Pentru cine a citit seria „Ultima vrăjitoare din Transilvania”, acest prim volum al spin-off-ului „Cronicile fetei lup” sunt absolut convins că vine exact ca un pansament pentru suflet. Au trecut mai bine de doi ani de când a apărut „Alexandra”, volumul trei al seriei precedente, și promisiunea unei noi trilogii (sau mai mult?) care ar readuce la viață personajele îndrăgite, însă într-o nouă perspectivă, trebuie că sună fermecător. Pentru acei cititori, cel mai probabil că nu voi spune nicio noutate în acest articol.
Eu, însă, trebuie să recunosc, nu am citit seria respectivă, deci „Ceața” a fost poarta mea de intrare în universul vrăjitoarei transilvănene. Ce am găsit a fost o proză foarte bine scrisă, cu personaje care anticipează complexități remarcabile, cu peisaje autohtone minunate, dar și cu un iz cosmopolit deopotrivă.
În speță, urmărim povestea unei fete orfane, Nori, crescută de o femeie foarte libertină, Lorena, și protejată de o mătușă, Aneke, foarte bogată și misterioasă, care se vede prinsă într-o încrengătură de blesteme și vrăji, pe-a căror urzeală Cristina Nemerovschi ne-o dă doar spre degustare în acest volum, lăsându-ne cu dorința de a afla mai multe. Iar pistele pe care fantezia cititorului este pornită sunt multe, variind de la misterul băiatului care vine odată cu ceața și până la motivația mamei naturale de a-și abandona fiica în pădure.
Mi-a plăcut mult alegerea satului transilvănean drept scenă principală, mi-a plăcut de asemenea ideea castelului ruinat, dar încă funcțional, am savurat scenele călătoriei eroinei principale în Ungaria. Și m-au făcut să zâmbesc referirile la particularitățile românești, atinse în stilul inconfundabil al Cristinei.
Așadar, acțiunea este foarte ofertantă, însă în volumul de față nu ea are prim-planul. Deși e foarte bine scrisă în registrul cărților thriller goth-horror-fantasy, această primă parte a seriei mi s-a părut prea încărcată de amintiri și introspecție. Bănuiesc că acesta este prețul pe care trebuie să-l plătești atunci când vrei să scrii un spin-off după o „saga” complexă. Trebuie să (re)definești personajele coerente, adăugând noi fațete ale personalităților lor, fațete care să nu contrasteze cu ansamblul, pentru ca cititorii noii cărți să le descopere treptat, dar cei care cunosc universul din cărțile precedente trebuie să primească și ei ceva în plus, fără a fi plictisiți, dar, foarte important, recunoscând în continuare personajul.
E o jonglerie destul de grea și păguboasă, după părerea mea, care cere, evident, foarte mult spațiu de desfășurare. Și, privind din perspectiva cititorului nou, Cristinei i-a ieșit foarte bine. Voi putea să mă pronunț în totală cunoștință de cauză după ce voi fi citit și trilogia originală.
Dar, deși acțiunea în sine e destul de străvezie, cum spuneam, mai degrabă fixînd doar intriga seriei care va urma, ea nu e lipsită de spectaculozitate sau suspans. Etapele transformării fetei lup sunt interesante, deși au fost deja folosite de atât de multe ori înainte în literatură, ele reușind, sub condeiul Cristinei, să oferteze literar.
În fine, deși aș puncta multele flash-back-urile și amintirile prelungite la partea negativă, trebuie să recunosc că ele m-au și făcut curios în ceea ce privește seria „Ultima vrăjitoare din Transilvania”, deci bănuiesc că și-au atins scopul. Sunt curios să aflu mai multe despre Aneke, cu precădere, singura din trioul magic, pe lângă protagonistă, care apare în carte, dar sunt curios să o descopăr și pe Alexandra, cea doar amintită în volumul de față.
În încheiere aș mai menționa doar că, grație unei scriituri simple și orientate spre eficiența comunicării, specifică în Young Adult, cartea se citește foarte repede, lectura curgând natural și plăcut.