Se spune că atunci când Creatorul a făcut Întregul, totul a primit un scop.
Dar asteroidul I121522525121 părea să fi fost lăsat în afara acelui plan măreț. Acest asteroid locuia între două galaxii prospere, dar nu fusese niciodată desemnat drept un starport, asemenea vecinilor săi. Avea doar piatră și minereu deloc, doar temperaturi sub zero și nici urmă de atmosferă, doar furtuni devastatoare și niciun tril de păsări. Chiar și o flotă de comercianți interstelari necruțători de-ar fi scanat numărul de identificare al asteroidului, aceștia nu ar fi catadicsit să trimită nici măcar o sondă de explorare pe suprafața asteroidului.
Nenumărate capsule de plumb fuseseră măturate de nesfârșite furtuni turbulente de nisip de pe acest asteroid fără valoare. Aceste capsule erau singura caracteristică remarcabilă a asteroidului. De fapt, ele cauzau nenorocirilor multor oameni – în sistemul de poziționare interstelar utilizat în mod obișnuit, coordonatele pentru Asteroidul I121522525121 erau la doar o cifră diferență față de cele ale vechii planete de origine a umanității. În epoca în care oamenii trebuiau să introducă manual coordonate, nenumărate nave spațiale trimiteau în cascadă capsule prețioase cu mesaje interstelare către ținuturile sterpe ale asteroidului de dedesubt.
Mesajele din aceste capsule de plumb trebuiau să călătorească prin spațiu și să ajungă în mâinile dornice ale destinatarilor lor plini de nădejde, dar acestea zăbovesc, de fapt, în acest cimitir de informații. Dansează și se opresc, se opresc și dansează, până într-o zi, când timpul în sine va fi în ruină, vor rămâne și ele nemișcate.
Printre aceste nenumărate capsule sunt patru care plutesc și se odihnesc la nesfârșit, cu mesajele de mai jos salvate în nucleele lor încrustate, din titan:
Iubită Persefona,
Simt că trebuie să-ți scriu această scrisoare. Nu-ți vine să crezi: chiar acum, un magnific gigant roșu trece în zbor pe lângă corpul navei mele spațiale, acoperind camera de comandă cu o peliculă rozalie. Diferitele instrumente aruncă umbre sclipitoare pe podea, unde stau întins privind spre tavan. Dacă ai fi lângă mine, cu siguranță te-ai îndrăgosti de peisajul de afară. Cu toate acestea, chiar și eu din prezent încă apreciez acest moment, pentru că îmi amintește de apusul din ziua în care am plecat de acasă… În ziua aceea, m-ai acoperit cu dulci sărutări; încă le simt de fiecare dată când încep să visez.
Sunt deja în această misiune solo de 142 de zile, iubito; nu tânjesc întotdeauna după afecțiune și nici nu sunt atât de slab.
Am aterizat deja pe șaisprezece constelații una după alta, am explorat fiecare planetă care ar putea avea cristale, pietre sau minereu, dar am găsit doar dezamăgire…
La fiecare starport deschis, nenumărați căpitani care trecuseră deja prin acest ciclu de dezamăgire m-au tras de ureche afară din cârciumă în timp ce urlau: Mineralele au fost extrase! Nimeni nu va găsi vreodată o altă planetă bogată în minereu de înaltă calitate!
Dar am mai întâlnit câțiva excentrici ca mine – oameni care încă pilotează nave interplanetare către cele mai îndepărtate colțuri ale universului. Speranța sclipește în ochii lor. Mi-au împărtășit secretele lor comerciale: rute și trucuri pentru succes și le-am păstrat în inimă cu prețuire.
Cu speranța dată de acei căpitani, am fost întotdeauna capabil să găsesc o cale. Într-o galaxie anterioară, am găsit chiar și o venă masivă, nedezvoltată de minereu, pentru prima dată – peste încă două milioane de ani, s-ar forma pe deplin! Ah… cu adevărat, păcat.
Totuși, acest lucru mi-a arătat, cel puțin, că metoda mea de căutare era eficientă. Am simțit că voi reuși, cu siguranță, și voi găsi în curând o planetă bogată în minereu. Apoi, aș putea să mă strecor modest înapoi acasă cu o navă plină cu bucăți de aur… Iubito, nu trebuie să-ți faci griji; când va veni acel moment, nu voi deveni arogant și superficial, asemenea altora care fac avere și se umplu de bani; îmi vine să vărs gândindu-mă la ei.
Chiar dacă sunt cu mâinile goale acum, acest univers frumos, fără margini, mă captivează și îmi alină inima neliniștită. Întotdeauna mi-am dorit să cutreier mările nețărmurite ale universului, chiar înainte de naștere; îți dai seama cât de emoționat sunt să fiu aici, în căutarea mineralelor prețioase.
Desigur, soarta mă protejează uneori – abia am scăpat de o furtună de ioni și nu am întâlnit nimic altceva suficient de periculos cât să-mi scufunde nava. Așadar, te rog să nu îți faci griji pentru mine. Sunt din ce în ce mai familiarizat cu nava mea. Cu fiecare zi care trece, suntem mai aproape de a deveni unul. De asemenea, încep să înțeleg mai bine acest ocean de stele. Mi-aș dori să fii alături de mine pentru a vedea aceste magnifice corpuri cerești. Te fac să te simți infinit de mic și totuși îți inspiră neînsemnătatea proprie.
Iubito, cu siguranță voi aduce înapoi o navă plină de comori. Știu că nu am dreptul să te fac să aștepți așa, desigur. La ultimul port deschis, m-am întâlnit cu una dintre prietenele noastre comune, Heliconia. A spus că încă mă aștepți. Ah… m-am simțit atât de emoționat și recunoscător!
Lisa și Kirikou se odihnesc în cabina de depozitare. Sper să nu descopere că eu, căpitanul lor, îmi plâng angoasa pe podeaua cabinei de control, altfel mă vor ridiculiza – le place cu adevărat să ridiculizeze oamenii.
Mâine voi naviga spre galaxia Bach. Sper să mă pot îmbogăți acolo. Iubito, urează-mi noroc.
Mi-e dor de tine,
Hushan
6 noiembrie 2802
Iubită Persefona,
Nu știu cât e ceasul când vei primi această scrisoare – va fi în zori, apus, sau în timpul unei ploi de meteoriți? Oricând primești această scrisoare, te rog să ai încredere că mă gândesc atât de mult la tine. Tocmai am părăsit galaxia Bach, unde am avut un pic de noroc. Ghici ce? Am găsit o venă de minereu! În acel moment, am crezut că pot pleca chiar atunci pentru a fi alături de tine! Am transportat minereu către cel mai apropiat port deschis, dar acei evaluatori blestemați au spus că minereul este de o calitate mediocră.
Am înregistrat imediat planeta, am vândut drepturile miniere și am obținut niște bani pe ele, dar sincer, nu a fost mult.
Cu o sumă mică în contul meu bancar, ce ar trebui să fac? Ar trebui să împart banii cu Lisa și Kirikou, să vând nava spațială, apoi să mă grăbesc înapoi în brațele tale?
Nu… Nu pot face asta. Nu îndrăznesc să spun că nu m-am gândit niciodată să fac așa ceva. Lacul nostru verde-jad și barca mică – barcuța din lemn pe care vom vâsli împreună apare mereu în visele mele. Aventurile mele în univers m-au convins că nu voi mai merge în derivă prea multă vreme. Precis vine o zi în care să mă pot întoarce acasă să merg cu barca pe lacul acela verde-jad. Acela va fi ultimul meu loc de odihnă.
Dar nu mă pot întoarce acasă așa, cel puțin nu acum.
Sunt convins că metoda mea de găsire a minereului este acum infailibilă. Trebuie doar să aștept cu răbdare favoarea Zânei Norocului.
Crede-mă, mă voi întoarce în brațele tale și îți voi povesti aventurile mele. Dar nu acum, cu siguranță nu acum. Dacă m-aș întoarce acum, doar m-aș izola pe lac, suspinând toată ziua împovărat de greutatea inimii mele albastre…
După ce am dat ordin să continue căutarea minereului, am refăcut proviziile noastre și am reparat nava spațială. În prezent, suntem în drum spre galaxia Berlioz.
Iubito, îmi vei ierta egoismul?
Hushan
2 mai 2803
Iubită Persefona,
Galaxia Berlioz este iadul! Dar sunt încă în viață.
Furtuni, nisip galben, căldura dogoritoare a soarelui – dacă nu aș fi reglat protecția ochelarilor la putere maximă, nu aș fi putut să deschid ochii deloc.
În fiecare seară, a trebuit să îngrop nava spațială în nisip pentru a mă proteja de furtuni, apoi să navighez prin ploi acide asemănătoare noroiului, la prima geană a zilei.
Oamenii de aici nu au fost tocmai primitori. Ha, erau insecte aproape la fel de mari ca mine. Mi-au atacat nava spațială în flancuri, dinții lor ca de fierăstrău ronțăind kakaka pe exteriorul navei spațiale, lăsând o serie de găuri în urma lor. Insectele ne-au urmărit de pe o planetă pe alta, acel sunet sacadat inundându-mi visele, tulburând imaginea bărcii mele pe lac.
Dar cel mai terifiant sunet nu a fost cel din afară. Mai degrabă, au fost nesfârșitele certuri din interiorul navei spațiale. Am insistat să cercetăm de-a fir a păr toate cele zece planete ale galaxiei Berlioz, dar, pe măsură ce rezultatele ne-au adâncit în disperare, planul meu a făcut ca echipajul meu să-și piardă speranța. Dar acest tip de plan prostesc este singura modalitate de a ne asigura că nu vom rata nici un minereu. Greșesc cumva?
Lisa a plecat, în cele din urmă. Nu credea că putem continua. Nu s-a despărțit de noi în condiții bune și nici nu i-am urat rămas bun. Dacă o vezi, te rog, ia-o de mână și spune-i în felul acela călduros al tău că nu mai sunt supărat din cauza asta. De fapt, sunt recunoscător pentru timpul pe care l-a petrecut cu noi în expedițiile noastre. Mă gândesc că, datorită felul tău de a pune totul în cuvinte, cu siguranță va înțelege.
Kirikou este, încă, cu mine. Curajul și persistența lui au depășit așteptările mele. Ne pregătim să mergem în colțul întunecat al galaxiei Mahler pentru a ne încerca norocul. Acesta este locul cu cea mai mare rată de formare a minereului; de ce nu am fost încă acolo? Eram îngrijorați din cauza masivilor monștri subacvatici? Dar ce ar putea fi mai rău decât insectele din galaxia Berlioz?
În aceste zile, uit deseori cum arăți, așa că mă uit la poze cu tine, privindu-le rând pe rând. Memoria este un lucru ciudat: amintirea ta e tulbure, dar îmi amintesc mereu căldura sărutului tău, blândețea mâinilor tale, aroma feerică a parfumului tău de trandafir. Toate acestea sunt înrădăcinate în memoria mea, încă limpezi.
Cred că nu va trece mult până ne vom întâlni din nou. Te rog, pentru ultima oară, așteaptă-mă încă un pic.
Hushan
6 octombrie 2804
Fennie, Fennie. . .
Este apă peste tot. Nava s-a rupt; ceva continuă să lovească în carenă. Soarta noastră este pecetluită.
Kirikou a încetat deja să respire. Sunt atât de recunoscător pentru credința sa în mine! El m-a susținut de la început până la sfârșit, chiar până în ultimul moment. El a susținut ideea de a avea un android ca mine drept căpitan, dar nu am reușit să mă ridic la înălțimea așteptărilor lui! Am decis; corpul meu va rămâne aici, cu el, în odihna eternă.
Regreți că te-ai îndrăgostit de un android? Nu am reușit să mă ridic la înălțimea iubirii tale?
Ah… Iubito, mai am doar puțin timp; trebuie să transfer copia de rezervă a miezului conștiinței mele într-o capsulă de plumb. Te rog, dă-i un corp nou.
Când deschizi această scrisoare, mă voi fi întors. Te iubesc.
Hushan
16 decembrie 2832
Cele de mai sus reprezintă conținutul complet al miezurilor metalice. Sunt sigilate perfect, intacte în interiorul celor patru capsule, urmărindu-se reciproc prin furtuni devastatoare în dansul lor singuratic, prin întunericul tăcut, prin rafale nepotolite.
Aceste patru capsule se rostolgolesc cu alte sute de mii, în vârtejuri, în aerul împânzit de capsule. Nimeni nu știe de ele și nimeni nu va ști ce este scris în aceste capsule, ce stă ascuns în ele. Sunt purtate de cursul lung al timpului. După ce ultima persoană care poate descifra acest conținut va muri, doar razele sumbre ale universului vor străluci ocazional deasupra acestor capsule, iluminând fiecare mică zgârietură pe suprafețele lor din titan.
Până când cursul timpului le poartă spre ultimul țărm.
traducere din engleză în română de Eliza Claudia Filimon
Originally published in Chinese in Science Fiction World, February 2018.
TRANSLATED FROM CHINESE TO ENGLISH BY
Translated and published in partnership with Storycom.
Tradus și publicat în parteneriat cu Storycom
