Era o zi obișnuită de lucru și nimic nu anticipa felul straniu în care avea să se încheie. La primele raze de lumină ale dimineții, eram deja în magazin, pregătit …
Ficțiune
-
-
FragmenteImagini / Grafică
Exerciții de haos (fragmente și ilustrații)
de Ionuț Cherande Ionuț CheranEra cât pe ce să-mi pierd Singurătatea. Ne-am mai certat noi de multe ori, dar nici chiar așa. Fiecare citea liniștit pe fotoliul său de răchită și, din senin, …
-
-
Truckman Desigur, condusul unui camion nu se compara cu a-i urmări drumul prin camera lui frontală, pe un ecran, aflat la sute, sau chiar mii de kilometri, ca într-un banal …
-
Povestiri
Căpitanul Echo şi aventurile din oraşul lui Kalahar sau cum a devenit o fată Căpitanul Răsăritului
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti, un echipaj de piraţi care călătorea pe nava spaţială Răsăritul. Echipajul era condus de căpitanul Blahveden, un …
-
-
1. Lucas. Sandra Autostrada se întindea înaintea sa. Miliarde de biţi informaționali convertiţi în asfalt negru. O suprafaţă cu o uniformitate deranjantă, necesară pentru a nu încărca inutil sistemul. De …
-
Predica fu emoționantă. Jenna Voss se întrecu pe sine în timpul ceremoniei. Sub lumina reflectoarelor, înveșmântat în mantia de pânză grea, ale cărei falduri iradiau jerbe de scântei ionizante, Eruditul …
-
Un omuleț cu mâini mici se îndreptă ezitant spre mine. Făcu o pauză și rămase nemișcat un minut, rigid, ca și când și-ar fi uitat replica din scenariu. În acel …
-
Planeta asta minte. Totul în jurul meu este simulare, prefăcătorie, înșelătorie. Spre exemplu, roșiile. Arată ca pe pământ. Dar, dacă le guști, observi că sunt insipide. La fel se întâmplă …
-
Fragmente
De ce tac civilizațiile extraterestre? Ediția a doua, completată și actualizată (fragment)
Capitolul 8 ERA POPULĂRII UNIVERSULUI 8.1 Stații cosmice în jurul Pământului Carl Sagan, cunoscut astrobiolog și autor al unui foarte gustat serial de televiziune, scria în cartea sa „The Cosmic …
-
O navă stelară, mișcându-se la viteză constantă, lasă în urma sa doar un flux slab de particule, de obicei din sistemele sale de răcire. Spațiul înconjurător rămâne pustiu. În ciuda …
