Bre boieri dvs., vă vine să credeți că niciun “zeu” nu s-a născutară în luna lu’ Făurar? Mă rog, am putea vorbi de Iain M. Banks, însă seria Culturii a fost, cel puțin din punctu’ de vedere al lu’ yours truly, un eșec total. L-aș putea aminti pe Lino Aldani, ce apărea, în anii capitalismului sălbatic, la nu-mi-mai-aduc-aminte-ce-editură, care Aldani m-a încântat la momentu’ respectiv (probabil și pentru faptu’ că nu apăreau prea multe titluri SF pe vremea aia, Nemira încă nu explodase pe piața din .ro), însă acu’ nu-mi mai aduc aminte aproape nimic despre el și operele lui.
Prin urmare – și, credeți-mă, aici îmi sticlesc dinții de plăcere, iar unii dintre cei care ar putea ceti afacerea asta vor înțelege sigur de ce – ‘ai să ne aplecam și asupra unor “zei” în devenire. Adecătelea și cum ar veni, asupra celor care publică SF nowadays. Și, prin ricoșeu, ne aplecăm puțin și asupra pieței titlurilor SF din .ro.
Nicholas Binge. Până la Ascensiunea nu mi-a spus nimic numele, în sensu’ nu numai că nu aveam la activ fie şi un singur rând scris de individ, da’ nici măcar nu auzisem de el. Boy, was I in for a treat or what?
În opinia mea, așa se scrie SF în anu’ de grație 2023! Ascensiunea mi-a dat tot – I mean tot! – de la condei la idee, de la plot la twist, de la incipit la final… repet, tot. Adecătelea, dacă suntem în căutare de SF literar, dacă suntem în căutare de hard SF, ori dacă vrem un SF de contact între civilizații fundamental opuse, sau dacă ne arde buza după o întâlnire de gradu’ trei între om și alien, în fine, dacă vrem să cetim un SF a la carte, care bifează aproape toate nișele genului (mai puțin space opera), atunci Ascensiunea ar putea fi raspunsu’. Pentru mine clar a fost.
Mai mult decât atât, necunoscutu’ Nicholas Binge poate sta cu fruntea sus alături de alți autori care publică zilele astea, da’ care publică degeaba. (Într-adevăr, este o gălușcă greu de înghițit să-ți vezi unu’ sau unii dintre idolii adolescenței în ale SF-ului că scrie just to milk a cow, și aici mă uit la nimeni altu’ decât OS Card, cu a lui The last shadow, da’ asta e, înghiți cu greu și mergi mai departe, sau, mai bine zis, te întorci la capodoperele de acu’ 30-40 de ani și le mai citești o dată.) Iar în ce privește nume cu rezonanță ale noii generații de autori SF, pline de premii, de la Hugo, Nebula până la mai știu eu ce premiu obscur acordat de cine știe cine… well, distanta e imensă, cu amendamentu’ că e imensă în favoarea lu’ Binge.
Adecătelea, ca să nu fiu abscons și să spunem lucrurilor pe nume, titluri precum Autonom, Amintirea Imperiului, Sindicatul polițiștilor idiș, Umanii și altele asemenea don’t hold a candle against Ascensiunea. Care (încă) nu a luat niciun premiu, nici nu știu dacă va lua ever, da’ merită de jde ori mai mult decât cele menționate anterior. Sigur, e posibil să mă găsesc sub euforia lecturii (btw, am terminat-o în mai puțin de 8 ore, atât de bună e), e posibil și să fiu însetat dupa un SF bun, așa cum nu am mai văzut de ceva vreme p-acilea, prin .ro, însă dincolo de acest potențial subiectivism cred că pot spune cu mâna pe inimă că afacerea asta a lu’ Nicholas Binge e mai bună by far decât cele menționate anterior.
Și ajungem aici la un ultim punct pe care, chiar daca mă țin cu dinții să nu-l subliniez, nu poci să m-abţin. Cu excepția a două-trei edituri mici, care s-au axat în principal pe publicarea autorilor români de SF (și bine fac!), niciunu’ sau aproape niciunu’ dintre greii editurilor din .ro nu mai publică SF on a constant basis. Poveste lungă, nu mai intru în detalii, cert este însă că lipsa unor asemenea titluri pe piață este observabilă.
Asta face ca efortul celor de la RAO, care au tradus și au pus pe piață câteva titluri din acest gen literar, să fie lăudabil. Cu atât mai lăudabil cu cât, așa cum spuneam, operele publicate de ei chiar își merită lectura, banii, timpul, spre deosebire de altele. În consecință, vivat!, bre RAO, și la mai mare/la mai multe! Dacă o ții pe drumu’ ăsta, aș putea deveni fan. Editura fanion a genului m-a pierdut de mușteriu de mult timp.
