În ciuda numelui, Ftizie, publicat în 2023 de editura Ink Story, nu este un roman care să se concentreze pe descrierea teribilei afecțiuni cunoscute și ca tuberculoză pulmonară. Nu. Din punctul meu de vedere, acesta explorează trauma. Trauma fizică, dar mai ales trauma psihologică, cea care se cuibărește în mintea oamenilor la fel cum Mycobacterium tuberculosis infectează plămânii. În copilărie, ca urmare a unor complicate relații de familie. În adolescență, luând naștere sub presiunea interacțiunilor sociale. Mai târziu, la începutul vieții de adult, hrănindu-se din job-uri prost plătite, idealuri frânte și iubiri constrictoare.
Traumă, așadar. Este, însă, Ftizie o carte bună?
Am citit recent într-o revistă culturală un articol care îi identifica drept scriitori doar pe aceia care știu să scrie. Devii scriitor doar în momentul în care ești băgat în seamă de vreo editură importantă, primești un premiu literar sau un critic consacrat afirmă public că da, ai ce-ți trebuie. Nu ești un simplu așternător de vorbe pe foaie, vorbe de care ar trebui să-ți fie rușine. Prin extensie, nici autor de recenzii de carte nu cred că poți fi dacă nu te recomandă nimic în acest sens.
Acestea fiind spuse, întrebarea devine: mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut această carte? Iar răspunsul scurt este: mi-a plăcut parțial.
Gabi Gabrinov, tânăra autoare a romanului, s-a remarcat de curând câștigând premiul întâi la categoria fantasy la concursul organizat de Asociația Culturală „Renașterea Buzoiană”, concurs de proză scurtă SFF. Nu este de mirare, așadar, că am fost curios să citesc romanul ei de debut. Spre surprinderea mea, am descoperit un roman psihologic, cu vagi influențe fantastice, bine ancorat în realitatea autohtonă.
Începutul mi-a captat atenția: în urma unui accident rutier, o tânără femeie, Vera, ajunge să fie internată într-un sanatoriu. Acolo, se luptă cu fantomele trecutului, rememorându-și viața, cu bune și rele, interacționează cu ceilalți pacienți și începe să-și pună întrebări legitime în legătură cu propria sănătate mintală. În timp, am perceput-o pe Vera ca pe o persoană duală. Capabilă de empatie până dincolo de limitele obișnuite, prinsă deseori în plasa unei resemnări melancolice, dar copleșită periodic de puseuri de autovictimizare exacerbate până la cote absurde.
De altfel, această dualitate a caracterizat întreaga mea experiență de parcurgere a cărții. A fost ca și cum am ascultat o piesă cântată de doi muzicieni. Unul dintre ei talentat, cu mâini dibace, capabil să emoționeze cu scene simple, autentice, fără să intervină brutal în desfășurarea lor. O discuție aprinsă între doi îndrăgostiți, o reuniune în cimitir, o raită printr-un magazin de haine la mâna a doua, o vizită la casa unei bătrâne. Felia de viață neprocesată. Pe astfel de momente puternice se sprijină Ftizie ca pe niște veritabile coloane de bazalt. Cel de-al doilea muzician, cumva gălăgios și revanșard, cântă despre zbuciumul interior al Verei. Vera, disecându-și propriile incertitudini, prinsă într-un veșnic restart care nu face decât să acutizeze nevoia ei de a-și exterioriza suferința. Am înțeles demersul de a aduce în prim plan fragilitatea emoțională, dar unele pasaje de autocompătimire m-au îndepărtat puțin de personaj, au creat un ecran între mine și acesta. O barieră.
La capitolul bile albe pun și prezentarea mediului în care se desfășoară acțiunea. Și nu mă refer doar la sanatoriu, pentru că povestea trece la un moment dat dincolo de pereții cenușii ai clădirii, înecându-se în peisajul urban al României de acum zece ani și mai bine. Peisajul de oraș mic, sufocat de nepăsarea oamenilor, de lipsa fondurilor, de lipsa entuziasmului, mai precis. Locul ideal pentru a eșua, chiar și atunci când te reconciliezi cu tine însăți. Acest mediu reverberează încă în mine. Fantasticul pulsează undeva în spatele acestei poveşti. Are rol simbolic şi creionează destinul Verei, deşi finalul înşală aşteptările deviind de la traseul predestinat.
În concluzie, am găsit în Ftizie ceea ce eu consider a fi seminţele unor viitoare romane psihologice de succes, dar şi un studiu al traumei, al recuperării şi al singurătăţii din care tinerii de astăzi ar putea să învețe. Tot ce pot să sper este că autoarea va continua să traseze cu creionul linii fantastice care să prezinte într-o nouă lumină cenuşiul cotidian atât de drag nouă, tuturor.
Titlu: Ftizie
Autor: Gabi Gabrinov
Editura: Ink Story
Etichete: Dragoste, Thriller, Thriller psihologic
Anul publicării: 2023
Pagini: 304
ISBN: 978-606-95699-4-8
Descrierea editurii
Din clipa în care venim pe lume și până murim, suntem prinși într-un zbucium constant, iar Vera Demetriade nu face excepție de la regulă. După o copilărie plină de traume și o relație eșuată se îmbolnăvește de o ură viscerală, iar boala îi dirijează fiecare pas, forțând-o să vadă lumea cu alți ochi. Devine, astfel, prinsă într-o cursă contra cronometru, în care speră ca fiecare alegere să o aducă mai aproape de vindecarea după care tânjește. Numai că soarta are alte planuri, greșelile trecutului o bântuie, iar fiecare persoană care intră în viața ei devine o componentă a revelației.
De-a lungul călătoriei sale, Vera trebuie să se lupte cu propriul suflet, să învețe să iubească și, mai ales, să se ierte.
Despre autor
Gabi Gabrinov are 25 de ani şi locuieşte în Gütersloh, Germania. A debutat literar în 2016, în revista Helion Online, cu o proză scurtă fantastică.
Alte lucrări i-au fost publicate în revistele Egophobia, Helion, Proezia, Galaxia 42, Liternautica, Zugzwang şi Catchy. De asemenea, a contribuit cu poeme în antologia colectivă Nova Poetica, apărută în 2022 la editura Literagraf.
A absolvit cursul despre scris al Academiei Minore sub îndrumarea scriitorului Andrei Crăciun și urmează să participe la cursurile despre scris ale Revistei de Povestiri. A câştigat premiul I la Festivalul Internaţional de Creaţie Literară de la Câmpina, cu proza scurtă ,,Ploile din mai”.
1 comentariu
Tocmai ce am terminat de citit cartea și pot să spun că mi-a plăcut.
Are părți plăcute și părți mai puțin plăcute, pentru că este o poveste în care accentul se pune pe personaje și pe felul în care ele înfruntă (sau nu) greutățile vieții, ori asta poate să trezească amintiri pe care tu, ca cititor, le credeai îngropate, uitate. După caz, desigur.
Finalul, recunosc, mă așteptam să fie altul, dar nu pot să spun că m-a dezamăgit, pentru că am descoperit acolo o idee care mi-a amintit de o carte SF pe care am citit-o în urmă cu ceva timp și care mi-a schimbat puțin percepția asupra realității.