„Dați-mi energie”, striga patetic Robb Kuldok al III-lea. „Mai multă energie!”
Algoritmii de studiu etichetară secvența aceasta ca holografie-master, deoarece se relua obsesiv, cu o frecvență de apariție foarte mare. Excentricul Aristo era recunoscut ca risipitor, simulările costisitoare pe care le dezvolta adesea cheltuind procente însemnate din averea familiei sale, estimată totuși la un număr impresionant de YJ, yottajouli. Însă pe Alg nu-l interesau extravaganțele tânărului mogul galactic, ci destinul recent al acestuia, întrerupt brutal de un eveniment deocamdată necunoscut.
Moștenitorul celei mai mari Arhitecturi de Forță din cosmosul umanizat își repetă solicitarea energetică de alte câteva ori, în iposteze relativ diferite, dar Agentul nu-l mai urmărea, atenția sa fiind îndreptată global spre realitatea crudă ce asalta spectrul său senzitiv, activat la capacitate maximă. Fiindcă ceea ce vizualiza el nu erau decât niște înregistrări din memoria IA-urilor utilitare, de fapt a resturilor acestora. Din Robb Kuldok al III-lea, personajul real, nu mai rămăsese decât un cadavru anonim, alături de alte șapte-opt, congelate în cele mai nefirești poziții prin toate colțurile navei.
„Mi-aș dori… o clipă de eternitate”, spunea el, sătul de experiența atâtor realități simulate. „Vreau nemișcare într-un spațiu vid, aspir la veș-ni-cie! De câtă energie am avea nevoie, ca să oprim cosmosul în loc? Oh, știu, este un vis irealizabil chiar și pentru mine.”
Nu fusese deloc așa, căci obținuse ceea ce își dorea în cel mai neplăcut mod cu putință. Fără să mai cheltuiască niciun strop de energie… Moartea sa și a tovarășilor săi se dovedise lentă și dureroasă, o hipotermie de durată. Același frig cosmic criogenase apoi cadavrele, păstrându-le intacte pentru momentul unei descoperiri tardive. Folosindu-și capacitatea de ubicuitate restrânsă, Alg le vizualiză pe toate deodată. Chiar dacă încălca cel mai important principiu de bună practică din codul investigatorilor, atenția lui se focaliză asupra unuia singur. Era nevoit s-o facă. Îl scană de mai multe ori, pentru a fi sigur că nu se înșela. Acela pe care toți îl voiau în viață, chiar dacă dorința lor se dovedea a fi o absurditate de proporții… Însă nu! Robb Kuldok al III-lea, un Aristo prin excelență, murise odată și în același fel cu ceilalți convivi ai săi, niciunul dintre ei Uman obișnuit.
Conștient de escaladarea enormă a tensiunilor dintre Amiralitate și Elitele energetice ale întregii civilizații tehnologice, Alg trimise confirmarea decesului folosind cel mai securizat flux de date din câte existaseră vreodată și o conexiune singulară, deschisă special pentru evenimentul acesta nefast.
Se concentră în continuare pe rezolvarea misterului sumbru care avea să aducă, foarte probabil, un război de proporții între cei mai potenți reprezentanți ai bulei galactice reconfigurate. Acționă bilateral, acordând totuși o întâietate relativă secvențelor privitoare la Robb Kuldokk al III-lea din memoriile IA-urilor, descoperite în număr suficient de mare, pentru conturarea unei viziuni obiective. Într-una dintre ele, veșnic nemulțumitul Aristo se arăta dezamăgit de ultimul palat, edificat printr-o risipă de energie caracteristică lui.
„Oh, m-am săturat de asta! Prea multă agitație, atâtea slugi în jur… Nu am intimitate, simt că mă sufoc. Sunt mizantrop, și ce dacă! Condiția umană reprezintă o mizerie de proporții. Îmi trebuie… da, știu, un labirint personal, cvasi-infinit, în care să mă pierd definitiv. Chemați-l pe arhitectul Dedal. Și pe profesorul Mobius, unele pasaje mi le doresc în patru dimensiuni spațiale.”
Când aceiași angajati huliți îi șopteau ceva, pe un ton preocupat, el le-o tăia impetuos:
„Avem de unde!”
Analiza minuțioasă a condițiilor în care protagonistul tuturor capriciilor din univers își pierduse viața se dovedea la fel de importantă, constituind, până la urmă, ținta misiunii sale. Date fiind excesele protagonistului, o abordă aproape fără chef, însă cu atenția profesională excitată la maxim. Ca să realizeze o cercetare completă, începu investigația din exterior, interogând roiul de nanosenzori aflat deja în plin proces de colectarea datelor.
Pe fundalul întunecat al decorului cosmic local, nava apărea ca o pată neagră, diformă, dezmembrată oribil din cauza masivelor pierderi de energie. Alg vizualiză în versiune complexă conturul discontinuu care plutea în derivă, sub acțiunea potențialului gravitațional. Nu reuși să realizeze un tablou complet al distrugerilor, din cauza mulțimii și varietății acestora. Starea avansată de degradare nu mai permitea vreunui observator s-o încadreze corect în niciuna din clasele cărora le aparțineau majoritatea navelor cu drept de zbor de pe întinderea vastă a cosmosului umanizat. Însă el, ca investigator special, știa dinainte despre ce era vorba, lucru care, totuși, îl deruta o dată în plus.
Chiar dacă sintetizarea unei concluzii stricte nu mai era neapărat necesară, însumarea logică a datelor primite din partea nanosenzorilor îi indicară ferm că funcționalitățile de navigație ale epavei pe care o contempla analitic se reduseseră invariabil la zero. Își propuse să se ocupe în continuare și de partea internă a acelorași caracteristici fundamentale.
Pentru moment, urmări alt fragment descoperit în conținutul resturilor de IA. Extravagantul Aristo se arăta nemulțumit de satisfacția experimentării labirintului și se gândise la altceva, care să-i satisfacă condiția naturală de mizantrop habotnic.
„Nu, nici asta! Să mă cufund într-un… ocean. Vreau unul chiar acum!”
Într-o nouă memorie fragmentară, se răstea la niște angajați invizibili:
„Am zis: de dimensiunile unei planete medii. Cum aș putea să înot la nesfârșit în băltoaca asta? Da, cu balene și aisberguri plutitoare. Detest tot ce e tropical. Ce grad de simulare? Perfectul tehnologic, altul nici nu cunosc!”
Activă încă un ciot, în care snobul Aristo tuna și fulgera:
„Unde este submarinul căpitanului Nemo? Trebuia să vă spun eu? Și un maelstrom, acolo…”
Reveni la cursul investigației sale, constatând că interiorul navei arăta chiar mai rău decât exteriorul, distrugerea fiind iremediabilă pentru totalitatea sistemelor operaționale. Monitoriză condițiile interne, doar pentru că așa îi cereau protocoalele profesionale: întuneric beznă, frig nemilos, la o temperatură apropiată de cea a spațiului cosmic și, uimitor dar explicabil, o pojghiță sinistră de gheață ce acoperea pereții culoarelor. Înăuntru, fusese căldură și umezeală, cândva; confortul optim asigurat cu generozitate tuturor Umanilor sau derivaților-Umani care închiriau temporar navele din înzestrarea Amiralității. Însă acesta se prăbușise odată cu toate celelalte elemente funcționale primare, din cauze deocamdată neelucidate.
Se concentră iarăși pe rezolvarea misterului sumbru, generator de mari tensiuni viitoare între cei mai înalți poli ai puterii. O navă în stare optimă de funcționare, ca toate celelalte un miriad din înzestrarea Amiralității, suferise inexplicabil o penurie totală de energie, lucru care nu numai că îi anihilase funcționalitățile, ci și provocase moartea ocupanților săi, în niciun caz niște personaje oarecare. Cât despre cauza acestei tragedii, mai degrabă politice decât umane, el, ca investigator special, trebuia să ia în calcul orice scenariu posibil, ceea ce începuse să facă deja.
Îl întrerupse momentan descoperirea unui nou fragment de memorie referitor la Robb Kuldok al III-lea. Risipitorul Aristo părea să fi intrat într-o profundă criză existențială.
„M-am săturat de viața asta. Să mă sinucid? Nu, n-are rost. Ia stai așa! Vreau o cutie a lui Schrödinger. Să fiu într-o superpoziție din aia: nici viu-nici mort. Oh, mă omorâți voi cu zile. Desigur, doi Robb Kuldok al III-lea, unul protagonist, celălalt observator. Altfel cum să experimentez paradoxul? Ce-ai, zi?! Sunt unic? Lingușitorule!”
„Da, cam cât colivia asta de mare.”
Colivia era, bineînțeles, nava-gazdă, țintă permanentă a disprețului și ironiilor sale. La același tratament ar fi fost supusă oricare alta, trufia nemăsurată a mogulului energiei neavând un anumit tip de preferințe. Staff-ul său închiriase nava aceasta fără nimic deosebit, identică cu altele un milion, din rațiuni de securitate extremă, ghildele răpitorilor specializați vizându-le îndeosebi pe odraslele fabulos de bogate din bula galactică reconfigurată. Iar tânărul Kuldok, odată răpit, ar fi devenit un ostatic de lux, prin prețul astronomic al răscumpărării sale.
Iată motivul pentru care, în ciuda unei condiții originare modeste, nava se prezenta ca o adevarată fortăreață. Arsenalul său multivalent nu avea doar arme ultraperformante, ofensive sau defensive, în stare de hibernare funcțională, ci, mult mai important, și IA-uri de subtilități și complexități foarte variate. Alg le analiză pe ce cele din scutul extern, putând să tragă o concluzie decisivă, în cel mai scurt timp: catastrofa nu se datora vreunei intervenții dăunătoare din afară, atentat sau altceva, fiindcă vecinătățile imediate și mediu îndepărtate apăreau ca un zid strategic inexpugnabil.Evaluând minuțios arhitectura computațională a resturilor fractalice ce încă mai subexistau cu energia minimă a vidului cuantic și extrapolând corespunzător, fu impresionat de rezultatul obținut. Cu un atare coeficient de inteligență tehnologic, IA-urile anterioare catastrofei se dovedeau a fi în stare să depisteze încă din stadiul embrionar orice acțiune ostilă, anihilând-o eficient cu mult înainte ca aceasta să aibă vreun efect real.
Trecând la următorul nivel al investigației, Alg se orientă spre studiul IA-urilor interioare, toate redutabile, nu pentru cănavei i-ar fi trebuit o calculabilitate superioară în îndeplinirea sarcinilor specifice, ci fiindcă ultimii ei ocupanți fuseseră dependenți de formele avansate ale unui divertisment realizabil doar prin simulări de anvergură, ceea ce implica neapărat o computabilitate superioară cantitativ. Și o energie pe măsură, tresări cu putere.
Într-un rest al uneia dintre ele, cu conținut segmentat și foarte lacunar, dar evidențiat în mod preferențial spectrului atenției sale, Agentul îl urmări iarăși pe tânărul Aristo, de astă dată ca amfitrion al unui eveniment monden. Solitarul perfect Robb Kuldok al III-lea trebuia să respecte uneori convențiile socialetipiceclasei elitiste căreia îi aparținea. Primea musafiri din tagma sa, străduindu-se să le asigure lux și opulențăîntr-o proporție mai mare decât aceea cu care erau ei obișnuiți. Spre ușurarea angajaților responsabilide buna organizare a evenimentelor, oaspeții nu etalau aproape niciodată extravaganțele patronului lor.
„Da, frate”, le spunea Robb Kuldok al III-lea, în stilu-i epatant. „Vă las vouă sexul arhaic, orgiile cu personaje istorice binecunoscute (mi-a plăcut cum l-ați îmbătat pe sfântul Francisc din Assisi, campionul ascezei,și l-ați pus să facă sex cu Messalina) și drogurile informatice. Eu insist să-mi etalez personalitatea în cele mai extraordinare ipostaze.”
Unele dintre ele poate prea extraordinare!
„Nu vreau un univers personal”, declara în fața propriului staff. „Îmi ajunge acesta, deocamdată. Însă mă interesează ubicuitatea reală, prezența mea în fiecare părticică a cosmosului, a realității însăși. Să simt orice din lumea asta și oricând. Iată adevărata orgie, una intelectuală, la care particip oricând cu plăcere”, se întorcea triumfător spre convivii săi.
Proiectul său megalomanic apărea ca aproape irealizabil, însă nu asta conta pentru el. Era obișnuit să dispună, iar alții să-i ducă la îndeplinire dorințele absurde, cu promptitudine și fals devotament.
Algoritmii de căutare descopereau resturi de IA în număr din ce în ce mai mare, această abundență benefică făcându-l pe Agent să nutrească speranța că investigația lui va avea rezultatele scontate, în final. Dorind să termine cât mai repede, se apucă conștiincios de studierea conținutului lor, administrându-le mai întâi mici infuzii de energie, pentru a le induce o coerență internă mulțumitoare.
Se orientă, bineînțeles, spre fragmentele în care apărea tânărul Aristo decedat și găsi destule. Fiind proprietarul navei pentru o perioadă determinată, mare parte din atenția funcționalității îl viza în mod direct. Însă, pe lângă acestea, Alg mai observă încă două flash-uri care se remarcau nu prin bogăția apariției, ci prin obstinația cu care erau reluate, la anumite intervale de timp. Amândouă fuseseră stocate într-un spectru senzitiv bine evidențiat, ceea ce indica o întâietate relativă și în preocupările particulare ale navei. Studiate superficial, una dintre ele înfățișa un pastel dinamic, iar a doua imaginea unei nave străine apărând din întunericul cosmic. Nereușind să le descifreze misterul în timp util, investigatorul le abandonă în favoarea acelora care constituiau obiectul misiunii sale.
Un ciot de IA păstra o discuție aprinsă între excentricul Aristo și consilierii săi. Ei încercau să-l convingă că nu au atâta energie, iar el făcuse o criză de isterie.
„Energia este practic inepuizabilă”, le răspundea. „Chiar și în spațiul cel mai gol există energia punctului-zero sau aceea a particulelor virtuale ce alcătuiesc vidul cuantic.”
„N-avem acces la ea”, îi răspundeau repede consilierii.
„Știu, doar vă persiflam. Pe de altă parte, familia mea deține monopolul energiei din bula galactică reconfigurată. Pot să iau de oriunde vreau.”
„Nu chiar de oriunde”, replicau ei, ezitând.
„Ba sigur că da! Să începem simularea!”
Vizionând secvențele într-o ordine cronologică stabilită aproape exact de către algoritmii de sortare, Alg remarcă apariția insistentă a flash-ului reprezentând nava straină. Îi reținu clasa, caracteristicile de înmatriculare și dualul spațio-temporal al poziției sale relative, pentru a se lămuri mai târziu în legatură cu identitatea acesteia. Până atunci își impuse să se concentreze unidirecțional pe scopul cercetării sale tot mai delicate.
„Sunt energofag”, constata Robb Kuldok al III-lea, într-un acces de narcisim. „O să las în beznă tot cosmosul umanizat.”
„Nu, Excelența-Voastră”, se milogeau consilierii. „Și așa ați făcut… prea mult.”
„Acesta e doar începutul”, le-o tăia el scurt. „Îmi place ceea ce simt, în special la lucrurile nevii, lipsite de senzații elementare. Am început chiar să am conștiința proceselor fizico-chimice și a ciclurilor naturale în care acestea se circumscriu. Oh, magnifică recompensă pentru eforturile mele îndârjite! În ultramare… căci în inframic mai am de lucrat. Până la a simți vibrațiile quarcilor sau mângâierea diafană a constantei cosmologice mai este un drum lung. Pe care o să-l parcurgem împreună, dragii mei.”
„Te implorăm, nu!”
Într-un alt fragment, veșnic nemulțumitul Aristo era iarăși iritat de așa-zisa incompetență a angajaților săi:
„Cum adică am epuizat toata energia excedentară? Nu mă interesează! Luați din altă parte. Am de făcut un salt foarte important pe forța electroslabă.”
„Nu înțelegeți că puțin îmi pasă de legea universală a conservării energiei? De ce neaparat aici? Se poate conserva la scara întregii galaxii. Nu există niciun protocol pentru energia exterioară bulei reconfigurate; fiecare ia cât poftește. Iar eu nu fac altceva decât să manevrez vreo două-trei stele.”
„Bine, bine, tatăl meu îmi interzice să creez un dezechilibru intergalactic. Ascult, ce să fac… Sunt excentric, dar nu inconștient. Nu vreau să mă dezmoștenească, căci aș simți o anumită frustrare, dacă n-aș mai fi fabulos de bogat! În sfârșit, mă voi mulțumi cu ceea ce am, pentru a trăi plenar apoteoza proprie. Ia să vedem…”
Revenea însă foarte repede la vechile obiceiuri, după acest scurt abandon al megalomaniei sale, mai mare decât universul cunoscut.
„Hei, doar n-o să mă opresc din cauza unei mustrări. Dați-mi energie odată! De unde? Să-ți arăt eu, incapabilule? Lângă noi se află o macro-gaură de vierme care ghici ce înseamnă? E-ner-gie ultradensificată! Luați de acolo pentru perfecționarea simulării. Și spuneți-i cutiei de conserve să înceteze odată. Nu are voie să țină prelegeri moralizatoare unuia de condiția mea.”
Cutia de conserve era nava-gazdă care probabil îl avertizase asupra efectelor rezultate din acțiunile nesăbuite întreprinse de mult prea risipitorul Aristo.
Alg tresări observând că, simultan cu derularea ultimei secvențe, imaginea navei străine ieșind din întunericul cosmic explodă pur și simplu într-o multitudine de ipostaze individuale, ceea ce indica clar o monitorizare specială a acesteia. Abia atunci Agentul o studie cu atenție, cerând toate datele legate de identitatea ei funcțională. Fu aproape derutat de informațiile primite. O simplă navă de transport, clasă sub-medie, fără dotări sau abilități speciale. Însă la momentul respectiv, aceasta adoptase postura funcțională de Navă salvatoare și efectua o călătorie critică dintr-o regiune cosmică vag terraformată spre planetele curative din interiorul bulei reconfigurate. Aducea sinistrați, supraviețuitorii greu încercați ai unui cataclism ecologic de amploare, rezultat în urma unei metamorfoze geo-fizico-chimice eronate. Printre ei se aflau mulți răniți și bolnavi, care, pentru a fi tratați corespunzător, trebuiau să ajungă în cel mai scurt timp la destinație.
Alg tresări încă o dată. Conform tuturor protocoalelor, nava aceea putea aborda orice rută de urgență considerată folositoare. Iar cea mai scurtă dintre toate, foarte costisitoare în condiții obișnuite,dar scutită vamal în cazurile excepționale, trecea exact prin gaura cosmică transportoare de la care Robb Kuldok al III-lea voia să împrumute energie pentru a-și finaliza simularea în curs. În urma transferului, gaura de vierme, instabilă prin excelență, avea să se închidă pentru o perioadă nedeterminată… lăsându-i afară pe cei care aveau atâta nevoie să vină înăuntru. Până când cineva din top-managementul corporațiilor Kuldok, al cărui interes era mai degrabă profitul decât existența acelor sărmani, ar fi catadicsit să repare capriciul nefast al stăpânului său.
Febril, urmări din nou avalanșa crescătoare a instantaneelor dinamice, fiind sigur că fuseseră însoțite de avertismente dure adresate iresponsabilului Aristo. Însă pentru care motiv i-ar fi păsat zeului energiei de soarta nenorocită a unor bieți muritori? Navei i-a păsat și nu doar în virtutea instrucțiunilor excepționale din codexul său etic. Gaura de vierme trebuia să rămână deschisă cu orice preț – aceasta constituind adevărata prioritate a unei conștiințe, fie umane, fie IA. Iar pentru realizarea acestui deziderat major, Nava nu ezitase să recurgă la sacrificiul ultim! Neavând timp pentru a selecta preferențial, de pe fiecare modul în parte, energia imensă necesară găurii ca să-și păstreze intactă starea cosmologică, transferase toată energia la care avea acces: a simulării în dezvoltare, a menținerii vieții și aceea generală, a propriei funcționalități.
Copleșit de realizarea celor ce se întâmplaseră, Alg nu mai iniție nicio verificare ulterioară. Știa sigur că nava-ambulanță trecuse prin gaura de vierme, ajungând cu bine pe una dintre planetele curative apropiate.
Și atunci, eliberat de obligația rezolvării misterului, chiar dacă marcat de spectrul sumbru al finalității sale, Agentul își îndreptă atenția spre lămurirea tabloului holografic reluat în mod repetat de-a lungul timpului, dar mai ales în ultimele clipe ale funcționalității Navei: pastelul dinamic pe care-l neglijase constant, sub presiunea investigației. Începu prin a contempla conținutul acestuia, fără nicio intenție analitică, fiind impresionat de latura poetică și sensibilitatea în exces care debordau în fiecare aspect fractalic al țesăturii imaginii. Însă, totuși, ce reprezenta el, respinse hotărât estetica molipsitoare a imaginii, ca să revină la realismul profesional.
Algoritmii de identificare îl lămuriră aproape instantaneu. Nimic altceva decât panorama cosmică a Navei, cu câteva clipe înaintea suicidului tehnologic. Cosmosul înconjurător, așa cum îl putea vedea și Alg, în momentul prezent, însă nu pur și simplu, ci modificat pe coordonate sensibile de factură tipic umană. Înțelese uimit că asista la întoarcerea către sine a Navei, acel moment de splendoare cu care își înnobila propria existență înaintea momentului ultim, al marii treceri spre neființă. În mod paradoxal, o atare experiență subiectivă se realiza printr-o vectorizare către exterior a matricei sale identitare. În clipele acelea de grație, puținele contururi afective cu care fusese înzestrată transformaseră spațiul întunecat, arid și înghețat într-o armonie naturală, asimilată apoi în virtutea unor variabile procesuale al căror echivalent afectiv s-ar fi numit simplu bucurie.
Analiza spectrală a fondului fotonic din vecinătățile imediate zugrăvea orizontul observatorului cu nenumărate pete colorate, apariții fantomatice și uimitor de frumoase, care reprezentau formațiunile cosmice de proveniență ale luminii, originare sau reflectate: stele, planete, asteroizi, nori de praf; transformarea mișcărilor de revoluție, rotație și precesie a acelorași corpuri precum și a fluctuațiilor câmpurilor electromagnetice locale într-o acustică armonizată făcea ca sublima muzică a sferelor să răsune maiestuos de-a lungul rețelelor biosensibile identic naturale; imensul vid cosmic, întunecat și tăcut încă de la nașterea universului, se anima brusc, devenind un spectacol măreț de sunet și culoare, o entitate uriașă aproape familiară, net diferită de monstrul glacial, indiferent și vorace pe care ființele umane îl cunoscuseră încă dinaintea începutului Erei Cosmice.
Pe durata unui interval infim de timp, Nava contemplase viziunea aceea măreață a universului însuflețit, după care recursese la sacrificiul tehnologic, magnific și dureros, în egală măsură.
