Și anul acesta, Revista Online Galaxia42 va acorda premii pentru cele mai bune povestiri SF și Fantasy.
După deliberări, juriul a selectat câte cinci proze din fiecare categorie pentru bătălia finală.
Iată-le, fiecare însoțită de impresii din partea membrilor juriului:
Top 5 SF
ROSAMUND se trezește de Cristi Vicol
-
- Opinii:
- Assassin: Șlefuită până la ultimul cuvânt. Scriitură impecabilă, raport perfect între întinderea textului și ceea ce oferă. Așa se scrie proză scurtă.
- Ileana Drop: Scurt, concis și cuprinzător. Ar putea fi folosit pe post de lecție de scriere: ai o idee de la care pornești, uite cum o livrezi. Ar putea liniștit să fie scenariul pentru un episod dintr-un serial SF de genul celor în care omenirea pleacă spre stele în încercarea de a se salva. Textele lui Cristi Vicol sunt întotdeauna de bună calitate.
- Liviu: Scurtă, cuprinzătoare și terifiantă. Ar fi fost un excelent scenariu de scurt-metraj, ba poate s-ar fi integrat perfect în Love, Death, and Robots.
- Georgiana: Mi-a plăcut mult cum s-au îmbinat basmele cu elementele SF ale povestirii. Un text pe care mi-ar plăcea să-l regăsesc într-o antologie.
- Opinii:
TT de Alen Schiopu
-
- Opinii:
- Assassin: Mi-a plăcut foarte mult ideea – specialistul care trebuie să repare o IA care “nu-și mai face treaba ca la început”, o IA folosită (și) în scopuri despotic-religioase (!).
- Ileana Drop: Un IA creat pentru a întări credința oamenilor nu mai funcționează ca la început. Interesantă idee, însă cu un final prea filozofic.
- Liviu: Pericolul mașinilor care o iau razna a reprezentat o obsesie pentru oameni încă de la Mary Shelley încoace, iar Alen Șchiopu extrapolează aici această temă și o duce la nivelul următor, inserând multe alte idei interesante și neobișnuite.
- Georgiana: Fascinantă ideea unui IA care în loc să-și îndeplinească scopul până la perfecțiune, alege să facă exact opusul și să inspire oamenii.
- Opinii:
Născut învingător de Laura Sorin
-
- Opinii:
- Assassin: Povestirea e superbă, se simte că autoarea citește mult (vocabular, ritm, expozițiune). Sunt sigur că a parcurs și ceva cursuri de scriere creativă.
- Ileana Drop: Apărută în ianuarie, adică exact în prima lună a anului, este povestirea care mi-a plăcut cel mai mult din prima jumătate a anului. Și felicitări, Laura, pentru 2 din 2: două povestiri publicate, ambele prezente în top 5!
- Liviu: Percutantă și excelent scrisă, păcat că Laura scrie rar și puțin!
- Georgiana: Una dintre povestirile care chiar m-a captivat. Am simțit că sunt acolo, alături de protagonist, și mi-a plăcut atât lumea fictivă și felul cum a fost construită, cât și finalul bine stăpânit.
- Opinii:
Legile lui Meddel de Radu Filip
-
- Opinii:
- Assassin: M-au impresionat imaginile în care cărțile din Arhivă sunt rupte, sfâșiate, aruncate, arse sau împrăștiate. Premisa e interesantă, prin dialogurile dintre cei doi protagoniști se oferă informații cititorului, iar deznodământul este satisfăcător.
- Ileana Drop: o povestire cu un parfum medieval teutonic, cu o premisă interesantă dar cu carențe în modul de livrare.
- Liviu: O fermecătoare dubioșenie medievală ce se citește cu sufletul la gură. Bună, bună.
- Georgiana: chiar dacă subiectul abordat (un popor care și-a falsificat istoria și un om care se confruntă cu acest adevăr) nu e nou, nu am simțit că am mai citit o dată povestea asta, ceea ce am apreciat.
- Opinii:
Lebăda de Mirela Moise
-
- Opinii:
- Assassin: Un text ambițios prin prisma deznodământului.
- Ileana Drop: o povestire cu un potențial bun, ceea ce a propulsat-o în top a fost porțiunea spre final.
- Liviu: Ideea în sine a fost foarte mișto.
- Georgiana: O povestire cu mult potențial, cu o idee faină.
- Opinii:
Top 5 Fantasy
Pasărea sufletului și Vânătorul Lumii de Laura Sorin
-
- Opinii:
- Assassin: Concepte îndrăznețe, acțiune fără întrerupere și tot felul de personaje ce caută să se omoare între ele. Un epic fantasy autohton cum doar la Miloș Dumbraci am mai citit. Pe când romanul?
- Ileana Drop: este clar că autoarea știe să construiască o lume fantasy. Mi-aș dori să citesc ceva de o întindere mai mare, așa că repet întrebarea: când vei publica romanul, dragă Laura?
- Liviu: Acțiune fără oprire, coregrafie a luptelor minunată și un limbaj atât de liric, încât îți taie respirația pe alocuri. Se vede că autoarea citește și traduce extrem de mult, căci bogăția limbajului și felul în care stăpânește nu doar termenii, ci și tehnica narativă nu prea sunt întâlnite printre autorii de la noi.
- Georgiana: un univers fantastic extrem de bine construit, personaje fascinante și acțiune captivantă. De-a lungul lecturii, am uitat că jurizez ceva și am fost pur și simplu un cititor care descoperă o povestire superbă. Întreb și eu: pe când romanul?
- Opinii:
Chipuri de George Cornilă
-
- Opinii:
- Assassin: Un amestec între “Face/Off” și “Prinț și cerșetor”. Ador când ajung în ipostaza de a îmi păsa de un personaj, indiferent cât de abominabile sunt faptele lui sau consecințele acestora.
- Ileana Drop: George are deja câțiva ani în care livrează texte bune. Nu mă așteptam la nimic mai prejos din partea lui. Are darul de a mă face să simt până și mirosurile pe care le descrie. Îmi plac povestirile lui cu parfum de legendă, iar aceasta este una dintre ele.
- Liviu: George șlefuiește mult, poate prea mult frazele, iar stranietatea ideii (Face-Off fantasy/horror? Why not?) și execuția ei au propulsat pe deplin meritat acest text în top.
- Georgiana: o povestire în care elementele fantastice se împletesc încet-încet cu viața „normală” a personajelor de care ajunge să-ți pese chiar dacă nu-ți sunt simpatice. Un text cu o atmosferă excelent construită.
- Opinii:
Ucenicul Solomonarului de Allex Trușcă
-
- Opinii:
- Assassin: Autorul reușește să scrie impecabil, la persoana I, folosind un vocabular plin de interjecții, expresii, arhaisme și prescurtări. Mai reușește să prezinte acțiunea exclusiv prin ochii personajul principal fără să se împiedice măcar o dată, stilistic ori narativ.
- Ileana Drop: o povestire foarte bine scrisă, desprinsă din vechile legende locale. Ambele texte ale lui Allex Trușcă sunt bune, dar acesta a oferit mai mult context.
- Liviu: Mie mi-a plăcut și celălalt text al autorului prezent printre povestirile publicate anul trecut în revistă. Limbaj, tehnică, dificultate ridicată, execuție perfectă. Bravo, Allex!
- Georgiana: îmi place mult să văd povestiri inspirate de folclorul local, așa că atunci când sunt și așa bine scrise, e clar că vor ajunge în top.
- Opinii:
Scindare (fără sfârșit) de Cristi Vicol
-
- Opinii:
- Assassin: Cea mai horror povestire dintre toate. Foarte inspirate secvențele cu păsările care contribuie esențial pentru o astfel de atmosferă. Al doilea autor cu câte o nominalizare în primele cinci la ambele categorii. Și să nu uităm de fabuloasa povestire de anul trecut: Ultima zi din viața Karinei Ivanov.
- Ileana Drop: Cristi Vicol are un obicei „prost” care devine și mai „prost” pe zi ce trece: nu e în stare să livreze decât texte de o calitate superioară. Părerea mea este că la acest moment în timp și spațiu Cristi Vicol este autorul român în viață cu numărul 1 pe tricou în ceea ce privește textele horror. Știe cum să dozeze și partea de teamă, dar și pe cea de „gore aka sânge pe pereți” astfel încât să fie exact cât trebuie, să nu exagereze, să nu ducă nici în derizoriu, dar nici în scârbă. Două povestiri publicate în revistă în decursul anului, ambele în top 5. Felicitări!
- Liviu: La ora actuală, Cristi Vicol este printre cei mai buni autori de horror de la noi (și de proză scurtă speculativă în general, nu degeaba a fost nominalizat de două ori în Top 5 povestiri SF și fantasy). Nu scrie povești lungi și nici nu are numeroase povestiri la activ, dar nu cred că am citit până acum vreo povestire slabă scrisă de el. Stranietatea păsărilor din această povestire îți dă fiori, iar finalul ambiguu sporește mult valoarea acestei scurte, dar terifiante povestiri.
- Georgiana: o povestire horror în adevăratul sens al cuvântului, bazată atât pe folclor, cât și pe temeri moderne.
- Opinii:
Când mă voi întoarce de Lucian Dragoș Bogdan
-
- Opinii:
- Assassin: Cea mai lungă povestire dintre toate, așadar loc pentru tot felul de aventuri ce te țin curios până la capăt grație acțiunii la scară largă, fie ea doar sugerată sau istorisită. Kollen este un personaj care merită cel puțin o nuvelă.
- Ileana Drop: un text lung, o legendă de demult despre demoni și morți care se întorc să-și bântuie familiile și să le aducă boli și nenorociri.
- Liviu: Cel mai lung text dintre toate, dar și unul dintre cele mai interesante. Indiferent cât de lung a fost, tot l-am citit cu sufletul la gură. I-am intuit, e drept, finalul, iar uneori personajul principal m-a scos din sărite, dar textul mi-a plăcut atât prin idee, cât și prin execuție. Bravo, Lucian!
- Opinii:
-
-
- Georgiana: o premiză fascinantă, un univers ficțional foarte fain construit și un protagonist de a cărui soartă îți pasă sincer. Mi-ar plăcea să citesc mai multe povești în același univers.
-
Și a venit vremea să anunțăm și juriul care le va alege, dintre acestea, pe cele două câștigătoare.
Juriul acestei ediții
După cum v-ați dat seama parcurgând impresiile de mai sus, anul acesta juriul a fost format din:
Georgiana Vlădulescu
Blogger @ Jurnalul unei cititoare
https://jurnalul-unei-cititoare.ro/
Ileana Andreea Drop
Blogger
Silviu Mihai Gheorghe
Blogger @ Assassincg
https://assassincg.wordpress.com/
Liviu Szoke
Traducător și Blogger @ Biblioteca lui Liviu (ex Fan SF)
https://bibliotecaluiliviu.ro/
Le mulțumim foarte mult!