Dintre cărțile citite în ultimele luni ale anului 2024, mi-au atras atenția câteva. Și m-am gândit să vă zic și vouă despre ele, poate vă stârnesc interesul.
Lady Mechanika vol. 1 (Benitez / Steigerwald / Heisler)
Lady Mechanika vol. 2: The Tablet of Destinies (Benitez / Montiel / Chen)
Lady Mechanika este o doamnă a societății victoriene, augmentată cu o serie de componente mecanice. Nu-și amintește cine este savantul nebun care a transformat-o într-un monstru, după cum o văd unii, sau supraom, în accepțiunea altora. Dar toate acele gadgeturi fac din ea un ajutor de nădejde pentru prieteni, respectiv o pradă mult-dorită pentru colecționarii de ciudățenii.
Din punct de vedere al imaginilor, această serie dark steampunk oferă un adevărat regal. Totul este la superlativ: desenele, dinamica, culorile, luminozitatea/întunecimea și contrastele, decupajul, imaginile panoramice, felul în care un cadru îi urmează altuia.
În ceea ce privește scenariul, primul volum este incitant, dinamic, revelând misterele pas cu pas. La al doilea, scenariul e mai complex, pe multe planuri, ceea ce conferă profunzime și dinamism acțiunii, dar are minusul că nu părăsește nicio clipă rețeta clasică a unor Indiana Jones / Tomb Rider
Două albume excepționale, care deschid o serie ce se anunță de foarte bună calitate.
Salvation Sequence #2: Salvation Lost (Peter F. Hamilton)
Olyix este o specie extraterestră blândă și binevoitoare, care-i oferă omenirii unele dintre tehnologiile sale. Doar că aceste cadouri sunt adevărați cai troieni, meniți să înrobească specia umană, astfel încât extratereștrii s-o poată duce drept ofrandă zeului ce sălășluiește la capătul universului.
Al doilea volum al seriei are un ritm alert și tonuri sumbre, oferind senzația copleșitoare a unui destin implacabil prăbușindu-se asupra lumii – și, implicit, a cititorului. Există și speranță – mai degrabă născută din disperare, din faptul de a nu mai avea nimic de pierdut. Cu o parte științifică aflată, ca de obicei, la cote înalte, și cu niște secvențe de asediu de pe orbită excelent realizate, cu un hard SF de proporții cosmice centrat pe problema fundamentalismului religios, seria demonstrează că Hamilton rămâne, în continuare, unul dintre cei mai buni scriitori de gen ai zilelor noastre.
Poseidon’s Children #3: Poseidon’s Wake (Alastair Reynolds)
Un semnal trimis moștenitorilor familiei Akinya pune în mișcare două expediții către o zonă misterioasă a universului, unde se găsesc urme ale unei civilizații capabile să modeleze lucruri la scară galactică.
Deși e al treilea volum al seriei, se poate citi de sine stătător, pentru că nu e o continuare per se a acțiunii din primele două romane. Ideile explorate de Reynolds sunt, ca de obicei, extrem de interesante: relațiile de rudenie între urmașii unor clone ale aceleiași persoane, îmbunătățirea genetică a elefanților pentru a-i transforma într-o specie inteligentă comparabilă cu omenirea, moștenirea unei civilizații ce a descoperit că, oricât ar evolua, nu poate scăpa dispariției odată cu sfârșitul universului.
Chiar dacă nu atinge nivelul seriei Spațiul Revelației, seria aceasta mi-a plăcut extrem de mult prin viziunea optimistă păstrată în fața unui viitor care, pentru noi, pare alienat și alienant. Lucrurile sunt privite atât la scara normalității, a moralității umane, cât și la una grandioasă, care ne transcende – iar asta e făcut cu optimism, cu speranță.
Imperial Radch #3: Ancilary Mercy (Ann Leckie)
Imperiul folosește nave conduse de IA-uri ce controlează unități ancilare umane. A deveni o bucată ruptă dintr-un asemenea ansamblu reprezintă o experiență traumatizantă, un lucru pe care Breq îl cunoaște foarte bine. Misiunea ei este s-o ajute pe împărăteasa Anaander Mianaai să lupte contra celorlalte întrupări ale sale. O luptă purtată la nivelul întregului imperiu, pe care o navă ce se ascunde de trei milenii o poate schimba complet.
Ann Leckie scrie excelent, îmbinând idei inedite cu probleme morale, filozofice, politice, space opera și military SF. Plus niște experimente literare delicioase, ce te pun la lucru și dacă o citești în original, și dacă încerci s-o traduci în română – dar pentru care nu poți decât s-o admiri. Plus că știe să răstoarne situațiile, încât te surprinde de fiecare dată.
O serie foarte bună, o gură de aer proaspăt în ceea ce privește ideile SF și modul de tratare a subiectului. Și o autoare care m-a impresionat.
ApIscalips (G.P. Ermin)
Apiscalips de G.P. Ermin
Cu populația aflată într-un continuu declin, extincția albinelor a ajuns la câțiva pași distanță. Iar un asemenea eveniment ar afecta iremediabil întregul ecosistem și, implicit, supraviețuirea speciei umane – de altfel, singura capabilă să vadă imaginea de ansamblu și să intervină înainte de a fi prea târziu.
Bine ancorat în temele actuale ale SF-ului mondial, G.P. Ermin propune un roman minimalist, dar tratat, din punct de vedere al tehnicii folosite, într-un mod ce amintește de Zanzibar-ul lui Brunner, ori de mai recentul Minister pentru Viitor al lui Robinson, cu un amestec de acțiune și de știri de pe întreg mapamondul, prezentând, simultan, apocalipsa albinelor și modul cum aceasta influențează întreaga lume. Inteligența Artificială și contactul cu o specie extraterestră sunt și ele prezente – acesta din urmă constituind, de fapt, doar un artificiu pentru a permite observarea că fiecare păpușă Matrioșka nu e, de fapt, decât componenta ce influențează o alta, la scară și mai mare.
O carte-manifest care, pe lângă temă, provoacă cititorul prin tehnica aleasă și dorința de a se înscrie în linia minimalistă – ceea ce, pe de o parte, îi sporește calitatea, dar, pe de alta, scade din atracția pe care o poate exercita asupra cititorului obișnuit.
Vindecătorul universal (George Lazăr)
Dornic să-și vindece iubita paralizată, un tânăr construiește o nașinărie capabilă să tămăduiască o serie de răni. Un nobil transilvănean îl ia sub aripa lui ocrotitoare, oferindu-i fondurile necesare pentru a realiza o versiune mult mai performantă a aparatului, destinată readucerii la viață a celor morți.
Premisa romanului e interesantă, iar faptul de a construi un SF într-un Ardeal de început de secol XX are doza lui de exotism, în special când ideile intră în conflict cu credințele, moralitatea și tradițiile locurilor și vremurilor. Zbuciumul sufletesc al savantului e foarte bine surprins. Pe de o parte, e dornic să realizeze ceva nemaivăzut. Pe de alta, tânjește după o dragoste idealizată. Și, în al treilea rând, e chinuit de temerea că riscă să comită ceva abominabil, împotriva firii.
O carte cu o idee interesantă și plăcută din punct de vedere a calității literare.
Lemnuci (A.G. Saga)
Magul Shamanicus descoperă întâmplător dimensiunea în care a ajuns poporul lemnucilor, dispărut din lumea văzută într-o clipă de rătăcire a Protectorului său. Tot ce are acum de făcut este să găsească o metodă de a-l readuce înapoi, în lumea reală.
Este o carte de copii atât ca stil de a povesti, cât și ca acțiune și mod de prezentare a personajelor. Include și desene, realizate pentru a compune un produs complet, text + imagine, la fel ca în cazul altor cărți de gen. Totuși, adultul regăsește în această poveste copilăroasă anumite elemente care-i permit să rezoneze cu ea, să dea pagină după pagină. E acea linie subtilă de demarcație pe care un Pratchett sau LeGuin reușesc să le traseze în seriile Discworld și Earthsea, lăsându-ți impresia unui text pentru adulți care te face să pășești, când și când, în lumea copilăriei. Volumul de față se află de partea cealaltă a liniei, prezentând un text pentru copii care te face să pășești, când și când, în lumea adulților.
Nu e doar o carte pentru copii, nici doar o carte fantasy și nici doar un volum ce se joacă oarecum cu chestiuni de spiritualitate.
