Volumul Stăpânul umbrelor – Zorii războiului de Ana-Maria Negrilă este disponibil pentru precomenzi cu reducere și autograful autoarei. Livrările vor începe din data de 22 martie.
Lansarea romanului va avea loc miercuri, 29 martie, de la ora 19.00, la Hidden Social Club în București. La eveniment vor participa, pe lângă autoare, Andreea Sterea – director al editurii Crux Publishing – și Iulia Dromereschi, în calitate de moderatoare a discuțiilor și sesiunii de Q&A cu publicul.
Stăpânul umbrelor – Zorii războiului (fragment de roman)
Caan se ridică de pe bancă și începu să străbată agitat luminișul. Tânărul cu păr lung, care îi adusese băutura, îi pândea ascuns după tufișurile galbene, dar nu-i aruncă decât o privire. Sigur că nomenclatorul putea să aibă dreptate. Sedara fusese ridicată la rangul de regină în semn de bunăvoință, pentru că Yume îl ajutase să scape de tutela lui Hharet, și asta n-ar fi însemnat nimic dacă nu s-ar fi aflat de relația ei cu mediatorul Tallen. Știuse Yume de asta? Tallen avea altă misiune, pe lângă cea de a-l ajuta pe Kenner să scape de clica lui Hharet? Fusese pus să-l omoare? Atât el, cât și alți mediatori din grupul care o însoțise pe Sedara, inclusiv acel stăpân al umbrelor, Neelen Severdeen, aveau permisiunea să se afle în preajma lui din când în când.
Nomenclatoarea Larneea îl pusese deja în gardă că mai multe forțe se luptau pentru Khale și că era posibil să se afle în pericol, dar nu-i spusese ni- mic de Tallen. Pericolul, din ce îi zisese ea, urma să vină din altă parte. Se opri o clipă, încercând să-și amintească exact cuvintele ei.
Simt că forțe străvechi s–au adunat în Khale și vor încerca să vă rănească, Majestate. Sunt ființe periculoase, de fapt, nici măcar ființe, ci jumătățile unora, care au supraviețuit sute de ani. Sunt umbre care au reușit să deschidă o poartă către lumea noastră, iar acum încearcă să pună stăpânire pe sufletul pan al oamenilor pentru a se hrăni cu ei. Aveți nevoie de aliați pentru a–i înfrunta, mai ales că nu se luptă cu armele viilor. Neelen ne va ajuta, dar la fel de importanți sunt și mediatorii Tallen și Garen. Vă rog să aveți grijă de ei, fiindcă unul ne va ajuta foarte mult la un moment dat!
Dacă avea încredere în Larneea și în cuvintele ei, în- semna că Tallen nu trebuia omorât. Allermo îi spunea cu totul altceva. Pe cine să creadă?
Se apropie de marginea luminișului și privi în lungul potecii cu dale roșiatice. Allermo îl îndemna s-o omoare și pe Sedara și să se elibereze de promisiunea făcută lui Yume. Cum avea să reacționeze acesta? Nu cumva urma să stârnească un război, care nu era necesar și care ar fi slăbit ambele state?
Se întoarse spre Allermo și-l văzu privindu-l ciudat. Unul dintre ochi părea să-l fixeze pe el, dar celălalt se ațintise în cu totul altă parte. Se uită și el într-acolo și-l văzu pe tânărul blond, care își părăsise ascunzătoarea din tufișuri și se apropia, aducând două cupe pe o tipsie în forma unei flori de cmere.
– Am băut destul, spuse, și ridică mâna ca să-și sublinieze vorbele.
Tânărul tocmai îi întindea tava, așa că lovi fără să vrea una dintre cupe, care săltă dincolo de margine și-l stropi pe celălalt pe obraz. Îl văzu cum se ferește, surprins, iar o clipă șuvița de păr care îi acoperea o parte din față se mișcă, dezvăluind un ochi cu pleoapa căzută și aproape mort.
Bărbatul scoase un sunet și se dădu câțiva pași înapoi, aranjându-și părul. Cupa zăcea pe jos, iar conținutul se răspândise pe dale, însă nimeni nu se uita într-acolo.
Caan avu brusc impresia că un spectacol mut se desfășura în fața ochilor lui. Lângă masă era Allermo, ridicat și el în picioare și uitându-se crunt la tânărul blond, care părea furios. Raddes privea în jos ca o statuie și nu dădea semne c-ar fi observat ce se întâmplase. Era surd? Nu auzise exclamația celuilalt și sunetul cupei ce se dăduse de-a dura pe pietre?
Dintr-o dată, tot tabloul i se păru ciudat lui Caan. Allermo și blondul se încruntau unul la celălalt, dar chi- purile le erau palide și aproape transparente în lumina filtrată de copaci. Cum nu observase asta mai devreme? Dintr-o dată, se simți cuprins de-o teamă irațională. Totuși, Varydd îl trimisese acolo, deci de ce se temea?
– Raddes! îl strigă pe secretarul lui.
Acesta nu se mișcă, de parcă nu l-ar fi auzit.
Caan se uită la Allermo, căutând o explicație pe fața lui. Dar ce vedea? Un chip ce se strâmba incontrolabil și ochi pe jumătate morți, ca și cum nomenclatorul n-ar fi fost un om obișnuit, ci altceva. De fapt, ceva se chinuia să iasă la lumină, iar Allermo se lupta cu acel lucru necunoscut. Totul nu dură decât o clipă, dar, sub ochii îngroziți ai lui Caan, trupul lui Allermo se desfăcu în două bucăți – una solidă, umană, cealaltă ca un fum întunecat. Totul dură doar o clipită, apoi nomenclatorul reveni la forma lui inițială.
Caan rămase cu gura căscată, gata să-și spună că i se păruse, însă cuvintele Larneei îi reveniră brusc în minte: Creaturi venite din Lumea de Dincolo! Jumătate ființe, jumătate altceva!
Se dădu un pas înapoi și se întoarse să fugă spre ieșire, dar nu apucă să facă decât un pas și cineva îl înșfăcă de braț.
– Așteptați, rogu-vă!
Doar că el nu voia să aștepte. Își scoase sartisul de la brâu și se răsuci spre celălalt, gata să-i taie mâna și să se elibereze. Arma lui nu lovi decât aerul.
Caan își puse sartisul între el și jumătatea-de-ființă, gata să atace din nou dacă aceasta se apropia mai mult.
Acum, ființa din fața lui nu mai avea decât pe jumătate trăsăturile lui Allermo.
– Credeți-mă, Majestate, îi spuse Allermo cu voce spartă, cel mai bine e s-o executați pe ticăloasa de regină, iar pe amantul ei să-l jupuiți de viu, ca să le fie învățătură de minte și altora. Ne putem ocupa noi de asta. După ce terminăm cu regina, mergem și ne răfuim și cu Yume și trecem Parene prin foc și sabie!
– Dispari, umbră! strigă Caan, fluturându-și sabia prin fața celuilalt. Dispari de unde-ai venit! Raddes! Vino alături de mine!
Fața i se schimonosise, iar masca de nome îi dispăruse, lăsându-i chipul descoperit. Raddes nu se mișcă de la locul lui, privind absorbit dalele roșii.
Allermo păru mirat de întorsătura lucrurilor, apoi râse ușor.
– Nu știu ce s-a întâmplat, dar nu e de bine pentru nimeni! Trebuia să te conving de ce e logic să faci asta, apoi să te las să pleci nevătămat.
– Da, voi pleca! strigă Caan, mergând de-a-ndăratelea pe potecă.
– Nu, dragul meu! i se adresă noul Allermo. Nu poți pleca acum, trebuie să rămâi cu noi –, iar eu și Drennis, care nu știe nici măcar cum să servească o cupă de băutură unui cap încoronat –, o să avem grijă să nu ți se întâmple nimic. Drennis e un vierme de piatră, o piele veștedă, dar s-a dovedit folositor, așa că nu-l voi pedepsi prea aspru pentru ce-a făcut acum!
– Pe cine faci tu piele veștedă? izbucni Drennis furios. Tu, Yka, ce ești?
Caan deschise gura să protesteze, dar se simți dintr-o dată moleșit, iar genunchii i se îndoiră. După o clipă, era întins pe potecă, iar fața falsului Allermo plutea deasupra lui.
– Drennis, mai bine taci! Ne-ai băgat pe toți în belea! Îți dai seama că acum nu-l mai pot lăsa să plece, altfel riscăm să ne trezim cu oamenii lui peste noi. Deși cred c-o s-o pățim oricum de la stăpânul nostru pentru neglijență!
Caan își ridică mâna dreaptă cu ultimele sforțări și-l apucă pe bărbat de haină.
– Nu mă poți reține aici! Voi fi căutat! Kenner, Larneea, Varydd...
– Știu ce spui, îi replică Allermo cu voce plăcută, dar știu și că Varydd o să aibă grijă să nu fii căutat unde trebuie. În locul Înălțimii Voastre, eu unul nu m-aș baza pe el!
Bărbatul rânji, iar fața i se metamorfoză din nou. Caan apucă să vadă un chip tânăr și obraznic, apoi totul se întunecă.
Titlu: Stăpânul umbrelor – Zorii războiului
Autor: Ana-Maria Negrilă
ISBN: 978-606-9027-16-5
Editor: Editura Crux
Dată publicare: 2023
Număr de pagini: 512
Descriere
Continuând intriga romanului Trezirea, volumul Zorii războiului încheie seria Stăpânul umbrelor aducând împreună toate personajele îndrăgite din primul volum într-o confruntare pe viață și pe moarte cu Umbrele care amenință să distrugă lumea.
Palpitant, plin de răsturnări de situaţie și mereu surprinzător, volumul reprezintă nota finală a unei simfonii grandioase, trăgând astfel cortina peste un multivers uluitor și o istorie post-umană excepțională în profunzimea ei.
Ana-Maria Negrilă este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, scriitoare și traducătoare. A debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF, iar prozele sale au obținut numeroase premii la concursurile de profil (inclusiv premiul Vladimir Colin pentru roman, 2008). A fost membră a cenaclului String și a grupului Kult.
A publicat numeroase povestiri în reviste și almanahuri de profil. Povestirea Trickster a fost publicată în Almanahul Anticipația, 1999-2000, Peșterile de fum ale timpului în Antologia Nemira, 1996, iar ultima sa povestire, Agentul galenic, parte a seriei Stelarium, a apărut în revista Știință & Tehnică nr.66, 2017.
A scris proză fantastică, dar a fost o prezență activă și în cadrul mișcării cyberpunk din România. A publicat în numeroase alte antologii printre care New Weird (ed. Ann & Jeff VanderMeer), unde povestirea sa De acum și până-n noapte s-a regăsit alături de proze semnate de China Mieville, Clive Barker, Michael Moorcock și alții. Povestirea Peșterile de fum ale timpului a fost tradusă în Nemira Anthology 1996 (Time’s Caves of Smoke), iar Camera (Dhoma) a apărut în Haemus Reviste Evropiane nr. 8, 2001.
Ana-Maria Negrilă a publicat mai multe romane și culegeri de povestiri: Orașul ascuns (Diasfera, 2005), Împăratul gheţurilor (Diasfera, 2006) pentru care a obținut premiul Vladimir Colin în 2008, și Lumile se prăbușesc (2015, ebook).
În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stelarium, Regatul sufletelor pierdute (Crux Publishing, 2016), urmat, la câteva luni de volumul al doilea, Ascensiunea stelară, publicat la aceeași editură.
În 2018, a apărut ediția a doua a romanului Împăratul ghețurilor (Crux Publishing, 2018), iar în 2019, volumul al treilea al seriei Stelarium, Agenții haosului (Crux Publishing, 2019).
Tot în 2019, drepturile de publicare ale romanului Împăratul ghețurilor au fost cumpărate de editura Metropolis Media Group (Ungaria), iar acesta a apărut cu titlul Jégcsászár.
Ana-Maria Negrilă a mai publicat și numeroase articole și studii științifice în reviste din țară și din străinătate pe subiecte diverse: literatură, limbaje de specialitate, social networking, Web 3.0, globalizare, discriminare, jocuri de război și altele (EgoPhobia, Apostrof, Journal of Advanced Distributed Learning Technology, Journal of Research in Gender Studies etc.) A făcut parte din editorial advisory board la lucrarea Artificial Intelligence Technologies and the Evolution of Web 3.0 (ed. Issa, Tomayess ), editura IGI Global, Hershey, Pennsylvania (USA), 2015.
A participat ca trainer la ateliere de scriere creativă și fost invitată la numeroase emisiuni de radio și televiziune.
În 2020, a publicat primul volum al romanului Stăpânul umbrelor – Trezirea –, iar în 2021, un roman de ficțiune istorică, Cele patru oglinzi ale adevărului (editura Hyperliteratura).
În 2021, romanul Agenții haosului a fost distins cu Premiul Vladimir Colin, iar Cele patru oglinzi ale adevărului cu premiul special la Concursul național de creație literară „Vasile Voiculescu”.
Autoarea poate fi urmărită pe site-ul personal și pe pagina de Facebook.