Sandman este una dintre seriile mele favorite, pe care le-am citit și recitit de nenumărate ori. De fiecare dată când am revenit asupra lor am fost surprins și m-am îndrăgostit și mai mult de ea, Sandman fiind o adevărată operă de artă din punctul de vedere al graficii, care impresionează și fascinează indiferent dacă o vezi pentru prima sau a douăzecea oară. Ce e și mai fain la Sandman este că nu trebuie să fii un BeDefil ca să-ți placă sau ca să o poți citi fără prea multe bătaie de cap sau frustrare (știu cititori care au probleme mari în a citi o bandă desenată pentru că le este greu să păstreze ordinea panelurilor) deoarece talentul lui Gaiman se simte în fiecare dialog, în fiecare panel, în absolut fiecare imagine a întregii colecții.
Seria a început să fie tipărită în fascicule începând cu ianuarie 1989 și a continuat până în martie 1996. În contractul lui Neil Gaiman cu Vertigo era stipulat ca seria să se sfârșească atunci când dorea el să se întâmple asta, cu alte cuvinte nimeni nu avea dreptul să scrie continuări în lumea lui Morfeus – doar Gaiman.
Povestea complexă ale celor șapte Endless, familia lui Morfeus, este una recurentă pentru Gaiman: ființe metafizice antropomorfe alături de împletirile fine între fapte istorice reale și mitologie, precum și obsesiile mai vechi ale lui Gaiman legate de fisurile în realitate care transportă oameni în lumi magice, totul adunat în lumea întunecată pe care universul DC o pune la dispoziția autorului.
Seria a fost foarte bine receptată atât de public cât și de criticii de specialitate, care i-au acordat numeroase premii. Norman Mailer spunea că Sandman este o bandă desenată pentru intelectuali. S-a regăsit în lista de bestseller-uri ale revistei New York Times, care nu prea include benzi desenate, alături de Maus, Watchmen și The Dark Knight Returns. Dacă cele 26 de premii Eisner nu sunt suprinzătoare, World Fantasy Award-ul luat în 1991 pentru cea mai bună proză scurtă de ficțiune este o surpriză deoarece premiul nu a mai fost acordat unei benzi desenate până atunci. The Dream Hunters și Endless Nights au primit premiul Bram Stoker pentru cea mai bună proză ilustrată, iar IGN a declarat seria drept cea mai bună bandă desenată din istoria Vertigo.
După mulți ani în care s-a vorbit despre ecranizarea seriei (încă de la sfârșitul anilor ˈ90, însă părțile nu au ajuns la o înțelegere), Gaiman însuși, un scriitor extrem de pretențios, care și-ar fi dorit să lucreze cu scenariști precum Peter Jackson sau Terry Gilliam, a anunțat că susține producția seriei alături de David S. Goyer (Trilogia Batman, Batman vs. Superman) și Joseph Gordon-Levitt. Conform unui articol din iunie 2019 de pe Hollywood Reporter, Netflix ar fi bătut palma cu Warner Brothers și ar urma să avem parte de un serial Sandman în 2020. Între timp, Covid-19 a lovit planeta și producția de filme și seriale este pusă pe pauză pentru cel puțin câteva luni. Aveți răbdare! Eu unul aștept o ecranizare a Sandman-ului tot cam de prin anii ˈ90 și încă nu mi-am pierdut speranța.
O veste și mai bună este că în sfârșit Sandman are parte și de o traducere în limba română, primul volum fiind publicat de Grupul Editorial Art. Poate fi comandat de aici.
De-a lungul timpului, Sandman a beneficiat de numeroși desenatori, toți deosebit de talentați: Sam Kieth, Mike Dringenberg, Jill Thompson, Shawn McManus, Marc Hempel, Michael Zulli, în timp ce coperțile au fost făcute de vechiul colaborator al lui Gaiman – Dave McKean.
Seria s-a bucurat, bineînțeles, și de câteva spin-off-uri, unele de succes, altele nu. Death: The High Costs of Living și Death: The Time of your Life sunt două dintre acestea, în care apare sora lui Morfeus – Death, cum altfel. Sunt foarte faine ambele volume, și promit vă voi scrie și despre ele.
Lucifer este o altă serie care s-a dezvoltat în universul Sandman, una care s-a bucurat de foarte mult succes, fiind chiar ecranizată – primul episod a fost lansat pe 25 ianuarie 2016. Apoi, mai este Dead Boy Detective – tot de inspirație Sandman (personajele apar în Season of Mists), serie care continuă încă și se bucură de un oarecare succes.
Concluzia este că Sandman este mai mult decât o bandă desenată. Este o filosofie desenată. Este o poveste fantasy cu influențe mitologice care vorbește despre importanța visului pentru umanitate. Este o enciclopedie a referințelor mitologice, a culturii pop, a literaturii și culturii umane. Este o analiză și un discurs profund asupra viselor, dorințelor, disperării, demenței și dorinței de distrugere care ne guvernează viața. O odisee în spatele măștii care este sufletul uman.
O scurtă trecere în revistă a universului Sandman:
The Sandman: Endless Nights și The Sandman: The Dream Hunters
Visul (Dream) este prins în 1916 și ținut prizonier de Roderick Burgges care dorește să devină nemuritor și crede că Stăpânul Visurilor este calea către nemurire. Însă fiul său, Alexander, nu este la fel de atent cu paza și Visul scapă în 1988 pornind în căutarea arsenalului de elemente magice care-i dau putere și îi țin în viață regatul.
Este foarte fain drumul lui Sandman prin universul DC, unde se întâlnește cu o prietenă de-a lui John Constantine, dă ochii cu Doctor Destiny și ajunge și în Iad unde se confruntă cu Lucifer. Primul volum nu face altceva decât se te prindă fără drept de apel în lumea fabuloasă pe care Gaiman o pregătește cititorului.
După ani de închisoare, Morfeus se întoarce în regatul său și află că o mulțime de coșmaruri umblă de nebune prin lume, așa că începe să le vâneze. În periplul său, Visul o descoperă pe Rose Walker, care a devenit un vortex al visurilor și care amenință să distrugă întreaga lume. Căutându-l pe periculosul Corinthian pe care-l găsește la o întâlnire a criminalilor în serie, Prințul Visului se vede pus în fața unei decizii extrem de dificile: să o ucidă sau nu pe Rose Walker pentru a salva lumea de la distrugere?
Pe măsură ce înaintezi în povestea lui Gaiman înțelegi cât este de complexă și fascinantă lumea creată de el. Referințele mitologice se înmulțesc, iar undeva în fundal se pot observa subtile trimiteri filosofice la natura umană.
Dream Country este o colecție de patru povestiri care au legătură cu Morfeus însă care pot fi citite și independent.
1 – Calliope – povestea unei muze ținute captivă de un scriitor care-și dorește faimă nelimitată;
2 – A dream of a thousand cats – Morfeus ia forma unei pisici și inițiază o revoltă în lumea animalelor, pe care vrea să le elibereze de sclavia umană.
3 – A Midsummer Night Dream – Morfeus îl inspiră pe William Shakespeare și îi sponsorizează una dintre piese – Visul unei nopți de vară
4 – Facade – Urania Blackwell sau Element Girl este o super eroină care-și dorește o viață normală, ba chiar o moarte normal, însă datorită abilităților ei extraordinare nu poate să fie rănită de nici o armă inventată de om.
Season of the Mists
Deși Sandman este un personaj secundar, toate povestirile sunt incredibil de bine scrise și de profunde. Gaiman nu se joacă de data asta cu ceea ce înseamnă setea de succes, ura oamenilor față de ceea ce nu înțeleg și nici ușurința cu care oamenii își însușesc creații care nu le aparțin.
Pentru prima dată se reunește întreaga familie a Visului și îi cunoaștem pe Death, Destiny, Despair și Desire. Morfeus decide să se întoarcă în Iad pentru a o recupera pe Nada, femeia căreia i-a refuzat iubirea. Însă în Iad dă peste un Lucifer sătul până peste cap de tot ceea ce înseamnă viața sa de stăpân al Iadului și peste cele rele (monologul lui Lucifer este bestial, îl puteți găsi în imaginea de mai jos), prin urmare își bagă coarnele și-l lasă pe Vis să se descurce cu gestionarea Iadului.
Nu mi-a plăcut atât de mult volumul Season of Mists, este și primul care primește doar 4 stele pe goodreads, pentru că Sandman deja începe să aducă foarte mult a personaj pop, uneori superficial în acțiuni și insuficient dezvoltat de Gaiman din punct de vedere psihologic.
Game of You
Wanda urmează să se opereze și să-și schimbe sexul. Hazel și Floxglove formează un cuplu de lesbiene. Thessaly este o gagică ciudată rău, șoarece de bibliotecă, practicantă de vrăjitorie. Toate sunt adunate într-un singur apartament din New York din care încearcă să o ajute pe prințesa Barbie să scape din visul în care a prins-o unul dintre soldații lui Cuckoo. După care apare și Morfeus în poveste.
Zică-se că acest volum este favoritul lui Gaiman din seria Sandman. E fain, nu spun că nu, însă cred că ar fi putut mai mult. Recunosc că nu prea reușesc să rezonez cu povestirile în care personajele principale sunt femei, mai ales când sunt scrise de Gaiman, dar per total mi-a plăcut. Este prima dată când grafica se schimbă radical față de restul seriei și asta este foarte bine, deoarece aduce un foarte mare serviciu scenariului lui Gaiman.
Fables and Reflections
Fables and Reflections este un alt volum în care sunt adunate scurte povestiri care se pot citi separat de serie și care nu se leagă neapărat cu narațiunea principal, dar care fac, până la urmă, deliciul seriei.
Thermidor, August, Three Septembers and a January, Ramadan, The Hunt, Soft Places, The Parliament of Rooks și The Song of Orpheus sunt povestirile care formează volumul șase. Cel mai mult mi-a plăcut Three Septembers and a January în care Joshua Abraham Norton se autointitulează împăratul Statelor Unite ale Americii. Lumea intră în joc și-l tratează ca pe un împărat adevărat. Un fel de pildă biblică, o reintepretare oarecum a poveștii lui Iov, Norton fiind subiectul unui pariu între Morfeus și Despair, Desire și Delirium, Gaiman dorind să ne demonstreze că puterea visului este cea care poate câștiga în detrimentul disperării sau a dorinței.
Foarte fain volumul. Ca de obicei, aceste scurte povestiri fac deliciul seriei. Gaiman pare că se simte mult mai confortabil să scrie povești scurte decât narațiuni mai lungi de care probabil că se plictisește și nu are răbdare să le dezvolte până la capăt.
Brief Lives
Delirium vrea să-l găsească pe fratele pierdut, Destruction. Refuzată de toți membrii familiei, Delirium vine la Morfeus care, fără prea mult chef, acceptă cumva să o ajute. Însă în spatele acestei misiuni îl așteaptă o serie de provocări și polițe de plătit pe care Visul nu le-a luat în calcul. Unul din cele mai colorate și mai psihedelice volume din serie, că doar e o misiune pusă la cale de Delirium.
Grafică foarte faină, greu de urmărit pe alocuri, dar care potențează extraordinar narațiunea superbă.
World’s End
În mijlocul lui iulie izbucnește un viscol năpraznic care adună mai multe personaje în The Inn of the End of the World, unde încep să-și spună povești ca să treacă mai repede timpul în care sunt închiși împreună.
A Tale of Two Cities – tema fisurilor în realitate care transportă locuitorii urbelor supra aglomerate, ca și în Nicăieri, oferă cititorului o poveste interesantă cu o grafică minimalistă care surprinde și place. O temă dragă lui Gaiman pe care acesta o reia de fiecare dată când are ocazia. După spusele lui Gaiman, povest este inspirată din H.P. Lovecraft.
Cluracan’s Tale – Cluracan este unul dintre negociatorii care au purtat discuții cu Morfeus când acesta trebuia să preia frâiele Iadului. Tot ambasador și negociator este și în această poveste, doar că acum o reprezintă pe Regina Țării Zânelor în fața unui dictator care-și distruge orașul pe care-l conduce. Poveste inspirată din Robert E. Howard.
Hob’s Leviathan – unde-l reîntâlnim pe Hob Gadling, cel care a înșelat Moartea. Poveste inspirată din Joseph Conrad.
The Golden Boy – o poveste foarte interesantă conform căreia în America se poate vota de la vârsta de 18 ani, iar electoratul alege pentru președinte un tânăr de o seamă cu ei. Acesta refuză să facă vreun pact cu vechii politicieni corupți și aduce pacea în lume. Poveste, spune Gaiman, inspirată din seria Watchmen.
Cerements – Petrefax povestește despre orașul Lithargis, urbe care se ocupă cu arta orânduirii cadavrelor.
World’s End – povestea finală, care concluzionează întâlnirea personajelor.
Volumul beneficiază de o introducere din partea lui Stephen King. Nu este unul dintre volumele mele favorite dar, așa cum am mai spus, Gaiman se pricepe de minune să construiască povestiri scurte. Deși Morfeus nu prea apare în seria de povestiri, totul are legătură cu el, toate istorisirile susținând importanța visului în viața lor.
The Kindly Ones
Lyta Hall, distrusă de răpirea și presupusa moarte a fiului său, se adresează Furiilor și le cere răzbunare împotriva lui Morfeus. Drumul lui Morfeus către mântuire este tema principală a seriei, tragica poveste din volumul de față nefiind neapărat o surpriză, însă tot te afectează. Un Morfeus abulic și împăcat cu sine este debusolant și contrar cu ceea ce ne-a obișnuit Gaiman la început.
E clar că ne apropiem de sfârșitul poveștii lui Morfeus, iar confruntarea finală, inevitabilă, se conturează din ce în ce mai clar.
O mulțime de personaje care au apărut de-a lungul seriei se întorc în acest volum, deoarece este anunțată răzbunarea împotriva lui Morfeus, fapt ce atrage pe toată lumea precum lumina atrage licuricii.
The Wake
Ce s-a întâmplat cu Morfeus? Volumul care încheie seria este dedicat influenței visului atât în lumea reală cât și în lumea zeilor și a fantasmelor. Pot să vă spun doar că sfîrșitul seriei nu împacă cititorul pentru simplul motiv că nu poți avea suficient Sandman…
The Dream Hunter
The Dream Hunter este unul dintre spin-off-urile seriei, fiind și cel mai reușit din punctul meu de vedere, atât ca poveste cât și din punct de vedere grafic. O vulpe și un bursuc se angajează într-un pariu al cărui subiect este credința unui tânăr călugăr din dintr-un templu. Câștigătorul rămășagului primește templul și-l transformă în propria vizuină.
Plasat într-un plan fantastic de inspirație japoneză, The Dream Hunter este o încântare de la un capăt la altul. Amano și Gaiman au o chimie incredibilă, care se simte din fiecare pagină pe care o crează împreună.
Specialitatea lui Gaiman, de a lua o poveste clasică și de a o adapta într-o cheie nouă (The Fox, the Monk, and the Mikado of All Night’s Dreaming – un basm japonez) alături de o grafică extraordinară din partea lui Amano, unul dintre cei mai faimoși artiști contemporani, nu are cum să nu încânte cititorul.
Endless Nights
Volumul care, să spun așa, încheie definitiv universul Sandman. Fiecare membru al familiei lui Morfeus se bucură de atenția cuvenită în acest spin-off final, care încântă vizual și literar cititorului. Mi-a plăcut foarte mult cum fiecare desenator și-a ales un personaj și a dezvoltat grafica exact cum a găsit de cuviință. Ba mai mult, fiecare s-a adaptat de minune atât la poveste cât și la personaj. O adevărată încântare!
Overture
O stea a înnebunit, iar nebunia ei se transmite și la celelalte stele, întreaga creație fiind pusă în pericol. Morfeus este chemat la datorie, dar are nevoie de ajutorul propriei familii. Inclusiv de la tatăl său și de mama sa. Alături de un alter-ego sub forma unei pisici și a unei fete pe nume Hope, Sandman pleacă în căutarea stelei nebune pentru a salva creația. Însă salvarea lumii poate înseamna uneori condamnarea salvatorului…
Sandman Overture este povestea care începe celebra Serie Sandman și oferă o mulțime de explicații pentru ceea ce urmează să se întâmple. Aflăm cum a fost prins, care este povestea măștii sale, precum și rolul său în marele univers magic care i-a dat naștere. O poveste excelentă care are parte de o grafică superbă. Un volum care se citește și se admiră în egală măsură.