1. Întrebări și răspunsuri Fu mai întâi ridicat, din nou, la cer. De la înălțimea aceea, văzu o întindere nesfârșită de apă. Se prinse cu ambele brațe de gratiile cuștii, …
Ficțiune
-
-
5. Conform unor tradiții și credințe populare, Luna ar fi un astru gol în interior, iar filosofii antici, Democritus și Anaxagora menționează în unele dintre scrierile lor că în istoria …
-
Londra, 1898 Capitolul 1. În ochii albaștri și sticloși se reflectau cei căprui și însuflețiți de curiozitate ai fetiței. Aceasta din urmă veni mai aproape și-i studie trăsăturile cu mare …
-
Cea-care-salvează, SUA, 2041 Furnicile sunt singurele insecte sociale care întrețin o armată ofensivă. Termitele și albinele, specii regaliste și loialiste mai puțin rafinate, nu- și folosesc soldații decât la …
-
-
Capitolul 1 Pentru că era foarte devreme, iarmarocul aflat lângă Hermannstadt, în partea de miazăzi, încă nu se deschisese pentru public. Dar zarva negustorilor veniți din toate punctele cardinale, hotărâți …
-
Razele soarelui îi înțepau pielea ca niște ace încinse în foc, parcă sterilizate pentru a curăța tot răul din lume. Doar că nu mai era nimic de eliminat acolo, nimic …
-
Căutarea le luă aproape toată ziua, și asta cu Popescu și Milia ajutându-l pe Grablewski să-și facă loc printre cutii și fișete. Cei doi bărbați vorbeau în continuare despre război, …
-
Edd mai fusese de vreo două ori pe dealul de lângă sat, dar niciodată de unul singur, niciodată noaptea, niciodată nu mai fuseseră atâția oameni cu el acolo. Ultima oară …
-
-
În vremea când se petrece istoria de față, oamenii se-mpărțeau în trei categorii: cipați, necipați și ratați. Primii trăiau în megalopolisuri, unde aveau parte de toate binefacerile progresului tehnologic și …
-
Bobbi Jo gonea pe străzile din Fairbanks când iCoach-ul o aruncă din vis direct în întunericul din dormitor. ‒ Trezirea! ciripi vocea instructorului de aerobic, ce i se păruse atât …
