1. Adela, Cosmin Leucuța, Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (proză scurtă), Ed. Humanitas, București, 2024
Povestire amplasată într-un decor urban cenușiu, în care personajul principal se îndrăgostește de o fată din vecini, Adela, care se descurcă pe cont propriu, purtând povara unei mame alcoolice. Cei doi se împrietenesc la cataramă și ajung, la capătul a diferite secvențe surprinse cu virtuozitate de autor, să își poarte de grijă unul altuia. Mai mult, băiatul ajunge să o considere pe Adela, instinctiv, un soi de suport emoțional, mărturisind că nu ar mai putea concepe lumea fără ea.
Universul copilului pe cale să devină adolescent se dărâmă, brusc, odată cu un accident nefericit, care-i este fatal Adelei, peste care se prăbușesc bucăți de beton, ghinionul fetei trimițând, astfel, la un scenariu suprarealist și un deznodământ pe măsură de abrupt.
2. De vorbă cu Petronela – partea a treia, Cosmin Leucuța, Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (proză scurtă), Ed. Humanitas, București, 2024
În opoziție cu tragismul din Adela, povestirea care deschide volumul de proză scurtă semnat de Cosmin Leucuța, De vorbă cu Petronela este mai degrabă un text domestic, cu valențe existențiale, abordate într-o notă umoristică.
Miza povestirii se devoalează în forma unui dialog lejer într-o doi vechi prieteni, un el și o ea. Îndrugă verzi și uscate, despre relații, despre sex, despre minciunile albe și violul gri, definiții mai mult sau mai puțin amuzante ale unui spațiu care există doar între cei doi, cu reguli stabilite în cadrul unei amiciții perene.
Finalul închide simetric narațiunea printr-o linie de dialog surprinzătoare prin conformismul acesteia, Ok, mi se pare destul de corect (p. 45). Întreaga discuție, despre lipsa de scop a unei societăți consumeriste și despre rezultatele digitale ale unei munci de birou pe care o poate șterge cineva cu un magnet, nu propune soluții la problemele sociale sau, de ce nu, spirituale, mulțumindu-se la a ne prezenta, prin dialoguri vii și amuzante, o serie de secvențe la finalul cărora rămân, antologice, expresiile tari și, mai ales, umorul.
3. Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni, Cosmin Leucuța, Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (proză scurtă), Ed. Humanitas, București, 2024
Povestirea, care dă și titlul volumului, începe într-o notă zglobie, alertă, despre o nuntă de aur la care personajul principal se vede nevoit să participe, în virtutea unor obligații de familie. Descrierea sălii de nuntă este pur și simplu magistrală, de la baloanele cu heliu până la portretul din anii ’70 al mirilor, trecând la aliniamentul meselor, al veselei. Nimic nu scapă ochiului, atât pupăturile protocolare între rubedenii, cât și sărățelele de casă, cu untură.
Cu toate acestea, vioaia nuntă reprezintă doar pretext pentru o narațiune care devine tot mai greoaie și densă pe măsură ce avansează spre un deznodământ plumburiu.
Personajul nostru evadează din calea obligațiilor sociale spre a se pierde pe ulițele crepusculare din mediul rural unde se petrece evenimentul. Descrierile abundă în detalii, geografia spațiului domestic al unor case părăsite fiind alternată cu o sumedenie de amintiri ale copilăriei. Rândurile nesfârșite ale unui decor disproporționat în raport cu acțiunea și intriga de început cunosc o singură ruptură de ritm, aceea a unui copil care se sinucide la 12 ani, Șoani, presat de cerințele unui tată alcoolic.
Rememorările aduc în prim plan alte personaje acaparate de patima beției, motiv întâlnit și în alte povestiri. Sărăcia lucie, copiii cu ușor retard sau deficiențe fizice, părinții denaturați – alte elemente ce întregesc un decor decrepit, tarkovskian, dominantă existențială care nu lasă loc sau spațiu pentru orice formă de petrecere.
4. Stratigrafia unei obsesii comune, Darius Hupov, Elegie pentru un triunghi (proză scurtă), Ed. Eurostampa, Timișoara, 2016
Textul este construit în jurul unei familii cu un copil, în care considerentele etice ale mamei opresc personajul principal să lucreze în domeniul rachetelor nucleare, la mare modă și căutare într-o societate posibil socialistă, axată pe o astfel de producție monoindustrială.
Mi-a plăcut atmosfera de iminentă apocalipsă nucleară, cu silozuri de rachete în proximitatea blocurilor, cu groaza stârnită de posibile lansări eronate, cu circuite care se defectează și electricieni de ocazie gata să le repare. Nu am înțeles, totuși, rolul capacităților extrasenzoriale de care dă dovadă femeia, în economia povestirii.
De asemenea, aerul artizanal care însoțește la tot pasul capul familiei duce narațiunea într-o zonă neverosimilă, aproape caraghioasă. E greu de crezut că un electronist, fie el și talentat, poate fi lăsat să bântuie cu pistolul de lipit prin preajma unor silozuri atomice, chiar dacă finalul ușor satiric ne duce cu gândul la producția pe hectar sovietică, într-un amalgam de concepte agricole și, mai mult sau mai puțin, industriale.
5. Extraordinarul proiect, Lucian Ionică, Dincolo de albastrul cerului (proză scurtă), Ed. Brumar, Timișoara, 2022
Un text scurt, în care o serie de cercetători participă la un proiect revoluționar, prin care Inteligența artificială, denumită generic Computerul, va proiecta o navă de explorare spațială. Surpriza colectivului de ingineri e reprezentată de faptul că nava include în arhitectura sa și o cămăruță cu rol de carceră.
Fără a-și propune să fie originală cu orice preț, povestirea surprinde pozitiv prin limpezimea și concretețea stilului.
6. Vizită la un savant cu mintea deschisă, Ana-Veronica Mircea, Antologia CSF 2020, Ed. Pavcon, București, 2020
Un text mai degrabă criptic, elaborat în jurul unui vag concept de totalitarism intergalactic, cu o abordare într-un registru ușor parodic și alegoric. Se degajă o oarecare trivializare a călătoriilor interplanetare: (…) teoria cu pluralitatea lumilor e corectă. Mie-n sută! Catalepsia e un alt efect secundar al transferului nostru în al treilea univers, care-l are drept buric tot pe unchiul tău Cesare, dar în care lumea nu-i mai ridică în slăvi tot neamu’ (p. 295).
În acest context, apare și o posibilă utilizare a unei pisici cu rol psihopomp, însă firul narativ pare mult prea încâlcit și dominat de dialoguri absconse pentru a se putea identifica o traiectorie clară a personajelor, inclusiv pentru cel de origine animală.
7. Sagittarius Rising, Mike Resnick & Ann Marston, Zodiac Fantastic, Daw Books, New York, 1997
O tânără familiarizată cu magia săvârșește, fără intenție, un ritual secret, la marginea unui lac, prin care va genera materializarea unui tânăr arătos, deosebit de seducător de la bust în sus și la fel de apetisant de la mijloc în jos, însă doar pentru cunoscătorii într-ale regnului animal, respectiv domeniul de expertiză cabaline. Amicul nostru pare a fi un centaur în toată puterea cuvântului, adus de pe tărâmul constelațiilor în lumea muritorilor.
Acțiunea este destul de simplă, cu domnișoara transportând noul prieten în casa amicei sale, cu un alt ritual de trimitere a acestuia înapoi, cu fostul iubit apărând ca urmare a unei vrăji de invocare a tăriilor văzduhului, cu un conflict între cei doi masculi, mă rog, un bărbat și jumătate, precum și cu previzibila rezolvare a intrigii prin retrimiterea Săgetătorului în sălașul celest.
Punctele forte ale povestirii stau, așadar, mai degrabă în elementele de atmosferă, precum descrierea întrupării centaurului, a trucurilor iluzorii la care apelează pentru a-și camufla trăsăturile animale atunci când se vede nevoit să apară în lume, efectul afrodiziac pe care îl are banala cafea asupra sa, ori sentimentele de uluire și amor pe care începe să le simtă tânăra vrăjitoare la adresa lui.
1 comentariu
Textul meu („Vizită la un savant cu mintea deschisă”) e „mai degrabă criptic” pentru că, aşa cum scrie sub titlu, e un fragment de roman. Când o să apară romanul (dacă o să-l aduc vreodată la o formă de care să fiu mulţumită) o să fie mult mai uşor de înţeles.