Groparii descuiară și deschiseră larg ușile capelei. Părinții intrară primii, urmați de slugile care duceau coșurile pentru pomană.
Ilie era atent la gesturile tinerilor, care, lipiți unul de altul ca o singură ființă, tremurau. Cosma o luă pe Lisandra cu sine în interior. Auziră voci în spatele lor, semn că veniseră rudele și prietenii, care probabil nu-i fuseseră alături lui Adam pe timpul vieții.
Mirosea a ceară și aer stătut. Sicriul era acoperit și Mircea cu Leonora aprindeau alte lumânări, pe care le așezau în micul lumânărar cu picior de la căpătâiul tânărului mort. Cosma își imagina ce trebuie să fie în sufletul fetei care vedea scris pe cruce numele iubitului ei, mai înainte de a-l citi pe o invitație de nuntă.
În timp ce preotul începu slujba, tânărul auzi un foșnet repetat sub masa acoperită cu învelitoare de plastic, decorată cu flori de câmp, pe care ședea o parte din coșuri. O trase pe Lisandra mai departe de mobilă, temător să nu fie vreo rozătoare care ar fi putut s-o vătămeze. Însă, imediat ce zări carâmbul unei cizme și percepu o voce, lăsă brațul femeii și se aplecă să scoată afară persoana ce se ascundea acolo.
Îl chemă pe șoptite pe Amza și acesta ieși după el în curte, profitând că Anemona se îndepărtase ca să pună florile pe capacul sicriului. Abia când ajunseră în spatele unei cripte, Cosma îi eliberă brațul și Domnica și-l frecă, suspinând. Se vedea că se resimțea după bătaia de aseară. Avea un paltonaș curat, părul îi era aranjat pe sub pălărie și își acoperise cu pudră urmele loviturilor de pe chip. Deci, trebuie să fi trecut pe acasă, înainte de a pătrunde în capelă.
Amza făcu ochii mari și-i înfipse mâna în grumaz.
– Ho-ho, stai, are multe să ne zică! Cosma îi desfăcu mâinile. O omoram eu, dacă nu eram sigur că ne e folos.
– Și, dacă o omoram ieri, ce-ai fi făcut? scrâșni el.
– Îți luai un pumn.
– Da, altfel, mi-am luat o altă înjunghiere!
Domnica se amuză.
– Băieții mei preferați, conchise. Niciunul dintre ei nu vrea să moară.
– Parcă ți-am spus să n-o mai asculți pe Angelica. Pot să știu ce căutai în capelă? Și să nu mă minți că te ascundeai.
– De ce insiști să pui la socoteală busuioci pe care nu-i poți dovedi? zise Amza.
– Nu vă spun nimic.
– Ba o să spui tot ce am nevoie să știu, rânji Cosma. Altfel, nu mai ieși de aici. Și, dacă ai observat, nu am menționat cuvântul „vie”, doar suntem într-un cimitir. Mai bine nu te-ai mai lăuda, mi-a zis Angelica de rangul tău inferior.
– O, da? zise cu prefăcută delectare. Și ce-a mai zis madame Angelique?… Domnica își luă seama și tăcu. Parcă voiai să trăiești și să te măriți cu ursita ta, adăugă cu uimire.
– Nu-mi place să bruschez femeile, dar tu ești o drăcoaică, să mă scuze Cosma. Nu uita că suntem doi nemuritori și nu pleci de aici, orice ar fi.
Domnica se uită în jurul lor, căutând un mod de scăpare, dar, culmea, nu mai venise nimeni la morminte, în afara celor cu înmormântarea. Însă, exact în clipa aceea, se auziră glasuri și roțile carului ce ducea mortul și fata strigă:
– Ajutor, vor să mă necinstească!
Ilie și Mircea apărură în pas alert pe după cavou și Cosma făcu o grimasă.
Anemona veni spre ei, uitându-se cu imputare la Domnica. Lisandra o însoțea. Bărbații se retraseră, spre uimirea fetei și Mircea îi zise lui Ilie să cheme poliția. Probabil că Lisandra le povestise tot.
Anemona păși spre fată și, ajungând în fața ei, îi arse o palmă. Domnica rămase năucă.
– Vrei să mai chemi pe cineva sau începi să povestești? spuse Cosma.
– Vă voi spune, oftă ea. Angelica a fost plecată în munți, unde merge o dată la șapte ani, pentru un ritual. Când s-a întors, s-a supărat foarte tare, când a auzit că n-am mai ucis alți busuioci. I-am zis de voi doi și mi-a zis că sunt diferite incantații cu care vă pot scoate spiritul din trup, cât să fiți considerați morți. Și m-a certat că l-am pierdut pe Adam, deși mi-a confirmat că el nu era ursit. A zis că îl poate folosi și așa, știe ea un mod de a păcăli Soarta, doar să fie mâna mea care a lovit, ci nu alta. Și-i pare rău că, dacă știa că sunt o toantă și nu merge ritualul decât dacă am ucis eu, găsea pe altcineva.
– Sper că înțelegi acum că treaba asta nu are legătură cu tine, Angelica te folosește, spuse Amza. Dar Adam e mort…
Cosma medită puțin.
– Trebuie să fie un ritual valpurgic cu morți ale unor bărbați înjunghiați de Domnica. Scuze, Amza, dar cred că ea trebuia să deschidă capacul și să înjunghie trupul lui Adam ca să fie trecut pe socoteala celor cinci. Fiindcă vrăjitoarea are nevoie de ei, nu fata.
Bărbia Anemonei prinse să tremure în forțarea de a-și stăvili lacrimile.
– N-am reușit să desfac capacul, stați calmi.
– Torcătoarea, Depănătoarea și Curmătoarea sunt cele trei Ursite care vin să menească copilului, explică Anemona, după ce-și șterse obrajii cu batista. Curmătoarea taie firul vieții și ascunde ghemul destinat de Soartă într-o peșteră din munți. Am impresia că mătușa Angelica vrea să-și prelungească firul, dar nu înțeleg ce legătura are cu morții.
– Trebuie să fie disperată, dacă preferă și morțile altora, numai să iasă la număr, zise Lisandra.
– Copii, să mergem să-l conducem pe Adam, vă rog, zise Leonora, suspinând. Hai, Anemona, Amza… Luați-o cu voi pe Domnica!
Ieșiră cu toții din spatele criptei și se opriră, spășiți, văzând carul de pe alee. Adam îi aștepta, la fel de cuminte și politicos cum fusese când trăia.
Sâmbătă seara, în Cișmigiu – Aurelia Chircu
Titlu: Sâmbătă seara, în Cișmigiu
Autor: Aurelia Chircu
Editura: Editura Petale Scrise
Anul apariției: 2022
Număr pagini: 252
Gen: mister, thriller, historical romance
ISBN: 978-606-95548-7-6
Copertă: Maria Cătălina Buboc
Descriere
Bucureștii anului 1912 se pregătesc de carnaval.
Anemona, Cesonia și Aimée sunt colege de liceu și bune prietene. Fetele deschid un club în care tinerele înscrise își împărtășesc ce au visat în noaptea în care și-au pus busuioc sub pernă.
Fiecare dintre ele pare să-și fi găsit alesul și sunt fericite, însă, de la o vreme, busuiocii lor încep să dispară fără urmă…
Lisandra i-a fost mereu ca o soră nepoatei sale, Anemona. Până de curând, când femeia a cunoscut un tânăr misterios, parcă venit din altă lume, care i-a dat-o pe a ei peste cap.
De carnavalul acesta, morții vin la Târgul de Crăciun din Cișmigiu…
***
Mi-a plăcut tabloul despre târgul de Crăciun. Acolo chiar este Crăciunul, îl simt, îl vad, îl miros, iar povestea se întrepătrunde frumos cu cea a sărbătorii. Dialogul perfect, fără detalii inutile care să distragă atenția de la acea atmosferă este livrat eficient și dozat atât cât trebuie pentru a nu umbri limbajul frumos și curgător al descrierii. – Mircea Cărbunaru – scriitor și publicist
