Nu știu cum se face că tot anul 2023 mi-a picat în mână la citit nimeni altul decât Lucian. Poate s-au aliniat planetele, ori o fi o conspirație la mijloc. Nu m-am lămurit încă, dar nici nu-mi pare rău că așa s-a întâmplat. Cea mai recentă carte pe care am răsfoit-o cu multă răbdare a fost „La marginea nebuniei”, apărută în colecția Tritonic SCI-FI, coordonată de Teodora Matei. O colecție de povestiri SF, zece la număr, publicate de-a lungul timpului în diferite reviste sau antologii. Pe multe dintre ele le citisem, pe altele le-am descoperit acum. Dar cred că am plecat greșit. În mod normal, dacă aș fi din nou în școală, aș începe cu biografia lui. Dar nu am să o fac, este mult prea lungă. Zău că-i lungă! Lucian Dragoș Bogdan debutează în literatură în 1991. Și, așa cum îi stă bine unui scriitor versatil, Lucian a abordat mai multe genuri:
SF&F: seriile „Universul Frontierei” și „Cartea haosului”, trilogia „Omul-fluture” și romanul „Un străin în Regatul Assert”(ambele în colaborare cu Teodora Matei, alături de care a coordonat și antologia „Sub Apa Dragonului Strâmb”).
Suspans: seria „Vagabond”, romanul „Pânza de păianjen”; coautor împreună cu Jacky Schwartzmann al volumului „Femeia din portbagaj”, apărut în Franța și în România.
Dragoste: romanele „Uneori, când visez…”, „Parfumul Cracoviei”, „Fata cu rochii înflorate”, „Sună-mă mâine” și două antologii coordonate împreună cu Teodora Matei („Schițe de iubire” și „Castele de nisip”).
Dar am să trec la oile mele, pardon, cele zece povestiri care întregesc „La marginea nebuniei”.
Prima poveste din volumul este: „Excursie pe Terra”. Cei doi protagoniști, Andal savantul și Khadou, pornesc într-o excursie a cărei durată este de 7 zile. O bine meritată pauză după un an de muncă, izolați complet de sistem. Numai că prima oprire programată de numai o zi pe planeta considerată o fundătură înapoiată a aniversarului, le va oferi celor doi o experiență inedită și nu o tortură, așa cum au perceput-o încă de la început, atunci când au aterizat pe Terra. Cumva, această poveste m-a făcut să mă gândesc la un paradox scris de dieteticul latin Suetoniu și atribuit împăratului Augustus: „Festina lente”.
A doua poveste, intitulată „Algoritmul Kindred”, reprezintă un omagiu adus scriitorului Philip K. Dick. Este o interpretare a romanului „Minority Report” dar Lucian aduce câteva elemente în plus care, cred eu, vă vor surprinde plăcut. O avertizare pe care autorul o menționează în istoricul apariției povestirii face ca „MR-56” să fie tocmai piesa de rezistență a povestirii și a unui posibil viitor în relația dintre inteligența artificială și om. Rămâne o întrebare: va fi, ori nu, inteligența artificială organică dornică să devină om, împrumutând o formă fizică limitată și fragilă din dorința de a fi acceptată?
„Măr, timpul viitor” este a treia poveste. Este un scenariu apocaliptic frumos imaginat, cu foarte multe detalii legate de colonia subacvatică condusă de un IA, un fel de căpitanul Nemo. Mi-a plăcut cadrul povestirii care aduce în prim plan dictonul „speranța moare ultima”. Simbolismul mărului joacă și el un rol esențial în poveste, dar vă las pe voi să descoperiți asta.
„Singularitate” – a patra poveste. Mi-e destul de greu să vorbesc despre această povestire. Nu pentru că nu știu ce să spun, ci pentru că este o poveste care reușește să strecoare emoții în cascadă, la fel și revoltă. E greu de înțeles singularitatea descrisă de Lucian și totuși, pe cât de dureroasă, pe atât de frumoasă este. O dublă călătorie spre stele și din stele.
Undeva pe la jumătatea cărții, avem povestea care dă titlul acestui volum. Nu am nimic de reproșat subiectului abordat; câteva lucruri mi-au plăcut, dar cumva nu am rezonat cu povestea. Ceva m-a făcut să ajung la capătul răbdării cu ea și nu știu de ce. Poate lipsa cadrului, sau poate misticismul distructiv religios, ori poate că mă așteptam la mai multă nebunie. O nebunie adevărată.
„Circarul”, a șasea poveste, m-a făcut să mă gândesc la un spectacol de peisaj stradal văzut cu câteva săptămâni în urmă. O poveste frumoasă în cheie SF ce nu face rabat de la tot ce ar însemna o lume perfectă, chiar dacă acea lume este una sintetică sau o lume în care rămășițele unei alte civilizații sunt editate pentru a nu plictisi proprietarul de drept. Ideea de divertisment al circului aduce cu el o formă diferită și neașteptată, aceea de reprezentație la trapez. Nici manejul nu este exclus, chiar dacă el este pus în cârca unei forme organice aproape dispărute, și anume omul.
„Manuscrisul”: Deși întreaga poveste se axează pe zbaterile unui scriitor anonim, secretos, suspicios și chiar anti-social când este vorba de manuscrisul la care lucrează de zor într-o locație boemă, și anume o cafenea, eu am perceput povestea mai degrabă ca pe o întâlnire cu destinul. În cazul de față, destinul este o persoană în carne și oase. Mi-a plăcut foarte tare povestea, deși o mai citisem, pentru simplul fapt că ideea de destin nu este nici favorabilă, este doar constantă, având o singură țintă: să te ducă spre acel sfârșit.
„Eu sunt Nikita”: Apărută în anul 2020, povestea rămâne la fel de actuală și astăzi, aducând în discuție calcule, teorii, presupuneri și uneori constatări. Personal, „La marginea nebuniei” este această poveste foarte bine scrisă. Iubitorii de SF vor îndrăgi straturile de natură socială ce duc la crearea dorinței de a transcende dincolo de materia organică.
„Într-o dimineață la apus” este titlul poveștii cu numărul nouă. Cred că nici nu s-ar fi potrivit un alt titlu mai bun decât acesta. Pe scurt, omenirea face un salt uriaș: zborul în spațiu și colonizarea Lunii, transformarea planetei Marte sunt lucruri firești. Tot ce lipsește din ecuația asta este: suntem oare singuri în univers? Ei bine, povestea pare să ne lămurească până la urmă în această privință, doar că firea umană, mereu curioasă, invocă și alte feluri de inovații sau descoperiri.
Cea din urmă poveste, intitulată „Revoluționara invenție a lui Sandeep Chopra”, aduce în discuție tradițiile, spiritualitatea, dar mai ales lupta atroce dintre marile corporații flamande de profit și de poziția dominantă pe piața economică. Mi-a plăcut în această poveste felul în care Lucian a ținut vie dorința unui tradiționalist, în ciuda tehnologiei care, ca un tăvălug, vine și zdrobește cutumele ori spiritualitatea. O poveste ce m-a făcut să privesc lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă.
Am savurat grupaj de povestiri si am rezonat cu lucrul menționat și de Teodora Matei pe coperta patru: „Ce-ar fi dacă?”. Și din acest punct, toate poveștile stârnesc și mai mult imaginația, pentru că îți lasă impresia că ești părtaș la acest „ce-ar fi dacă?”. Mi s-au părut interesante informațiile cronologice, referitoare la locul și data apariției, fie în revistă, antologie online sau fizic.
Ceea ce nu mi-a plăcut: câteva amănunte din culisele scriitorului atunci când a scris povestea. De fapt, este dur spus că nu mi-au plăcut. La unele povești, aceste informații îmi influențau imaginația. Dar acest lucru mărunt poate fi foarte bine un aspect încântător pentru alți cititori care își doresc să afle la ce s-a gândit scriitorul când a scris povestea.
Citește și recenzia Teodorei Matei.
Titlu: La marginea nebuniei
Autor: Lucian-Dragos Bogdan
Editura Tritonic
ISBN: 978-606-749-667-3
Format: 13 x 20 cm, 236 pagini
Apariție: 2023, Aprilie
„Suntem singuri în Univers sau doar fire de nisip pe o fațetă a unui Multivers supus altor legi decât cele deja cunoscute? Vom călători în timp pentru a vedea trecutul sau viitorul? Suntem doar energie, doar materie sau mai mult de atât? Poate nu vom afla niciodată, însă volumul de față ne oferă niște variante de răspuns la întrebarea: „Ce-ar fi dacă?” Știință, puțină poezie, visare… proză de calitate marca Lucian-Dragoș Bogdan.” (Teodora Matei)
„Fantastice, intrigante, stranii, misterioase, în două cuvinte science-fiction, povestirile lui Lucian-Dragoș Bogdan își plimbă cititorii, uneori brutal, de cele mai multe ori cu delicatețe, prin cele mai imaginative universuri. Chiar dacă, în unele povestiri, personajele ne oferă descrierea unor lumi extraterestre, iar în altele, viziunea unui alt posibil viitor, punctul central al acestor povestiri este omul și căutarea sa permanentă de autocunoaștere. În ce măsură omenirea își va păstra umanitatea, sub presiunea tehnologiei, rămâne o întrebare fundamentală și deschisă. La marginea nebuniei ne oferă multe interpretări, lăsându-ne nouă libertatea alegerii.” (Daniel Timariu)
