Spunea H.P. Lovcraft că „Cea mai veche și mai puternică emoție a omenirii este frica, iar cel mai vechi și mai puternic tip de frică este frica de necunoscut.” Dacă ar fi să sintetizez într-o singură definiție ce este literatura fantastică atunci citatul din Lovecraft ar putea fi un candidat serios. Chiar și fără el știm că cele mai bune povești fantastice au la bază creaturile de coșmar ale imaginarului uman. Fie că vorbim de civilizațiile vechi, fie de cele noi, fie că sunt europene, sinice, islamice, africane sau sud-americane, multe din aceste creaturi monstruoase sunt parte a culturii comune.
Fără a fi o enciclopedie, volumul lui Aaron Mahnke, publicat în 2019 de editura Lifestyle Publishing în traducerea lui Florin Tudose, reușește să surprindă prin diversitate și, mai ales, prin felul relaxat de a povesti a autorului. Fie că sunt prezentate evenimente tulburătoare, fie că sunt descriși monștri greu de imaginat, Mahnke o face mereu cu o urmă de ironie și o voce domoală, de povestitor versat. O notă în plus pentru spelndidele imagini alb-negru ce însoțesc descrierile.
Dacă am învățat ceva din secolele noastre de explorare, atunci sigur am învățat că lumea în care trăim este plină de viață. Din adâncurile oceanelor până pe crestele celor mai înalți munți, ființele vii au găsit variante de adaptare și evoluție. În multe sensuri, nici nu putem percepe planeta pe care trăim altfel decât aglomerată.
Fără îndoială, când autorul spune „aglomerată” el lasă o portiță întredeschisă, prin care creaturi de tot felul, numite mosntruoase, sau bestiale, pot pătrunde în lumea noastră, a oamenilor.
Dar ce înseamnă „monstruos”, ce semnifică ideea de bestiar în imaginarul uman? În primul rând orice e diferit de om poate intra în această categorie. În vremurile preistorice nu doar fenomenele naturale putea fi periculoase prin neînțelegerea lor, ci și animalele, plantele, insectele, orice scorbură misterioasă, sau liniște nefirească. Granița dintre realitate și imaginație era subțire și repede încălcată dacă ceva, orice, ieșea din cadrul de referință a ceea ce se numea normal.
Acest normal a evoluat în timp, dar nu foarte mult! În continuare trăim printre legenede, personaje tulburător de mistice, magie sau ființe invizibile, dar prezente prin ceea manifestările lor. La urma urmei îngerii, diavolii, duhurile, demonii, trebuie să fi apărut de undeva, nu? Așadar, imaginarul uman este și azi la fel de viu ca în trecut, când, ce ironic, oamenii nu aveau acces la Internet și nici știința nu era atât de avansată.
Ironic, pentru noi, cartea începe cu poate cel mai mai cunoscut produs românesc pentru export: Dracula. Acest personaj se mulează foarte bine pe imaginarul uman și este ușor de recunoscut într-o altă mulțime de monstruozități din toate civilizațiile. El este personificarea spaimei atavice că omul presupus mort se poate reîntoarce și îi va bântui pe cei vii, deopotrivă răi sau buni (bănuiesc că dacă i-ar fi bântuit doar pe cei răi nu ar fi fost o mare problemă și existența lui / lor ar fi fost chiar încurajată). Dracula și toată suita de personaje întoarse din morți, sau care nu vor să moară, stafii, strigoi, vampiri, moroi și altele, încă au adepții în întreaga lume. Nu cu mulți ani în urmă într-un sat din sudul țării sătenii au exhumat un mort și i-au înfipt un țăruș de lemn în inimă, ca un fel de siguranță suplimentară că respectivul chiar a murit. Să nu fi devenit, Doamne ferește, nemuritor!
La urma urmei frica de a fi îngropat de viu este cât se poate de reală, tot acum câțiva ani, o tânără din Brazilia s-a trezit la propriu închisă într-un cavou. Și doar insistența ei de a se face auzită și întâmplarea că în cimitir locuia o familie de săraci au salvat-o. Dacă se poate spune așa ceva.
Multe aspecte ale folclorului nu au ieșit prea bine de sub ochiul critic al științei. Astăzi, înțelegem mult mai bine cum funcționează bolile și ce se întâmplă cu corpul după ce murim. Experții sunt în continuare precauți când ne spun că fiecare cadavru se descompune în alt ritm, dar, în general, astăzi înțelegem mult mai bine întregul proces.
Dacă oamenii, e adevărat, mai ales cei întorși din morți, ne dau frisoane, ce să mai spunem de ceilalți oameni? Nu ați auzit de ei, nu i-ați văzut? Ei bine, uneori, în condiții prielnice ei pot fi văzuți, iar întâlnirea cu ei nu e niciodată una ușor de uitat. Fie că vorbim de trow, sau drow, de pooka, sau bucca, de alux, sau pukwidgies, de nimerigar, ebu gogo, pygmaioi, sau, pe scurt de pitici, sau gnomi, toate aceste ființe, ușor de regăsit peste tot în lume, au o înfățișare comună, sun mici de statură, locuiesc sub pământ, sau în desișurile cele de mai nepătruns, sunt iuți la mânie și nu-i iubesc pe oameni (citește și: Imaginarul uman: între gnomi și extratereștri).
În 2003, arheologii au descoperit rămășițe umane într-o peșteră din Flores. Acești oameni – botezați Homo florensiensis – nu erau normali, totuși; erau adulți de mici dimensiuni. Chiar foarte mici, de nici un metru. Ca să vă faceți o imagine, au fost porecliți „hobbiți”.
Așadar trebuie mereu să avem grijă pe unde umblăm, sau construim, pentru că nu se știe niciodată cu vine ne vom învecina și chiar dacă vechii micuți preferau locurile naturale, departe de oameni, acum, că suntem peste tot, este plauzibil să-i regăsim și pe strada vecină, acolo unde este mereu mai răcoare decât în restul cartierului. Doar zic. Poapoape mici, se ascund bine chiar în fața ochilor.
Însă creaturile monstruoase nu sunt întotdeauna externe omului. Uneori ele își fac simțită prezența prin intermediul omului, din interiorul lui, prin posedare. Sau intră în obiectele înconjurătoare, animându-le. Fie ele jucării, mașini (precum în Christine, de Stephen King) sau chiar case bântuite de suflete malefice (The Haunting of Hill House – calea lungă și prea puțin luminată care te întoarce de unde ai plecat).
Ceea ce este de remarcat la acest volum, și îl face cu atât mai interesant, este faptul că autorul nu se limitează la a descrie evenimente, sau creaturi, din vechime, sau de pe meleaguri exotice. El aduce toate aceste manifestări în prezent, insistând pe anii 60, 80 ai secolului trecut, tocmai pentru a sublinia că evenimentele inexplicabile, respectiv credințele folclorice, nu au dispărut nici măcar în cele mai civilizate zone ale lumii și că omul are adând înrădăcinat în el credința în paranormal.
Un volum pe care-l recomand oricărui pasionat de fenoneme paranormale, de folclor și, în general, de bestiarul uman, parte componenată a imaginarului uman.
Lumea legendelor. Creaturi monstruoase
Autor: Aaron Mahnke, Ilustrator M.S. Corley
Nr. de pagini: 312
ISBN: 978-606-789-163-8
Titlul original: The World of Lore: Monstrous Creatures
Limba originală: engleză
Traducere de: Florin Tudose
Anul apariţiei: 2019
Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape
AARON MAHNKE este scriitor, prezentator și producător al emisiunii Lore, precum și autor al mai multor romane de suspans cu tematică supranaturală. Pasiunea lui profundă pentru tot ce este misterios și înfricoșător a început odată cu serialul Dosarele X și cu emisiunea TV Unsolved mis teries – o pasiune ce continuă neabătută și azi, Mahnke fiind captivat în continuare de inexplicabil și supranatural. Mahnke locuiește împreună cu familia în zona istorică North Shore din nordul Bostonului, în inima Ținutului Lovecraft.
Îl puteți urmări pe www.Th eWorldofLore.com, pe Twitter: @amahnke și pe Instagram: @amahnke.
M.S. CORLEY este illustrator profesionist și designer de carte. Este fascinat de folclor, de supranatural și de lucrurile stranii. Pe lângă ilustrațiile acestui volum, a mai ilustrat Povestiri alese de Edgar Allan Poe și Never Bet the Devil & Other Warnings de Orrin Grey. Locuiește în Central Oregon împreună cu soția, fiica, fiul și o pisică pe nume Dinah. Poate fi găsit pe www.mscorley.com și pe Twitter: @corleyms.
