1. Cronozofic, Cristian Cârstoiu, Antologia CSF 2020, Ed. Pavcon, București, 2020
Într-o familie fericită, cu gemeni pasionați de experimente științifice, este elaborat un prototip ce operează cu anumite particule atemporale.
Dispozitivul este lăsat peste noapte nesupravegheat, fapt care atrage anumite consecințe nebănuite pentru mamiferele conlocuitoare ale laboratorului.
Cu un final încărcat de sensibilitate, amuzant, povestirea este scrisă într-un stil vioi, limpede, suplu, concentrat. Recomand!
2. Pelaghia, George Cornilă, Antologia CSF 2020, Ed. Pavcon, București, 2020
Povestirea descrie legătura mai mult sau mai puțin amoroasă care se înfiripă între un călugăr medieval (după cum ne dă de înțeles stilul ușor căutat arhaic) și o știmă, creatură care, dacă judecăm după descriere, aduce mai mult a sirenă: Părea firavă, deși trupul îi era musculos, cu pielea străvezie, încât în lumina lunii i se vedeau, ca la dafnii, organele și măruntaiele, cu precădere inima împărțită în patru și bojocii rozalii, bătând sau umflându-se (pag. 111).
Relația dintre cei doi este surprinsă cu delicatețe (începu să-i aducă daruri, crapi uriași sau niște cochilii nemaivăzute, sinilii și mari cât palma, pag. 111), deși clișeele iubirii interzise sau a figurii de autoritate malevolentă (starețul asupritor) sunt prezente.
Nu lipsește ritualul de exorcizare, precum și trimiterea la literatura laică de Ev Mediu, care a circulat o vreme și prin Țările Române, grație strădaniilor mitropolitului Varlaam. Textul nu este neapărat unul original, însă surprinde și strălucește prin ambianță și prin modul în care este descrisă legătura insolită dintre călugăr și făptura acvatică. M-a dus cu gândul la Haken, Celestial elixir, o minunăție de piesă progressive metal ce ar putea fi ascultată pe fundalul lecturii, pentru că abordează și tratează, de data aceasta în muzică, aceleași probleme. Sirenele să ne trăiască!
3. Făuritoarea de nave, Aliette de Bodard, Antologiile SF Gardner Dozois #8, Ed. Nemira, București, 2014
Povestirea este construită în jurul ideii că, într-un viitor alternativ îndepărtat, navele sunt ființe vii, construite după principii gnoseologice orientale, în care primordială este alinierea anumitor energii estetice, capabile să dea unui vehicul interstelar acea scânteie divină a vieții.
În acest context, ingredientul sine qua non este reprezentat de mintea navei. Aceasta are purtător uman și trebuie adusă de la mari depărtări într-un interval de timp atent administrat de către constructor.
Deși universul și ideea în sine sunt seducătoare, finalul mi s-a părut cam sec, deoarece textul părea că duce spre un anume fel de sacrificiu cu valoare existențială, pe care, cel puțin eu, n-am reușit să-l identific. Vorba ceea, dacă într-un decor de teatru pui și o pușcă, publicul se așteaptă ca, mai devreme sau mai târziu, unul dintre personaje să tragă cu ea.
4. Femeia din portofel, Antuza Genescu, Antologia de proză SF H.G. Wells, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2019
Într-un cadru decrepit, lângă un imens morman de gunoi, doi boschetari se buzunăresc unul pe celălalt. Contextul în care se petrece acțiunea este descris cu abilitate, printr-o aglomerare de elemente mundane: Lumina oarbă, mijind printre ferestrele crăpate, trăda interiorul clasic al sărăciei însoțite de mizerie: paturi răvășite, mormane de haine aruncate peste tot, ascunzând vase cu resturi de mâncare, toate înghesuite între pereți igrasioși (pag. 95).
Mărul discordiei este reprezentat de un portofel care conține fotografii cu o doamnă atrăgătoare. Nevoiți să se confrunte fizic, unul dintre aparenții oameni ai străzii se deconspiră, în forma unui vânător de recompense prin timp, femeia în cauză fiind o fugară.
Pe măsură ce dialogul avansează, aflăm tot mai multe despre misterioasa evadată, de la o presupusă reîncarnare a Cleopatrei până la sursă de inspirație pentru Gioconda lui Leonardo da Vinci sau chiar mamă a lui Adolf Hitler. Lucrurile iau în acest moment al povestirii o turnură pantagruelică, însă Antuza Genescu administrează bine textul, dându-i o tentă parodică prin finalul care ni-l prezintă pe justițiarul atemporal chinuit de o nesuferită criză de rinichi.
5. Pe Marte, Silviu Genescu, Antologia de proză SF H.G. Wells, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2019
Povestirea ne prezintă o cursă a colonizării planetei Marte de către o serie de rovere care o străbat în lung și-n lat, manevrate de la distanță de către americani, europeni, chinezi, indieni, până și arabi.
Textul este hard SF pur, autorul având din acest punct de vedere calități incontestabile. Exemplificăm: (…) cineva din conducerea ESA ar fi, poate, încântat de aspectul de canale și de albii secate ale zonei superioare din Elysium Planitia, sugerând medii fluvio-lacustrine, care ar putea adăposti urme de micro-organisme autotrofe, chemotrofice sau chemoto-autotrofice (pag. 114).
Sau: Era o regiune plată ca o mare calmă, netulburată de vânt, de culoare turcoaz în coloritul elevațiilor de pe hartă, cu excepția acestor canale încrucișate într-un tipar neobișnuit, ca o plasă întinsă peste peisaj (pag. 115).
Cu toate acestea, orizontul așteptărilor, edificat în jurul unor conversații digitale între un operator european și o colegă americană, degajă un potențial narativ insuficient exploatat. Suntem, în lungi descrieri specifice genului hard SF, martorii unor dispariții misterioase ale acestor rovere, însă, în final, în afară de zâmbetul misterios al operatorului european, Silviu Genescu nu ne oferă nimic suplimentar care să rezolve, ca tensiune dramatică, intriga competiției acerbe de colonizare proxy a planetei Marte.
Povestirea se alătură imaginarului inepuizabil asociat planetei roșii, iar eu nu pot decât să o recomand ca lectură ce nu trebuie ratată pentru cei care vor să se familiarizeze cu implicațiile tehnice ale explorării structurilor cosmice din apropierea Pământului.
