Cererea nr.7529910456
Conform prevederilor, înregistrarea acestei conversații nu va fi disponibilă petentului.
Dacă se impune, accesul poate fi acordat, după aprobarea de către minim doi administratori.
*
Văd un sat.
Case joase, câmpuri, șes.
Soarele apune printre ramurile albe de mesteacăn și un grup de copii cu ghiozdane aleargă de-a lungul unui dig ridicat printre orezării. Din copaci cad frunze în culori aprinse, de toamnă târzie. Din când în când, sub picioarele micuțe trosnește coajă de mesteacăn.
Din strălucirea amurgului răsare o procesiune prelungă, care se apropie. Din rândurile sale se desprinde un cuplu în vârstă, fiecare strângând în palmă o mână micuță.
Copiii se opresc și se uită la femeile care trec, îmbrăcate în haine de doc. Ele urlă și jelesc, atât de exagerat încât nu prea îmi vine să le cred că sunt în doliu după rude sau prieteni. Par mai degrabă bocitoare angajate, ca pe vremuri. Urmează cântăreții la corn suona, cu o melodie funerară, dar nici ei nu par întristați deloc. Gura unui puștan se strâmbă într-un rictus, cu mintea în altă parte. Totul are un aer fantastic, precum o scenă încropită din părți diferite, care s-ar putea desface în orice moment.
*
Subiectul îmi spune că scena e din anii ’90, de undeva de prin coclaurii Câmpiei de Nord a Chinei.
Căsuțele din lut galben, cu două etaje și acoperiș de țiglă neagră, strânse laolaltă în forma unui sat, par dislocate în timp și spațiu. Fum albicios se ridică din coșuri de fabrici și se alătură celui din focurile de paie, ca să înnegureze împreună cerul veșnic plumburiu.
Nu pot intra în amintirile lui, dar cred că îi provoacă un sentiment anume, o nefericire. Industria a adus dezvoltarea rapidă în aceste comunități mici și uitate de lume, dar le-a lăsat și cicatrici, răni care nu pot fi uitate sau șterse cu buretele.
Brusc, amintirea se oprește în acel punct.
*
Aceste evocări nu ridică probleme de conținut. Totul este autentic: oamenii, lucrurile, faptele. Ieșirea bruscă din situație este o marcă a amintirilor reale, care le distinge de vise și reverii.
Dar, din perspectiva noastră, atunci când un flux de date se încheie atât de simplu și plat, concluzia e că inițial nu s-a terminat acolo.
S-a șters ceva.
Nu uitat sau pierdut, ci șters dinadins.
Multe părți ale memoriei seamănă cu o ceapă sfârtecată de un cuțit de bucătărie: amintiri smulse și despicate în bucăți. Scene care aparent conduc undeva se întrerup din senin, crud și violent.
*
Oarecum enervat, termin de vizionat prima tranșă de extrase de memorie.
Când încărcăm o conștiință, amintirile din copilărie devin temelia construcției viziunii asupra lumii. Reconstituitorii, care trebuie să asambleze o conștiință uploadată după ce au eșuat procesele automate, ar trebui să știe acest principiu. Și totuși taie din memorie astfel de fragmente lipsite de sens ori șterg prea mult, fără vreun motiv.
De obicei am de-a face cu amintiri decupate fin, așa că nu am mai dat vreodată peste incizii atât de drastice. Subiectul este un funcționar civil oarecare, fără cazier, fără defecte morale evidente sau slăbiciuni de caracter.
Atunci de ce o asemenea intervenție? Nu are nicio noimă!
*
Subiectul nu pare conștient de nefericita situație în care se află.
Știe doar că-i lipsesc niște amintiri, vreun sentiment sau atașament important.
— Caut pe cineva, îmi spune.
Dau din cap.
— Firește. Toți cei care vin aici caută vreo amintire pierdută, o iubire, o parte din propria personalitate.
*
Conform dosarului, când s-a făcut upload a fost afectat de o avalanșă de date. Poate că ea a fost motivul inițial din care vreun reconstituitor a tăiat din memorie.
De fapt, a avut mare noroc: a supraviețuit.
În general, la transferurile totale, conștiința depozitată în fluxul de date trebuie finalizată repede, altfel se pierd semnalele electrice ale sinapselor și devin căldură și zgomot fără sens. De aceea, este necesară abandonarea selectivă a multor informații.
Practic, doar 0,2% din date chiar sunt importante: personalitatea, sentimentele, limba și memoria.
În clipa transferului din creier în rețea, baza, infrastructura biologică a creierului, este identificată automat și ștearsă. Nu mai are nevoie de feedback precum rece-cald, foame-sațietate. Doar de elementele esențiale: iubire, amintiri, personalitate.
Dacă informațiile despre memoria cuiva deviază prea mult de la modelul standard, în timpul procesului apar imediat erori de procesare, întârzieri și ștergeri. Noi le spunem avalanșă.
Dacă se pierd prea multe date, sau informații cruciale, nu se mai poate reconstrui o personalitate adultă. Altfel spus, rămâi cu un suflet mort. Dar dacă un subiect nu-i nici prea norocos, nici prea ghinionist, va supraviețui trunchiat, fără o parte a memoriei sau personalității.
Ca el.
*
Îi caut grăbit printre amintiri, în timp ce-i ascult relatarea simplistă despre experiențele sale.
Liang Sheng, născut în 1987, în Câmpia de Nord a Chinei.
La 9 ani i-a murit tatăl, într-un accident de muncă pe șantier. Curând a rămas și fără mamă, plecată fără să-i spună o vorbă, dar cu toții banii din ajutorul de urmaș primit de la stat. O mică avere. Liang Sheng a ajuns să fie crescut de bunicii paterni.
Acolo încep golurile de memorie.
Mai târziu, Liang Sheng a trecut examenul de admitere la școala generală din capitala provinciei. A repetat o clasă, a dat la facultate la 19 ani, a plecat de acasă. La facultate a început să sufere serios de depresie, complicată de sentimentul că în mintea lui se înfruntă două personalități distincte. Altfel spus, schizofrenie.
Ceva mai târziu, o mare pată albă – evenimente necunoscute.
Până la urmă și-a terminat studiile, a absolvit, a fost angajat la biroul local de taxe și impozite, a avansat constant, s-a căsătorit, a avut o fiică, a trăit o viață banală. Spre final, cu economiile strânse, a decis să-și încarce conștiința în rețea.
*
— Îmi lipsește cineva din memorie, îmi spune. O simt. Iubire, căldură, toate acele sentimente… Am atât de multe amintiri frumoase! Sunt recunoscător pentru viața mea, dar mă sâcâie senzația că-mi lipsește cineva.
— Ești sigur?
— Foarte sigur. E cineva acolo. De fiecare dată când mă gândesc la acea persoană, simt o căldură. Adică, am soție și o fiică, dar nu-i vorba de ele. Nu e același fel de simțământ.
Dau din cap.
Sentimentele sunt întotdeauna greu de descris clar.
*
Știu că tânjește după acea dragoste pierdută. Singurătatea îl bântuie și-l însoțește mereu, ca o umbră.
Toate scenele în care-i apar părinții sunt ocazii solemne. De obicei iarna, cu ornamente sclipitoare și roșii de Anul Nou, în contrast cu zăpada de afară, întinsă cât se vede cu ochii.
Puțin mai târziu apare acea amintire pe care am vizionat-o prima. Îi dispare mama, iar sătenii îi spun că nici nu mai merită să-i zică „mamă”. Bunicii nu au timp de nepot. Tot ce pot face e să-i pună mâncare pe masă și să-l îmbrace.
Încep să cred că persoana dispărută e doar o fantezie sau o iluzie.
Cei singuratici au și ei nevoie de sprijin, de un tovarăș de drum care să-i oblojească după suferințe. Dacă nu-l găsesc, se consolează singuri.
Oricum, secretele lui se ascund în acele pete albe. Poate că o să reușesc să fac o investigație profundă pornind doar de la memorie. Sau poate că, dimpotrivă, va trebui să ies din matca ei.
*
— Nu prea avem șanse să-ți recuperăm amintirile pierdute, îi spun, dar avem o alternativă. Pot să caut prin datele externe și să le reconstruiesc de acolo. Dar ar dura destul de mult, să știi. Pe deasupra, și dacă le găsesc acolo, va trebui să evaluez dacă le poți primi fără riscuri. Deci nu garantez că o să ți le dau.
— Înțeleg, îmi răspunde, destul de calm. Ultima oară când am depus o cerere, nu am primit nici măcar vreun răspuns. Toate înregistrările erau clasificate drept inaccesibile.
— Atât? De obicei administratorii oferă și ceva comentarii drept feedback.
— După ștergerile protectoare din timpul avalanșei mele, nu a apărut decât mesajul „clasificare inaccesibil”. I-am întrebat ce-i cu el. Se pare că e doar forma politicoasă de a spune că nu au mai găsit nimic.
— Nu e ceva rar.
— Știu că meseria de administrator e grea, îmi zice, pe o tonalitate joasă. Să ai încă trup și amintiri despre iubire și căldură și totuși să accepți o astfel de muncă – o alegere extraordinară. Problema mea o fi ea dificilă, dar pentru mine rămâne importantă.
— O să te ajut. Nu te abandonez, nu renunț la o ființă umană și amintirile sale.
*
Până la urmă, nici nu i-am spus că memoria i-a fost ștearsă în mod excesiv. M-am gândit mult dacă să o fac, dar rațiunea a câștigat față de corectitudine.
Firește, o să mă gândesc, poate, să depun o plângere sau un apel împotriva restauratorului. Teoretic, administratorii au acest drept.
*
— Bine, mai confirmă-mi o dată. Toată această porțiune de memorie o să fie ștearsă, cu tot cu dialogul nostru. Clar?
La fel de calm precum de fiecare dată, Liang Shang îmi răspunde:
— Nu e prima dată pentru mine.
— Bine.
*
După ce voi șterge această amintire, o să-i spun să se retragă și să aștepte noutăți de la mine.
Doar atât pot să-i zic.
*
Cererea nr.7529910456
Închisă.
*
Mi se pare un caz special într-o mare de cereri banale.
Mulți pierd amintiri în timpul încărcării conștiinței, iar unii chiar mai rău decât el. Sheng e diferit fiindcă avalanșa lui a fost gestionată de un restaurator nepriceput.
Sau poate că era unul talentat, care a salvat ce s-a mai putut.
Cine știe? Cu cât trece timpul, cu atât sunt mai puțin pasională. Ștergerea de amintiri e muncă grea, iar când este intenționată, în mod sigur există niște motive.
*
De-abia după câteva zile, când am început investigațiile sociale, mi-am dat seama că m-am băgat în ceva mai complicat decât mă așteptam.
Nici nu e nevoie de vreo analiză profundă. Până și un elev de școală primară ar vedea cât e de diferit cazul lui Liang Sheng. În lista lui de restricții la contact social, are interzise nu mai puțin de 452 de persoane.
Cum o fi posibil?
Lăsând deoparte câteva excepții, înregistrările îi includ familia extinsă și prietenii, cunoștințele, tot cercul său de relații.
O persoană obișnuită poate menține în contact social cam 150 de oameni.
Iar cei din listă nu par simple cunoștințe. Detaliile sunt secretizate la un nivel superior accesului unui administrator.
*
Interdicțiile la contact social nu-s prea frecvente.
De obicei sunt cerute chiar de petent, oameni cu care nu mai are chef să aibă de-a face. Sau conflicte vechi, de-o viață, în privința cărora decide restauraționistul că ar trebui blocate.
Creditori, oficiali, oameni de afaceri cu mulți dușmani.
Dar nici la ei nu am mai văzut o listă cu 452 de interdicții, pe deasupra și secretizată la nivel minim de acces restauraționist.
De ce oare?
*
I-au fost șterse toate conexiunile personale. Fără urmă.
Am mai văzut așa ceva la un fost inginer, cercetător pentru Flotă. Mulți dintre colegii săi au acceptat în mod conștient să nu-și continue viața ca entități din rețea, dar la final el nu a reușit să accepte un sacrificiu atât de mare. Cu prețul unor restricții sociale severe și al unor tăieri masive de memorie, i s-a dat voie să-și păstreze personalitatea, să-și contacteze familia și să împărtășească amintirile comune cu ei.
Și-atunci, ce o fi cu Liang Sheng?
S-o fi întâmplat ceva în cei 4 ani pierduți, care a necesitat ștergere? Ce s-o ascunde în spatele acelor fragmente de amintiri din copilărie? O fi început ceva încă de atunci?
Curiozitatea m-a motivat să insist în investigații, deși un gând nu-mi dădea pace: poate că nu-i tocmai o idee bună să-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala.
Și-un copil de 10 ani îți poate spune că investigațiile aduc și riscuri.
Eu sunt doar un banal administrator de rețea.
Din fericire, de obicei administratorii au structuri cerebrale și modele de gândire foarte adaptabile.
Eu pot părăsi acest loc, Lumea Secundă, care există doar sub formă de informație. Dar am doar un concediu scurt la fiecare 3 luni.
Ca să ne facem treaba obositoare și consumatoare de timp, nu ne permitem pauze mai dese ori mai extravagante. Însă interdicțiile sociale ale lui Sheng nu-mi permit să fac investigații complete doar în timpul serviciului. Aș putea să mai cercetez și în următoarea mea vacanță. Aș putea să-i caut trecutul din lumea reală, dar nu aș fi plătită.
Munca de administrator este grea, o meserie de nivel jos. Suntem ușor de înlocuit.
Poate că ar trebui să fac la fel ca și ultimul său administrator, să-i răspund cu „nu avem informații” la întrebarea sa despre amintiri lipsă. Poate că ar fi ceva mai bine decât să-i spun că a ajuns neajutorat, dar așa ar fi și mai trist.
*
Totuși, dincolo de rațiune, lumea mai are o axiomă valabilă dintotdeauna. Când începi să pui în balanță plusurile și minusurile unei situații și te străduiești să te auto-convingi să nu te bagi, de fapt ai luat deja o decizie. Subconștientă, dar fermă și de neschimbat.
Acele uriașe pete albe din memoria sa, încărcate de suferință și singurătate indescriptibile, mă obligă să-i caut amintirile.
Așa că, în a doua zi de concediu, iau un avion spre nord. Către ținta noastră și, poate, spre adevăr.
*
Timpul trece cu iuțeală, satele devin orașe, cresc și scad odată cu fluxurile economice. Cătunul din amintirea lui Liang Sheng s-a schimbat. Oamenii au plecat, unul câte unul. Au mai rămas doar mestecenii, tăcuți în bătaia vântului de toamnă.
Prietenii și vecinii i-au murit. Unii s-au uploadat, dar nu am permisiunea să-i contactez, din cauza interdicțiilor lui.
Săptămânile trec și nu descopăr nimic. Frustrarea începe să înlocuiască rapid curiozitatea.
Decid să plec. Ce mi-a mai rămas din vacanță mi-ar prinde mai bine acasă, pentru odihnă. Dar în noaptea dinainte de zborul spre casă, am o revelație, aproape accidental.
Un certificat de naștere, din 1987.
O fi el un document important, dar nu mi s-a părut relevant pentru cercetarea mea. Detaliile de contact și adresa nu mai erau valabile de mult, așa că ce informații utile mi-ar fi putut oferi? Când m-am uitat însă pe el, am văzut că sunt trecute două nume.
Linag Sheng și Liang Xuan, născuți la 25 de minute distanță.
*
Liang Xuan?
Numele îmi străfulgeră prin minte, ca un trăsnet.
Toate indiciile duc într-o singură direcție. Iată explicația rațională pentru tot.
Liang Sheng are un frate. Șters complet din amintirile sale? Mai că sar din pat de entuziasm.
Pe Liang Sheng nu prea l-am găsit în căutarea online, dar cu Liang Xuan situația e complet diferită.
Raționamentele mele au fost păcălite de aparențe false, de amintirile decupate atent și de înșelăciunea pe care au vrut s-o sugereze. Am crezut tot timpul că Liang Sheng a fost singur la părinți, așa cum știe și el, dar nu-i adevărat!
Poate că nu el a avut nevoie de ștergeri, ci altcineva. Poate că Liang Sheng e doar un nevinovat, o victimă a unei conspirații mai mari.
Liang Xuan. Am investigat o săptămână întreagă, am căutat peste tot, mi-am irosit jumătate din concediu, și când colo peste nume am dat din întâmplare.
Ar fi putut fi și mai rău.
După ce am citit online, după discuții cu cei încă în viață, mi-am format treptat o impresie despre trecut.
Și nu se potrivește câtuși de puțin cu ce credeam.
*
În toamna anului 1996, a murit tatăl celor doi frați Liang. Mama lor s-a întors în satul natal și nu a mai revenit vreodată.
Înainte, pe Xuan părinții îl luau cu ei pe unde plecau la muncă, iar Sheng rămânea acasă. După accident, au fost crescuți împreună, de bunicii paterni.
Mai târziu, datorită greutăților financiare, Xuan a renunțat la școală ca să muncească și să-l ajute pe Sheng, ceva mai bun la note, să meargă la liceu. Sheng a rămas repetent, după o depresie care a urmat examenului de admitere, așa că Xuan s-a mutat în același oraș cu el și l-a pus treptat pe picioare.
Din dragoste frățească, Xuan l-a vizitat frecvent pe Sheng. În 2001, îngrijorat cu privire la propriul său viitor, Xuan s-a înscris în armată.
Ambii frați aveau aceleași capacități intelectuale și aspirații. Dacă lucrurile ar fi fost altfel în viața lor, probabil că Xuan l-ar fi egalat și chiar depășit pe Sheng în rezultatele școlare.
*
De la 9 la 19 ani, au fost nedespărțiți. Și în următorii 4 ani s-au văzut des. 14 ani împreună.
Grija lui Xuan a depășit nivelul unui simplu frate. A făcut tot posibilul să-l întrețină pe Sheng, dar și să-i ofere afecțiune și devotament. O iubire fără pretenții de reciprocitate, sau poate că recunoștința lui Sheng era suficientă și Xuan nici nu dorea altceva.
*
Ultima înregistrare e din 2051. Liang Sheng s-a îmbolnăvit grav și a decis să se încarce în rețea. A suferit avalanșa gravă de date. După scurt timp, fără ezitare, s-a uploadat și Xuan.
Fiind geamăn cu Sheng, firește că a suferit și el o avalanșă de date.
Restauratorul chemat în ajutor a luat o decizie etică foarte îndrăzneață și a efectuat o procedură riscantă: a asamblat cele două personalități. Informațiile a doi oameni diferiți au fost introduse într-un algoritm de integrare a datelor fragmentate. Amintirile au trecut printr-o revizie, iar cele contradictorii sau redundante au fost șterse.
*
Liang Sheng și Liang Xuan. Amintirile a două vieți.
Cea mai mare parte din cele ale lui Xuan au fost abandonate, iar golurile vaste umplute cu cele din memoria lui Sheng. Amintirile din copilărie s-au completat reciproc, deși unele proveneau de la un frate, altele de la celălalt.
Liang Xuan revenise în localitatea natală la 9 ani, după moartea tatălui, așa că procesul de revizuire și ștergere la scară largă a memoriei a pornit de la acel punct. Au urmat și anii petrecuți împreună la facultate. Din cauza diferențelor de identitate, statut și perspectivă, ar fi fost mult mai greu să se păstreze amintiri fezabile din acea perioadă. După aceea s-au vizitat des, o relație doar fraternă, așa că amintirile nu au trebuit alterate prea tare.
Toți tinerii vor să se maturizeze, să plece de acasă. Dar vremurile trecute nu se duc nicăieri. Dimpotrivă, cu trecerea timpului, devin tot mai prețioase.
Amândoi erau copii doritori de dragoste și susținere. Amândoi aveau personalități puternice și competitive. În cele din urmă, mințile lor fragmentate, dar similare, au fost unificate cu succes. Au devenit una și aceeași.
*
În documentele din lumea fizică, Liang Xuan este trecut drept mort, cu încărcarea conștiinței eșuată.
Arhivele din Lumea Secundă au fost modificate, arborele genealogic al lui Sheng revizuit. În rețea, Xuan nu a existat niciun moment.
Soția lui Liang murise înaintea lui, de o afecțiune medicală acută, cu decizia de a nu se încărca. Are un fiu și o fiică, ambii încă în viață. Tatăl lor i-a părăsit din senin, de dragul altui moș pe care ei aproape că nu-l cunoșteau.
Nu o să le tulbur viețile. Nu vreau să-mi închipui ce ar spune dacă ar afla adevărul.
O fi iubirea foarte importantă, dar nu datorită proximității în timp, spațiu, sau rudeniei, judecății morale sau dorinței de a schimba soarta. Mai degrabă, iubirea este importantă în dihotomia viață-moarte și în alegerile pe viață și pe moarte, decizii la fel de crude și brutale ca și natura.
*
Și tocmai Liang Sheng, aflat în mijlocul vârtejului, nu e conștient de nimic.
Imediat ce mă întorc la serviciu, scriu „Fără rezultate” pe cererea lui.
Trebuie în primul rând să-i protejez pe el și pe restaurator. Sheng există acum în afara eticii, iar curajosul care a luat măsura ar putea ajunge la pușcărie. Mai mult, o conștiință care a apărut în asemenea condiții accidentale și experimentale este posibil să nici nu suporte adevărul.
Și mai rămâne o întrebare. Cine este el de fapt? Liang Xuan sau Liang Shen? Ambii? L-ar ajuta mult, și de altfel ar fi adevărată, dacă aș putea să-i transmit o frază precum: „Ești iubit, iar cel care te iubește îți este mereu alături.”
Aș vrea să i-o spun, dar nu e posibil.
Adevărul nu i-ar face nici un bine, în termeni precum satisfacție sau împlinire. El tânjește după căldura sufletească, după o strângere în brațe, dar a fost lăsat fără ele de mult, doar cu o amintire străveche și prețioasă.
Poate că le va mai căuta, mult timp.
Și poate că așa-i mai bine. Uneori sentimentul vânat, dar niciodată găsit, e cel mai frumos.
*
Am vrut să-i închei mesajul de răspuns cu o formulă standard de politețe. Înainte de a-l expedia ezit, revin și-l revizuiesc.
„Nu ți-am găsit amintirile pierdute. Îmi pare foarte rău. Bucură-te de dorul tău. Este și el o formă de păstrare a celor dragi.”
Nu se va mai reține nici discuția noastră. Aceste cuvinte vor fi tot ce-i va mai rămâne.
Și tot ce am eu de zis.
*
Copilăria încă mi-o amintesc, vag și neclar. Trecutul seamănă cu un tezaur de texte, imagini și filmări rămase după închiderea unui site – de unde au fost șterse. Dar pasiunile primordiale și visele au copii de rezervă, intacte în cea mai sensibilă parte a sufletului.
Cred că așa ceva simte Liang Sheng. Nu-i greu de ghicit.
Probabil o să-i țin minte ani de zile, cu tovărășia lor de sânge. Copii singuri, împărțind povara suferinței, trecând împreună prin greutăți vreme de 14 ani. Chiar și după ștergerea amintirilor, iubirea și căldura frățească nu pot fi vreodatăuitate.
Instinctele mele de administrator îmi spun că va insista în căutarea sa, în ezitări și încercări, dar va eșua.
Cred însă că fiecare dintre ei și-ar fi dorit același lucru pentru celălalt: să-și continue drumul prin lume, să-și amintească vag sentimentul cald și să aibă parte de bucurii, fie ele mici sau mari.
Tradus din chineză de Andy Dudak
Tradus și pubicat cu acordul autorului.
English versio: http://clarkesworldmagazine.com/nian_04_19/
Translated and published in partnership with Storycom.
