De la precedentul număr al revistei am mai citit câte ceva și am notat câteva impresii. Sunt subiective, adică impresii de cititor, nu de critic literar. Așa că, ținând cont de asta, mi-am permis să aranjez cărțile într-un clasament personal, după impactul pe care l-au avut asupra mea.
5. Neil GAIMAN, Sam KIETH, Mike DRINGENBERG, Malcolm JONES III – Sandman, Vol. 1: Preludii și Nocturne (The Sandman #1)
După câteva zeci de ani în care a fost ținut prizonier de către o organizație ocultă, Morfeu revine acasă și încearcă să refacă regatul viselor. Dar, pentru asta, are nevoie să recupereze trei artefacte ajunse pe alte tărâmuri.
O idee interesantă, ambalată într-o poveste sumbră și stranie, tipică pentru Neil Gaiman. Decupajul imaginilor oferă dinamism și o senzație de întreg prezentat în cele mai mici detalii, iar stilul fluid de desen încearcă să redea tranziția continuă întrea real și vis. Pentru gustul meu, însă, e genul de grafică neîngrijită, pe care nu o pot aprecia, chiar dacă îi înțeleg simbolismul.
Un album prea sinistru pentru ceea ce-mi place să consum, dar care se încheie cu o bijuterie („Sunetul aripilor ei”). Nefiind atras de lucrurile sumbre sau psihotice, e greu ca un asemenea volum să se afle mai sus în clasamentul meu.
4. Hannu RAJANIEMI – Hoțul cuantic (Jean le Flambeur #1)
Un hoț este eliberat din închisoare pentru a ajuta la realizarea unei spargeri neobișnuite într-o lume postumană.
Cartea conține concepte interesante, suficient de originale ca s-o diferențieze de alte creații care tratează lumi postumane. Partea științifică nu este foarte mult dezvoltată, ci doar cât să confere substanță universului creionat, dar am avut continuu senzația că termenul „cuantic” e un fel de parolă magică menită să rezolve orice. Acțiune pe repede înainte, fără momente de respiro, personaje, locuri și idei nedezvoltate, lume postumană coerentă și reușit descrisă – cam aceasta este rețeta.
Prea grăbită pentru mine, dar genul de carte care merită o lectură. Motiv pentru care se află pe acest loc în clasament.
3. Lavie TIDHAR – Stația Centrală
Într-un Tel Aviv al viitorului se intersectează poveștile unor persoane modificate genetic, ale unor (post)oameni infectați cu viruși informatici, ale unor alter-ego-uri virtuale și ale unor robotniki rămași din războaie trecute ce sapă în ruinele vechilor orașe ale omenirii, sau devin propovăduitori ai diferitelor (post)religii.
O poveste a unui viitor plauzibil, scrisă într-un stil destul de poetic, ce mi-a amintit de Bradbury. Ridică o serie de probleme filozofice și morale, fără a da sentințe, ci lăsând cititorului decizia modului cum se raportează la acel „ce-aș face/zice dacă lumea ar arăta așa?” Din păcate, cartea nu are o miză per se, ci prezintă o frescă a unei societăți viitoare, cu problemele specifice diferitelor personaje și cu rezolvările pe plan personal, fără o concluzie la scară mare.
Per total, e o carte pe care nu știu unde s-o încadrez raportat la gusturile mele. Trebuie să se mai decanteze. Din unele puncte de vedere, nu e „my cup of tea” (prea poetică, îi lipsește o miză majoră), dar nu m-a lăsat indiferent, oferindu-mi o lume cu un farmec aparte. În lista aceasta e un fel de jolly joker.
2. Julie KAGAWA – Shadow of the Fox (Shadow of the Fox #1)
Yumeko, o fată jumătate om, jumătate vulpe, a crescut într-un templu din Iwagoto – o versiune fantasy a Japoniei medievale. Când acesta este atacat de o armată de demoni aflată în căutarea unui fragment dintr-un pergament străvechi, Yumeko este obligată să fugă și să ducă obiectul la o altă mănăstire, al cărei amplasament este subiect de legendă. Pe drum i se alătură un războinic periculos ce ține ferecat un demon în sabia sa, precum și un ronin și un membru al familiei imperiale.
Un YA scris frumos, ce folosește din plin mitologia niponă, pe care o devoalează treptat, într-un soi de călătorie inițiatică ce mi-a amintit de „Călătorie spre soare-apune”. Personajele sunt destul de clișeice (unul dintre ele mi-a amintit de rolul interpretat de Toshiro Mifune în „Cei șapte samurai”), dar au carismă. Intriga, deși simplistă, curge frumos, natural. Partea de world building e păstrată la un nivel minimalist, utilitar, cum se întâmplă în majoritatea YA-urilor. Povestea de dragoste care pare să se înfiripe între doi dintre protagoniști este tot un clișeu, dar nu cade în siropoșenii. Finalul ridică mult miza.
Nu aveam așteptări de la carte, poate tocmai de aceea mi-a plăcut. A livrat exact ce a promis la începutul ei, fără să aibă pretenția că vrea să pară mai mult decât este. O lectură plăcută, chiar dacă nu originală, ceea ce o face să urce sus în topul meu.
1. Iain M. BANKS – Use of Weapons (Culture #3)
Cultura vrea să reactiveze un fost agent al său, Cheradenine Zakalwe, pentru o misiune militară dificilă. Acesta acceptă, dar favoarea pe care o cere drept plată readuce la viață orori din trecutul său.
Un proiect ambițios, cu două fire narative intercalate. Unul înaintează cronologic, cu căutarea lui Zakalwe, recrutarea lui și plecarea în misiune. Celălat regresează în viața agentului, prezentând misiuni îndeplinite de acesta pentru Cultură, până la copilăria petrecută alături de surorile lor și de un prieten de aceeași vârstă cu el. Finalul oferă un plot-twist foarte reușit.
Îmi place seria Culturii, îmi place că Banks nu se repetă de la un volum la altul. Stilul lui nu mă atrage în mod deosebit, dar conține o combinație de duritate și lirism care-i oferă o notă aparte. Un volum foarte bun, merită locul pe care-l ocupă în topul meu.