Realitatea este tot mai mult un construct, ceea ce se comunică, elementele factuale și sistemele de apreciere (de valorizare) fiind supuse tot mai mult unui atac (dez)informațional din partea celor care își doresc să câștige avantaje. Uneori poate însemna doar renunțarea la modele culturale sau educaționale, a nu gândi, a nu citi, a nu judeca devenind pentru mulți un câștig, tradus prin lipsa oricărui efort intelectual. Realitatea tinde să devină ceva plat, un simulacru, cum spunea Jean Baudrillard în urmă cu o jumătate de secol, unde oamenii evoluează în funcție de ideologiile și manipulările dezvoltate în sfera insidioasă a comunicării globale. Iar dominația (nu doar influența!) se realizează prin tehnici care țin de vânzări, prin marketing și publicitate, inclusiv valorile culturale sau etice, consideră gânditorul clujean Sandu Frunză, în noul său volum intitulat provocator: Publicitatea construiește realitatea, cu subtitlul lămuritor Eseu despre ființa umană, religie și publicitate în societatea de consum. La prima vedere am putea să nu fim de acord cu cele afirmate de autor în titlu, să-l găsim cumva prea hotărât, limitativ și exclusivist. Sigur sunt și alte lentile prin care putem privi lumea, dar instrumentarul analitic pus la dispoziție în această carte este unul convingător. Nici aici nu este vorba doar de persuasiune, ci de diversele tehnici de a influența și mai ales de a crea imagine. Imaginea unor persoane, a fiecăruia, dezvoltată și pătată (uneori) într-o sferă publică mereu în negociere.
Publicitatea construieste realitatea – Sandu Frunza
Cercetătorul intuiește ce s-a întâmplat la debutul erei digitale, atunci când fabuloasa ofertă tehnologică a fost dublată de fapt de o criză. Și nu era una a lipsei de repere și valori, ci o incapacitate de a înțelege și de a contextualiza. A dispărut răgazul gândirii, crede filosoful, evoluția aruncând provocări în cascadă. Iar această presiune ubicuă se va resimți puternic la nivelul elitelor, nevoită să reacționeze, neavând timp să caute răspunsuri, să resistematizeze sau să construiască o nouă paradigmă. Presiunea va fi resimțită puternic la liderii și vectorii culturali, dar și de cei din viața social politică. Se va manifesta astfel o enormă divizare digitală, manifestată prin neaderanța unei părți importante a populației la inovațiile noii lumi, construită pentru toată lumea, dar lăsându-i pe mulți în urmă! Androizarea, adică robotizarea ființei umane, nu este o soluție, atâta timp cât nu reușesc să „pună în valoare instrumentele spirituale pe care le are la îndemână în propria sa tradiție și cultură” (p. 10). Departe de a fi vorbe mari sau sfaturi pretențioase ca dintr-un auxiliar didactic, ideile acestea capătă consistentă și se desfășoară suplu și metodic în cuprinsul volumului. Soluția nu o reprezintă refuzul tehnologiei sau retragerea din lume, ci asimilarea ei, S. Frunză fiind conștient că noi toți suntem membri valoroși ai societății de consum!
Însă tendința de simplificare poate deforma realitatea, a cărei profunzime este greu de cuprins, iar imaginea facilă a consumerismului să fie doar o fațetă. Comunicarea simbolică este, de fapt, adevăratul instrument pentru schimbul informațional, cultural și de opinie din sfera publică. S. Frunză precizează cu fiecare prilej că lumea nu este doar ceea ce (credem) că vedem, auzim sau simțim, iar percepțiile și reprezentările noastre ne pot trăda, dacă nu sunt completate cu date complete și raționamente complexe. Comunicarea simbolică explorează această adâncime, care face apel la structuri arhetipale ale conștiinței profunde, iar rezultatul poate fi, așa cum simțim adesea, un produs, unde „semnificațiile, ca și imaginile, sunt mai mult construite decât prezențe identificabile în realitate” (p. 195). Practic, publicitatea reconstruiește lumea, favorizând anumite elemente, iar aici nu știm dacă este o degradare sau un act de creație. Autorul consideră că aici poate fi găsit sensul, autenticitatea: „Cred în existența unui fond comun, al unei conștiințe simbolice încărcată de mit, simbol și ritual pe care tradițiile, generațiile, dar și indivizii dimpreună cu comunitățile lor o experimentează în modalități diferite și cu o eficiență specifică. Probabil, regimul imaginarului este cel mai susceptibil și mai îngăduitor spre a deveni ceva personal și a fi trăit ca o construcție a autenticității” (p. 11).
Atunci când analizează fenomenul comunicării politice, autorul nu ezită să se declare în dezacord cu specialiști reputați în domeniu. Spunem „fenomen” deoarece, așa cum a dovedit-o extrem de încărcatul an 2004, electoratul, și cel român, dar și în alte locuri pe mapamond, a fost intens solicitat pentru a se prezenta la urne. Votul, cel mai important (și în același timp cel mai nobil) exercițiu de libertate impune prezența unui cortegiu, aproape invizibil, de specialiști, implicați în persuasiune, manipulare, în crearea de imagine (adesea și în distrugerea de imagine!) pentru candidați. Replica sa este pentru Brian McNair, acesta fiind de părere că „politica trebuie să fie pentru politicieni”, și nu pentru comunicatori, specialiștii în marketing ori alte categorii de analiști sau sfătuitori (p. 194). Argumentul lui Sandu Frunză este că într-o societate democratică acești specialiști participă activ atât la formularea strategiilor, cât și a politicilor publice, aducând un spor însemnat de cunoaștere și înțelegere a problemelor existente. Cu alte cuvinte, omul politic are nevoie de consiliere, pentru ca politica să fie efectiv o meserie, guvernarea fiind, totuși, o misiune complicată.
Concluzia la care ajunge gânditorul clujean nu este neapărat una pesimistă. El constată că nu avem o cultură de masă unitară. Aceasta se așază pe mai multe straturi, date de superficialitatea existențială. Adesea, categoriile, grupările, aglutinările, sau oricum vrem să le numim, devin contradictorii, uneori până la violență, una stimulată de ofensiva brutală a noncomunicării, a neînțelegerii, stimulată de nevoia personală, organizațională sau instituțională de a domina sfera publică, prin publicitate și marketing, procese care erodează bazele sistemului cultural, structurează și destructurează modul cum percepem realitatea și imaginea pe care ne-o facem despre noi și despre alții.
Sandu Frunză, Publicitatea construiește realitatea. Eseu despre ființa umană, religie și publicitate în societatea de consum. Editura Eikon, 2023.
Material primit prin amabilitatea domnului Lucian-Vasile Szabo și a revistei ARCA din Arad, revistă ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
