DOINA RUŞTI a scris trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015), dar și alte romane cu miză socială puternică, apreciate de critica literară: Fantoma din moară (2008), Lizoanca (2009), Zogru (2006) s.a. Cel mai recent roman al său este Paturi oculte (2020), urmat de un volum de povestiri: Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot (2022).
Traduse în peste 15 limbi, inclusiv în chineză, scrierile sale s-au bucurat de exegeze și de recenzii laudative în numeroase publicații internaționale. Printre cele mai recente traduceri se numără ediția a doua a romanului L’omino rosso (2021, Roma), The Book of Perilous Dishes (2022, Londra), Zogru (2022, Marsillia).
Printre altele, a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România/2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009.
Doina Ruști coordonează colecția Biblioteca de Proză Contemporană, la Editura Litera, este scenaristă și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București.
Alexandru Lamba: Bună, Doina, și mulțumim pentru interviu! Pentru început, povestiți-ne despre lecturile dumneavoastră din diferitele etape ale vieții. Ce citeați în copilărie? Dar în adolescență? Dar acum? În care dintre aceste etape a încolțit ideea că veți îmbrățișa arta scrisului?
Doina Ruști: În perioada preșcolară mă rugam de familie să-mi citească. Nu prea aveau chef, în afară de mama, care-mi citea povești, ceilalți preferau să povestească, iar, dintre ei, bunica, o persoană foarte ocupată, citea romane contemporane românești, ultimele noutăți de fapt, cărți care-i veneau prin poștă, și pentru că părea cufundată cu totul în lectură, mi-a stârnit interesul și-am început s-o bat la cap ca să-mi citească și mie. Voiam să știu ce se află în cărțile ei de care părea atât de atașată. Iar uneori îmi citea fragmente scurte, care mi se păreau uluitoare. Bineînțeles, aveam liste, recomandări, lecturi supravegheate, dar eu voiam să citesc literatura de pe biroul bunică-mii. Așa am început să caut ficțiune, mai ales contemporană. Pentru mine, alegerea cărților a fost o aventură. Pe lângă bibliotecile uzuale, era în casa noastră și o cameră transformată în bibliotecă, unde nu aveam acces și am făcut eforturi disperate să intru acolo, ajutată de fratele tatălui meu, care era deja la liceu, pe când eu abia începusem să citesc. Octavian urca pe scară, până la ultimul raft, și scotea exact cartea spre care se lungeau privirile mele. La finele liceului, în ultima zi de bacalaureat, Octavian a murit, iar pentru mine lectura a căpătat o dimensiune dramatică și mistică. Toate celelalte cărți au venit cu umbra lui ascunsă între file și cu intuiția că voi scrie ficțiune.
De la „Aventurile lui Tom Sawyer” la „Călărețul fără cap„ sau „Ultimul mohican” am sărit pe nesimțite la un raft de cărți polițiste din colecția Enigma, descoperite în biblioteca unor vecini. Era uimitor faptul că toate arătau la fel, cu o cheie pe cotor, ceea ce-mi dădea fiori. Eram în clasa a 6-a, iar televiziunea ne băga în minte filmele lui Hitchcock. Pe la finele anului școlar începuse un serial după „Cătunul” lui Faulkner, ceea ce a pus capăt perioadei mele polițiste. Atunci, în vara dinspre a 7-a, am dat de „Comedia umană a lui Balzac. De aici încolo a început adevărata aventură a lecturii, căci de la Balzac la Faulkner n-a fost decât un pas. Citesc romane contemporane în continuare, unele în manuscris, cum a fost cazul romanului tău – Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte, pe care îl aștept să apară în cursul lunii mai.
„Omulețul roșu” a rezistat prin cititorii lui, conectați ei înșiși la experiențele mele.
A.L.: Acum, dacă ne referim la scris, haideți să vorbim puțin despre romanul dumneavoastră de debut, „Omulețul Roșu”, reeditat acum la editura Litera, în „Biblioteca de proză contemporană”. De ce l-ați ales pe el pentru a-l reedita mai întâi? Putem bănui că, fiind foarte aproape de un roman autobiografic, construit și pe o dramă personală foarte puternică, are un loc special în inima dumneavoastră. În plus, deși realitatea tehnologică (mai ales) s-a schimbat foarte mult, internetul de azi fiind cu totul altul, subiectul rămâne extrem de actual și acum. Care e secretul longevității acestei cărți?
D.R.: Romanul meu de debut, în ordinea cronologică a scrierii – cel de-al doilea roman al meu -, a fost publicat în 2004, pe când abia începeau să apară romane românești, după o perioadă inactivă, căci după căderea comunismului, literatura română contemporană a intrat într-un con de umbră. „Omulețul roșu” este un roman al căutării locului social într-o societate bulversată. Mă lovisem deja de plagiatori, de editori venali și de corupție – aflată în plină ascensiune. Evident, la momentul acela nu-mi imaginam cum va arăta apogeul și că această corupție, blamată atunci, va deveni un mod de viață. Prin urmare, cred că „Omulețul roșu” a rezistat prin cititorii lui, conectați ei înșiși la experiențele mele. Pe de altă parte, evaziunea în alazar, respectiv într-o lume virtuală, a devenit între timp o temă recurentă. Istoric, consemnează apariția internetului și începutul altei epoci. Dar aici se află in nuce toate temele romanelor mele viitoare. Și nu în ultimul rând, o idee despre ficțiune, care îmi place să cred că a adus cel puțin în momentul ăla, un tip narativ. E un roman-palimpsest despre existențe și epoci diferite.
A.L.: Dar despre cel mai recent roman pe care l-ați scris, „Paturi Oculte”, ce ne puteți dezvălui? Care e povestea din spatele poveștii roșcovilor?
D.R.: Dincolo de roșcovi se află anomalia minoră care, la scară largă, uneori de sute de ani, aduce schimbări de direcție. Iar în altă ordine, în orice poveste de dragoste se află drumuri oculte către o gestualitate comună, către o memorie colectivă.
Caut povestea care generează predispoziții și idei.
A.L.: Ca în multe alte cărți ale dumneavoastră, nu doar fantasticul se împletește cu realul, dar și trecutul cu prezentul. De unde se trage fascinația dumneavoastră pentru istorie și de ce îi atribuiți această aură fantastică?
D.R.: Îmi plac sintezele, iubesc perspectiva.
A.L.: Acum haideți să vorbim despre activitatea dumneavoastră de coordonator de colecție. Ce urmăriți să găsiți în cărțile pe carele alegeți pentru „Biblioteca de proză contemporană” a editurii Litera? Care sunt calitățile pe care le apreciați cel mai mult la o operă literară?
D.R.: Caut povestea care generează predispoziții și idei. Trăim sufocați de relatări fără valoare literară. O biografie, chiar una dramatică și uimitoare ca bogăție a faptelor, nu e și literatură. Proza literară îți aduce o poveste pe post de ambalaj al unei idei insolite. Iar ideea asta nu vine ca simplă consemnare, ci declanșează emoții și creează o rețea complicată, parte solidă a universului tău estetic.
Am creat fără grabă această colecție, cu scrieri care aspiră la estetic, apoi cu proză de indubitabilă noutate. Între romanele colecției voi numi „Isus din întuneric” de Radu Găvan, o scriere despre artă, violență și biografism, apoi „Translucid” de Ligia Pârvulescu, un roman despre metafizica existenței și o replică inteligentă la flaubertianul Madame Bovary, c’est moi. De asemenea, „Salamandre” de Liviu G Stan – un experiment compozițional – ori cartea aflată în momentul acesta la tipar, „Greier de topaz” de Florin Spătaru, un roman freudian, despre sexualitate și scris.
A.L.: Și, pentru că am vorbit despre această colecție, nu putem încheia fără a vorbi despre planurile dumneavoastră de viitor. Știu că doriți să reeditați cărțile dumneavoastră emblematice, dar sunt convins că mai aveți multe de spus. Așadar, ce urmează, carte nouă sau reeditare?
D.R.: Cum tocmai a apărut cartea de povestiri „Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot”, scrisă special pentru clipele plăcute de la cafeaua de dimineață, ale cititorilor mei fideli (și la cererea lor), nu am în plan un roman. Nici timp nu am. Dar mă voi concentra pe reeditări, care încep chiar luna acesta cu „Manuscrisul fanariot”, urmat la scurtă vreme de „Zogru”. Acesta din urmă tocmai a apărut ți în franceză, iar nu demult „Mâța Vinerii” are o ediție englezească – „The Book of Perilous Dishes”. Prin urmare, mă pregătesc pentru Târgul de Carte de la Londra și pentru câteva evenimente în Franța.
Intenționez să reeditez toate romanele într-o ediție simpatică și foarte ieftină, „Carte pentru toți”, de la Litera.
A.L.: Dar o nouă antologie aveți în plan?
D.R.: Desigur, la începutul lui iunie vom avea nu o antologie, ci o carte colectivă, cu povestiri de dragoste, în registru realist.
