Scriitor, publicist și traducător, interesat de biologie, istorie și mitologie, George Cornilă a profitat de cunoștințele dobândite de pe urma pasiunilor sale, s-a documentat nu numai despre traiul în România în jurul anilor 1800, dar și-a însușit chiar limbajul acelei epoci, a surprins mentalitatea diverselor categorii de locuitori și a scris, de-a lungul mai multor ani, Diluvium. Lansat la Gaudeamus 2019, romanul e descris ca o aventură magic-realistă, încadrat în categoria fantasticului.
Pe scurt, prezentarea oficială ar fi: „La finele Epocii Fanariote, copilul Joszef din Dörrental descoperă că este altfel decât ceilalți. Ploaia îl însoțește oriunde merge.” După familiarizarea cu personajele și locurile (satul Dörrental locuit de români, sași, secui, țigani, sârbi), dar și cu stilul arhaic adoptat de autor, eu m-am trezit în fața unor metafore: căutarea sinelui, împăcarea cu darurile sau defectele cu care a fost înzestrat un om, curajul de a-și lua soarta în propriile mâini, greutatea deciziilor din perspectiva unui membru al comunității, judecând efectele acestora asupra celor din jur. În plus, am savurat căutarea: ce e mai important, țelul final sau călătoria până la a-l atinge?
Scriitura abundă în descrieri plastice, atât ale locurilor străbătute de tânăr, cât și ale personajelor întâlnite. Ritmul domol al frazelor dă senzația unei povești, accentuată de termenii ieșiți de mult din fondul lexical principal. Uneori, paragrafele întinse pe aproape toată pagina, pline de informații referitoare la locuri sau oameni, pot genera o ușoară oboseală a ochiului și să îndemne la lectura pe diagonală. Ar fi păcat, însă, să nu savurăm fiecare istorisire, cu atât mai mult cu cât, în spatele ei, sesizăm o ironie fină, atent sugerată, ca o tușă de culoare într-un colț de tablou în cărbune.
Referitor la stil, mi-a plăcut renunțarea, uneori, la liniuța de dialog, lăsând discuția dintre două personaje să curgă scurt, firesc, separând replicile prin „;”. Atunci, cuvântul pare o minge pasată rapid între doi interlocutori-jucători. Cititorul n-are decât să-i urmărească traiectoria, înainte ca povestea să meargă mai departe.
Adolescentul Joszef e acuzat de locuitorii din satul său că e însoțit de ploaie, lucru ce afectează nu doar recoltele ci și viețile acestora. Decizia luată fără prea mare greutate e de a-și căuta rostul prin alte părți, dar mai ales de a găsi o carte anume („Diluvium”) ce l-ar putea lămuri cu privire la însușirile sale speciale. Cu norii negri și ploaia pe urmele sale, aleargă tot timpul, urmărit de arnăuți, de clerici, de nelegiuiți. Se bucură de dărnicia celebrului Sandor Rozsa, dar și de protecția lui Zdrelea Fulgeratul, unul dintre haiducii codrului Vlăsiei. Călătorește alături de Wagner, omul-lup, dar și de Barbur, voinic de dincolo de Prut, apropiat al cunoscutului Andri Popa. Se bucură de găzduirea unchiului-boier, cultivator de tutun, dar și de a Madamei Artemiza, patroana unui circ ambulant, sau de a contesei Zigmunda, descendentă a familiei Bathory.
Trecutul istoric e prezent prin evocarea unor fapte reale, însă personajelor din cărțile de specialitate, ori celor din legende, li se alătură altele, închipuite, cu propriile fapte de vitejie sau descoperiri revoluționare. Fiecare oferă tânărului Joszef câte o lecție de viață, prin tainele pe care i le împărtășește sau prin necazurile înfruntate împreună.
Finalul poate dezamăgi anumite categorii de cititori, însă e cel mai potrivit pentru povestea unui om chinuit de întrebări, sfâșiat de incertitudini, nesigur de rostul lui pe lume. Ba, mai mult, sfârșitul închide un cerc imaginar al călătoriei în căutarea misteriosului volum.
Diluvium de George Cornilă
Editura Crux Publishing, 2019
ISBN: 978-606-9027-05-9
