicitat la maxim în timpul bătăliilor, e recompensat constant de bogăția de combinații câștigătoare.

2. Sound Design

Aici au nimerit-o din plin și pot să zic că tot ce ține de sunet frizează geniul. E unul din jocurile alea rare (cum ar fi, de pildă, Disciples II, Gothic, Age of Wonders 1 sau Legacy of Kain – Soul Reaver) unde muzica și ambientul sonor rămân toată viața cu tine. Responsabilul cu gâdilarea plăcută a timpanelor este Guillaume David, veșnica lui bolduire! Muzica și efectele gândite de acest tiz al lui G de Machaut te transpun încă din prima clipă acolo. Căci tu vrei să scapi de „aici și acum” și să ajungi „atunci și acolo”, de aia joci un joc plasat în 40.000. Nici nu se poate compara cu partiturile anoste, lipsite de originalitate, corporatiste, create cu ajutorul unor inteligențe mult prea artificiale, care infectează majoritatea jocurilor moderne. E ca și cum acordurile lui Gilmore de pe Shine on You Crazy Diamond te-ar trăsni în ureche după trei ore de audiat „Cele mai tari șlagăre de la Festivalul Mamaia, 1985 până în prezent”. Însă cireașa de pe diamant o reprezintă vocile personajelor, căci în consiliul superior al navei se află și alți tech-preoți precum Scaevola – heretecul fermecat până la obsesie de noile-vechi tehnologii), Videx, un inchizitor încorsetat în scriptură și pus pe genocid, Kephra, căpetenia skitariilor ș.a. Ei bine, acești preoți-tech vorbesc o limbă numai de ei înțeleasă, ceva la granița dintre uman și mecanic, așa numitele canturi binarice sau Lingua-technis, transmise și decodificate cu ajutorul implanturilor.

Fidel loru-i lorului, Guillaume a creat ceva unic, reușind să descopere glasul fiecărui personaj, cu toate că urechii umane pare la fel de straniu și de neinteligibil. Da, nu înțelegi nimic, dar vezi traducerea pe ecran. Și, la fel ca în gagul din Marele dictator, în care Hitler-Hinkel perorează două minute și dactilografa bate câteva litere, ceea ce nouă ne-ar lua jumătate de minut să rostim, preoții transmit în câteva clipe. Iar noi, oameni la fel de îndepărtați de ei cum sunt magdalenienii care s-au exercitat artistic pe pereții Altamirei, stăm și citim și tot citim, scărpinându-ne în cap și simțind parcă nerăbdarea preoților.

Da. Felicitări creatorilor că au riscat să scoată stranietatea acestui cult în valoare, nu să meargă pe aceleași rețete bătătorite.

3. Overall feeling

Pe scurt – imersiune totală. Asemenea lui Howard Carter în Valea Regilor sau a lui Arthur Evans în Creta, pornești în explorarea unei civilizații antice și misterioase și, întâmplător, chitite să distrugă toată viața din univers. Pas cu pas și murală și murală, cu sângele, sudoarea și piulițele ieșite de pe fix a trupelor tale, începi să înțelegi istoria și religia necronilor, asta în timp ce îți tunezi proprii preoți de parcă ai încerca să-l recompui cibernetic pe Preafericitul Daniel cu bucăți de Mercedes. Și poate cel mai important, fidel unui univers ficțional cu totul special, care nu a ținut, din fericire, niciodată cont de insignifiantele noastre fremătări politice. Nota 10.

Deci… cumpărat. instalat. jucat. repeat.

Cum ar fi zis Megan Rapinoe după ce-a lovit-o mingea în bazin și a ieșit în tușă: ovar & aut.