Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu, n. 1971) este una dintre cele mai polivalente voci ale literaturii române contemporane. Scriitoare polifonică, traversează cu naturalețe science fiction-ul (în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan, în trilogia Omul fluture și în Un străin în Regatul Assert), fantasticul (Povești la castel, Cel-ce-simte, Himere, Fetița-de-Diamant. Povestiri din ținuturi străine, Aripile tatălui, Între vulturi și oameni), polițistul (În mintea comisarului, Lumânări vii, Afaceri de familie, Blues Café), romance-ul (Tot timpul din lume) și poezia (Lacrimi de tei). Un numitor comun al acestor volume este iubirea în multiplele ei ipostaze: carnală, ideatică, memorială sau virtuală, așa cum apare și în seria cyberpunk Omul Fluture.
După cum se poate observa, Teodora are o aplecare, dacă nu chiar o pasiune, pentru fantastic. Fetița-de-Diamant. Povestiri din ținuturi străine (Tritonic, 2025), deși alcătuit din patru texte (Fetița-de-Diamant, Fetița-de-Diamant pe Tărâmul Umbrelor, În căutarea Fetiței-de-Diamant și Fetița-de-Diamant și Pietrele-Vii), se citește ca un roman mozaic: fiecare povestire funcționează autonom, dar toate pot fi privite ca niște „capitole” din viața și peripețiile Fetiței-de-diamant, un personaj exotic, cu ochi cenușii și dar primejdios, fascinant tocmai prin tensiunea dintre inocență și putere.
Povestirile se aseamănă mult cu basmele populare: avem un personaj tânăr, aflat la începutul drumului, supus probelor inițiatice; recuzită magică recognoscibilă, Cartea-din-Stâncă, panglica fermecată, hărțile de lemn, Pietrele-Vii, care trimite la sabia năzdrăvană, inelul sau cămașa fermecată; iar morala e limpede: binele, curajul, sinceritatea și inima curată sunt răsplătite, în vreme ce mânia, minciuna și trufia sunt sancționate. În „Fetița-de-diamant pe Tărâmul Umbrelor”, vocea oraculară a Cărții fixează proba: „Privește fiara în ochi și ia-i puterea!”, iar declicul interior al eroinei e comprimat într-un monosilabic și imens adevăr: la întrebarea despre iubire, răspunsul ei e „Da!”. Urmează consecința mitică, rostită, din nou, de Carte: „Chipul-fără-umbră e praf și pulbere.” E o scenă de basm, cu gravitate inițiatică, dar plasată într-un imaginar care depășește hotarele regatelor „de peste nouă mări”.
Ar fi însă nedrept să ne oprim la asemănările cu basmul. Povestirile Teodorei vin spre noi cu temele clasice, dar pe un fond modern, SF: există nave, colonii, planete vizitate, dregători și ambasadori galactici, consilii ale imperiului; „dincolo”-ul basmului devine cartografie interplanetară. Din această suprapunere rezultă ceea ce numim, fără ezitare, „basme science-fantasy”: scheletul narativ popular transpus într-o lume vastă, cu stele, lumi și civilizații, un hibrid fericit între tradiție și imaginarul SF.
Exemplele sunt grăitoare. În povestirea cu Copacii-umblători, „oaspetele” adus de pe Luna Verde cere casă, iar Cartea lămurește, cu o formulă memorabilă: „Învățătura e-n frunze.” Doar copiii se pot cățăra după ele, așa că Fetița, în pofida suspiciunii băieților, își asumă misiunea, curajul e al unui personaj de basm, contextul e SF. Tot Cartea decide, imperativ: „Copiii merg la cules!”, iar fata își dovedește priceperea și încăpățânarea blândă. Când frunzele ajung la palat, aparent „ofilite”, magia (sau tehnica) le reorânduiește și, din țesătura lor, renasc cărțile arse de Foc. E aici o parabolă frumoasă despre memorie culturală și despre drumul cunoașterii din natură spre bibliotecă, din frunză în carte.
În povestirea cu Pietrele-Vii, Cartea sugerează soluția pentru împărăția lovită de potop: „Leacul sunt Pietrele-Vii!” Călătoria pe Luna Cafenie descoperă ferme de roci care cresc după reguli tainice; pe „Planeta Albastră”, timpul curge altfel, iar boabele dăruite unui fierar, Pavel, devin în timp trovanți, văzuți ca „ciudățenii”, conserve de memorie în loc de materiale de zidărie. Inocența și bunătatea Fetiței ies la lumină prin gestul ei generos, nesilit, spus în șoaptă, dar cu bătaie lungă: „Du-le pe un câmp mănos. Dacă aveți noroc, vor crește atât de mari încât vă veți putea face, din ele, case trainice.” Îndrăzneala de a dărui, chiar și când efectul nu e garantat, dublată de conștiința relativității timpului, adaugă prozei o dimensiune reflexivă rară în basmul tradițional.
„Deși i se spune tot Fetița-de-diamant, însoțitoarea Vrăjitorului-din-Ceață a devenit o domnișoară frumoasă, înaltă și suplă. De cum intră în sala tronului merge doar cu capul plecat, ferindu-se ca vreun lucru văzut, ori auzit, să iște un incident care să supere împăratul. Nu vrea ca, stăpânită de emoții, să transforme un om, sau un obiect, în stană de piatră ori bloc de gheață. Cu timpul, a învățat să-și controleze darul, însă la palat vine întotdeauna cu inima strânsă. Acum, bunăoară, se luptă cu mii de gânduri despre motivul chemării lor. Trecuseră, în zbor, peste ținutul stăpânit de ploi și văzuseră oamenii fugind din fața puhoaielor.”
De altfel, aceste texte sunt mai mult decât reconfigurări de motive: ele introduc, discret, reflecții despre cunoaștere și memorie (biblioteca refăcută din frunze), despre alteritate și dialog (Vocea-lumilor ca translator, diplomația interstelară), despre timp și devenire (darurile care nu se pierd, ci se transformă pe alte ritmuri ale lumii). În filigran, se aud ecouri din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte sau din „Prâslea cel voinic”, dar și vibrații din imaginarul modern – de la inocența lucidă a Micului Prinț la felul în care SF-ul de bună calitate (Le Guin, McCaffrey) topește mituri în peisaje cosmice.
Stilistic, proza păstrează o oralitate caldă, cu formule repetitive și ritmate, ca la povestitorul de demult, dar nu se sfiește să introducă, firesc, tiparnițe, meteoriți, mașinării de transmis, guvernatori ai Lunilor, adică un vocabular „lumesc” într-o frazare de basm. De aici și senzația unei lecturi „pentru toate vârstele”: copilul din noi gustă farmecul și inocența, cititorul matur surprinde straturile de sens, aluziile culturale, parabola.
Rămâne impresia unei „plutiri pe aripi de poveste”, fără stridențe, cu un ritm interior bine dozat și cu un personaj central care, deși ar putea distruge, alege să ocrotească. Dacă există o frustrare, ea ține de „subțirimea” volumului: intri în universul Fetiței și, când abia ți-ai încălzit privirea, cartea se închide. Dar poate tocmai aici e promisiunea: că povestea va continua. Până atunci, o recomand ca lectură ce umple sufletul, fie la umbra unei zile toride de vară, fie iarna, lângă foc, sau într-o după-amiază ploioasă de toamnă. Pentru că, indiferent de anotimp, basmul, fie el popular, fie science fantasy, rămâne mereu viu. Iar Teodora Matei le spune cu inimă și cu grație.
Titlu: Fetița-de-diamant. Povestiri din ținuturi străine
Autor: Teodora Matei
Citește online povestirile: Fetița-de-diamant pe Tărâmul Umbrelor și Fetița-de-diamant
Editura Tritonic
Format: Paperback
Publicată la: 15 aprilie 2025
ISBN: 9786067498172 (ISBN10: 6067498170)
Descrierea editurii
Fetița-de-diamant e întruparea în basm a nălucii cu care Teo Matei s-a încumetat odinioară spre lumea scrisului – poezia. O va bântui la nesfarșit, în chipul cel mai frumos, fie că va scrie proză, versuri, ori, cine știe, va îndrăzni teatrul, sau filmul. Orice autor împlinit, care își iubeste arta, a început să crească dintr-un copil de diamant. – Danuț Ungureanu
Fetița-de-diamant este una dintre cele mai frumoase povestiri din Fantastica românească. – Michael Haulică
Teodora Matei se descurcă bine cu orice gen abordat și indiferent dacă scrie singură, ori în colaborare. Așadar, nu-i de mirare ca poate crea chiar și „basme pentru oameni mari”, cum e cazul aventurilor acestei Fetițe-de-diamant. – Lucian-Dragoș Bogdan
Teodora Matei țese cu îndemânare fire narative complexe, îmbinând elemente de basm clasic cu o nota modernă, oferind o lectură captivantă și plină de surprize. Intră într-o lume unde granițele realității se estompează, iar magia pulsează în fiecare umbră. Colecția de povestiri fantastice te poartă prin țăramuri neexplorate, unde creaturi mitice prind viață, iar destinele se împletesc în moduri surprinzătoare. – Daniel Timariu
