Publicat de Polirom în 2022, romanul Sevraj reprezintă, pentru mine, primul contact cu proza lui Liviu Surugiu. Despre autor, recent laureat al premiului Colin pentru volumul de proză scurtă fantastică Fata de pe Drumul Mătăsii, am auzit, în schimb, multe lucruri bune și sunt convins că voi auzi în continuare. Nu voi intra acum în detalii. Voi aminti doar că una dintre povestirile sale, The Choice, a fost selectată de NASA pentru a face parte din Codexul Lunar, o capsulă a timpului trimisă pe lună.
Sevraj este un roman noir – asta ne zice însuși autorul în nota sa de final. Noir este un subgen al romanului polițist care gravitează mai degrabă în jurul sexului și violenței, zugrăvind lumi întunecate și utilizând personaje viciate din punct de vedere moral, personaje care se pierd într-un labirint de fapte reprobabile din care nu mai pot ieși. Faptele sunt motivate nu de căutarea dreptății, ci de cauze care țin mai degrabă, de degradarea personală a protagoniștilor.
Cu toate acestea (încerc să nu devoalez prea multe), am descoperit un protagonist, detectivul Paul Coriolan, a cărui busolă morală mi se pare aproape intactă. E un personaj simpatic, aș spune, insuficient corupt de societate. De asemenea, decăderea lumii sale nu mi s-a părut neapărat una profundă, ci mai degrabă de suprafață, până în punctul în care m-am întrebat dacă, nu cumva, avem de-a face cu un roman polițist clasic deghizat doar în spatele esteticii noir.
Pentru că estetica există din plin. Avem polițistul lipsit de perspective, dama bogată, peisajele nocturne, scenele de sex. Până și gramofonul care face cu ochiul spre perioada anilor patruzeci în care romanul noir își are rădăcinile. Poate un pic prea mult, de parcă autorul s-ar fi temut că nu vom înțelege până la capăt demersul său.
Unul dintre punctele forte ale romanului, din punctul meu de vedere, este intriga, aflată la granița dintre știință și speculație. Ea dă o nouă dimensiune narațiunii, însă cred că este subexploatată, pierzându-se în vârtejul întorsăturilor de situație despre care voi aminti mai târziu.
Un alt aspect pe care l-am apreciat este modul în care autorul descrie câteva clădiri importante ale Bucureștiului, țesând în jurul acestora o atmosferă de tensiune și mister. Melanjul între religie, estetica noir și fantastic, peste care am simțit aplicată o tușă suprarealistă, m-a încântat în mod deosebit. Aceasta și datorită scrierii impecabile a autorului. Unele replici ale personajului principal, în schimb, mi se par atât de cool încât frâng filmul autenticității.
Cele mai mari bătăi de cap, însă, mi le-a dat înșiruirea evenimentelor. Nu că ar fi fost prea greu de urmărit, dar constantele plot twist-uri mi s-au părut grăbite, prea multe și incomplet explicate. De fapt, citind romanul, am avut senzația unei curse de mașini în care virajele sunt bruște și neanunțate. În locul acelui wow! admirativ, mai degrabă am murmurat un what? ușor încruntat. De altfel, unele lucruri mi s-au părut atât de vădit exagerate încât m-am întrebat dacă întreaga poveste nu este rodul unui vis hipnotic. Aproape că m-am așteptat ca, pe ultima pagină, autorul să recunoască decesul prematur al protagonistului și faptul că mare parte din roman este, în esență, fabricat de o mașinărie pe baza ultimelor sale simțăminte.
În concluzie, deși a căpătat aspectul unei curse nebune pe alocuri, și i-a lipsit, din punctul meu de vedere, o anumită doză de întuneric pentru a accede în categoria romanului noir, Sevraj mi-a oferit câteva ore de relaxare în compania carismaticului detectiv Paul Coriolan și a obsesiilor sale. În mod cert, voi căuta și alte cărți semnate de Liviu Surugiu.