Vă oferim, în acest număr special, o „fotografie” cu mai multe fațete a SF-ului chinezesc, una dintre stelele în foarte rapidă ascensiune și în plan internațional, în ultimii ani (alături de africani, din câte văd în revistele americane de gen). O imagine despre CINE scrie SF chinezesc a conturat-o discuția dintre Darius Hupov și Regina Wang, în Panoramic chinezesc (link aici), dar sincer eu am fost curios să văd și DESPRE CE scriu acești autori.
Ce este relevant în celălalt capăt al planetei, pentru intelectualii din acel gigant care a ajuns principalul concurent al americanilor în „îndrumarea binevoitoare” a destinului lumii? Ce-i îngrijorează pe scriitorii chinezi de SF, cum văd ei viitorul lor, care foarte posibil ne va înghiți și pe noi cândva? Care sunt temele SF-ului chinezesc?
Capitalismul sălbatic
Nici nu-i de mirare – chinezii se tem, pe bună dreptate, de capitalismul „de pionierat”, al profitului cu orice preț, al corupției, poluării și morților drept cost tolerabil pentru profit, după cum ne descrie foarte bine Chen Qiufan în Mareea deșeurilor / Waste Tide / 荒潮 (o carte pe care personal am citit-o și chiar mi-a plăcut – o recomand fanilor de cyberpunk).
Romanul ne prezintă violența și agresivitatea unui capitalism bazat pe tehnologii foarte avansate, pe ciborgizarea muncitorilor și exploatarea migranților interni de către investitorii străini, mafioții locali și oficialii corupți, conexați într-o cabală preocupată doar de putere și bani. Povestea e spusă din perspectiva unei tinere, Mimi, din casta inferioară a Insulei de Silicon, centrul global al reciclării deșeurilor electronice; a lui Luo Jincheng, capul unuia dintre cele trei clanuri care controlează insula (și departe de a fi cel mai rău dintre ele, deși nici el nu cunoaște mila); și a lui Chen Kaizong, un chinez-american ce-i servește drept interpret unui specialist american trimis de o corporație potențial investitoare (specialist în mai multe decât finanțele, de fapt), dar care încearcă și să-și descopere propriile rădăcini familiale.
Definirea umanității
Ca orice cultură care ajunge într-un stadiu avansat al tehnologiei și industrializării, și chinezii încep să își pună întrebări despre ce definește conceptul de om, atunci când e tot mai greu să îl deosebești de mașini. Cu toate că nu-mi pare încă o temă majoră la ei, ca la americani (încă din anii 50 acolo, de fapt), simpla sa apariție este un semnal pozitiv important pentru mintea colectivă a unui popor ce descoperă conceptul de alteritate. Un roman pe această temă este Cântec despre viață / A Song for Life / 生命之歌 de Wang Jinkang, în care un profesor universitar încearcă să crească un robot ca pe propriul copil, dar își pierde interesul după ce acesta nu poate trece de stadiul mental de 5 ani. După ce savantul abandonează pur și simplu mașinăria dezamăgitoare, ginerele său preia cercetarea robotului și lucrurile… evoluează.
Dezagregarea ordinii sociale
Dacă privim puțin China în perspectivă istorică, nu am fost foarte surprins că în mentalul lor colectiv, deci și al scriitorilor de SF, persistă amintirea perioadei de dezagregare a Imperiului Qing (sec. XIX-început de XX) și multiplele intervaluri de haos și lorzi războinici din peste 3.000 de ani, ultimul nu mai vechi decât perioada interbelică. De aceea, văd că spaima unei prăbușiri a ordinii sociale este frecvent proiectată și în viitor, într-un mod cumva paradoxal contradictoriu cu cealaltă temă la fel de frecventă (următoarea din articol). Aici exemple avem multiple, cu fundaluri și abordări extrem de diferite (de la science-fantasy la cele mai hard SF-uri), dar mereu cu același nucleu: ideea că societatea se poate nărui oricând, mai rapid sau mai lent.
Cel mai vechi este un roman din 1932, Tărâmul pisicilor / Cat Country / 猫城记 de Lao She, în care un călător chinez naufragiază pe Marte, în Țara Felinelor. Se împrietenește cu un localnic și învață totul despre civilizația lor: limba, poezia, efectele narcotice ale plantei de reverie. Treptat însă, cu cât le cercetează statul mai mult, descoperă că aparențele glorioase înșală, pentru că de fapt felinele sunt într-un stadiu avansat de declin civilizațional și se îndreaptă lent, dar sigur, spre degenerare.
Un exemplu mai echilibrat între glorie și decădere este 2066: Steaua Roșie deasupra Americii / 2066: Red Star Over America / 2066 年之西行漫记 de Han Song, care ne descrie o lume înspăimântător de probabilă, în care SUA intră în declin și China preia rolul de lider mondial. O delegație de jucători chinezi de Go se duce în America pentru a-i educa pe cei de acolo, dar este surprinsă de un complex de catastrofe (care pornește cu atentate teroriste la… World Trade Center! – cartea fiind scrisă înainte de 9/11) ce scufundă SUA în haos și anarhie. Și, evident, haosul îi (sur)prinde și pe vizitatorii chinezi…
După aceste cărți mai science-fantasy sau mai mundane, nu avem cum să nu trecem prin cel mai celebru roman hard SF chinez: Problema celor trei corpuri / The Three-Body Problem / 三体 de Liu Cixin, volum premiat cu Hugo în 2015 (în traducerea lui Ken Liu). În acesta, un proiect militar secret, din timpul Revoluției Culturale Chineze (și pe fundalul îngrozitorului haos pe care l-a provocat aceasta), emite semnale în spațiul cosmic, pentru a stabili contacte cu civilizații extraterestre. Una dintre ele, aflată pe muchia dispariției și distrugerii, decide să invadeze Terra. Pe Pământ, oamenii se divid în tabere adverse, unii dorind să-i întâmpine pe năvălitori și să-i ajute să preia o lume deja prea coruptă, alții să li se opună cu arma în mână. Rezultatul? Dezbinare și haos.
Oarecum în siajul lui Liu Cixin (scrie cam același stil de lumi hard SF) vine și Bao Shu cu Pustietatea timpului / Wasteland of Time / 时间之墟. Romanul pornește cu un experiment care distorsionează timpul peste tot pe glob: la fiecare 20 de ore, totul revine la starea din 11 octombrie 2012, ora 6:47 a.m., în afară de amintirile oamenilor. Han Fang, un student din Beijing, vede cum în jurul său lumea se prăbușește în ignoranță și nebunie, iar o sectă care pretinde că e îndrumată de un Zeu al Timpului devine tot mai populară. Studentul descoperă că de fapt aceștia au un plan elaborat, care va afecta întreaga omenire, dar și că el însuși ar putea aduce speranța unei posibilități de a traversa pustietatea timpului.
Statul autoritar
Cumva în contradicție cu cealaltă temă majoră a SF-ului chinez, adică teama că se va nărui ordinea socială, statul în fond, principalul (și deloc surprinzătorul) subiect pare să fie… individul în fața statului (sau a societății). Iar aici avem cele mai multe exemple (și nici nu le-am pus pe toate):
În Anii prosperi / The Fat Years / 盛世 de Chan Koonchung, în China se pierde o lună întreagă. Nimeni nu și-o amintește și nici nu pare să-i pese nimănui, în afară de câțiva prieteni care încearcă să descopere, cu orice preț, ce-i cu amnezia și fericirea care posedă dintr-o dată o întreagă și uriașă națiune. Până la urmă ajung să răpească un oficial de rang înalt și, când smulg adevărul de la el, sunt șocați de tot ce află despre liderii lor și despre întregul popor.
În Zero și alte povestiri / Zero and Other Fictions / 零, taiwanezul Huang Fan ne prezintă mai multe scenarii înspăimântătoare pentru individ vs. stat: în Zero, un tânăr din elita unei lumi postapocaliptice, Xi De, intră în confruntare cu regimul tehnocratic al unui lider carismatic; în Lai Suo, un idealist naiv devine pionul unor oficiali în poziții de putere pentru interesele lor de avansare în carieră; iar în Deșteptul, autorul abordează conexarea afacerilor taiwaneze la China comunistă și tema migrației.
În Grația regilor/ The Grace of Kings / 七王之战 de Ken Liu (autor sino-american care a fost nominalizat la Nebula și Hugo pentru acest roman fantasy – a câștigat premiile respective cu proză scurtă), șmecherul și șarmantul bandit Kuni Garu și curajosul, dar seriosul Mata Zyndu, fiul unui duce decăzut din drepturi, par complet opuși – însă îi aduce împreună rebeliunea împotriva împăratului. Camaraderia celor doi reprezentanți ai unor clase foarte diferite este întărită de luptele împotriva armatelor vaste, recrutate cu forța, precum și a zeităților. Până la urmă reușesc să-l răstoarne pe tiran – doar pentru a se trezi lideri ai unor facțiuni rivale, cu viziuni diferite despre cum ar trebui reorganizat statul după sfărâmarea dictaturii monarhice.
O să închei lista de exemple despre individ vs. stat (sau societate) cu nuvela scriitoarei Hao Jinfang, Beijing plisat / Folding Beijing / 北京折叠, în care ne descrie o societate distopică, unde cetățenii sunt strict separați în clase sociale diferite. Acestea nu interacționează deloc, sunt despărțiți fizic și trăiesc după orare diferite, pentru a nu se întâlni vreodată, iar nuvela urmărește un ilegalist care călătorește prin diverse straturi (și timpuri) ale națiunii sale.
