1) Nepenthe, Cassandra Khaw, Maledictions (A Collection of Horror Stories), Black Library, Nottingham, 2019
Pe o navă interstelară, doi preoți-tehnologici, bimilenari, frați, ascultă cântectul îndepărtat al unei nave, Nepenthe, de o frumusețe transumană. Nava cu pricina are un ciclu de ieșire din warpul superluminic odată la câteva sute de ani, iar prelații-exploratori consideră că a venit timpul să nu mai irosească o altă șansă. Își conving, astfel, superiorii, să permită trimiterea unui mic corp expediționar, în scurtul timp în care nava misterioasă va sălășlui, iarăși, în spațiul-timp accesibil muritorilor.
Preoții, însoțind echipa de intervenție, se trezesc în mijlocul unor capcane letale, care decimează vizitatorii neinvitați. În cele din urmă, entitatea feminină-miraj, care i-a atras prin cântecul ei interstelar, li se înfățișează, premiu de consolare pentru scurtele momente pe care cei doi vizitatori profani le mai au de trăit.
Povestirea, o bijuterie horror, are foarte multe puncte tari. Mă voi rezuma la a enumera câteva dintre acestea:
- personajele. Cei doi frați au o istorie caracterologică bine definită, rolurile acestora pe navă fiind complexe, trăind într-o permanentă frică de a nu-și petrece eternitatea într-un soi de sclavie tehnologico-sinaptică. Li se alătură Maus, un soi de majordom-hologramă aparținând navei misterioase, precum și însăși Nepenthe, frumoasa și strania conducătoare a navei.
-
titlul povestirii, cu o anumită rezonanță deopotrivă ocultă și exotică. Nepenthes mirabilis este o specie de plantă carnivoră, care seduce letal prin markeri chimici și nectar apetisant, pe cei care se încumetă să-i treacă pragul. Prădătorii vegetali sunt denumiți astfel după drogul cu aceeași denumire, care apare în mitologia greacă în forma unui medicament pe care Elena, fiica lui Zeus, îl strecoară în băuturile zeilor, pentru alungarea oricărei forme de durere sau întristare. Cuvântul în sine este o negație, nepenthe însemnând, literal, fără durere, amărăciune sau regret.
-
finalul deschis, în care abisala și iraționala prădătoare acceptă o contopire mistică a conștiințelor cu cei doi prelați-exploratori, care i se oferă drept sclavi. Nepenthe păzește nava, locuită de câteva sute de pasageri catatonici, către un drum al cărui destinație finală, dacă mai este una după atâtea milenii, rămâne ascunsă, necunoscută. Este posibil ca preoții tehnologici să aducă puțină ordine teleologică, suficientă cât să deturneze, în sens salvator, rutina autodevoratoare în plan existențial a conservării, fără un scop anume, unui mediu biologic perpetuu.
-
descrierile horror, însoțite de o muzicalitate aparte a frazelor, precum și de construcții lirice inovative. Voi reproduce câteva exemple, fără a încerca traducerea lor din limba engleză, din pricina foneticii inimitabile:
But it is also possible that we might find her alive in that ship, waiting, our very own madonna of meat and machinery. (pag. 13)
The Scyllax scream in one voice, inlays short-circuited by Lupus’ misfiring synapses; there is no syntax for his agony, no way to translate that pain into coherent actionables, no option but to shriek in symphony, their machine-spirits algospasmic. (pag. 28)
Mite-like drones crawl across the stretched flesh, punning it of necrotising cells, harvesting the healthy. Others build circuitry of what they’d collected, tenants them in glass stacks them in silos twice as high as the gawking tech-priests, every last shelf an oozing constellation of blinking lights and stinking green-yellow lymph. (…) Yet for all the grotesquerie on display, she is everything they’d dreamed. (…) She saccades in place, a zoetrope in slow-motion. (pag. 33)
Fiind integrată în universului jocului Warhammer 40k, povestirea surprinde prin calitatea construcției literare, în contextul în care era de așteptat o mai mare focalizare către elementele specifice imaginarului Warhammer, binecunoscut printre amatorii de gen. Cassandra Khaw, publicată de Tor sau Nature, lucrează ca scenarist pentru Ubisoft, un argument în plus pentru dimensiunea cultural-artistică a jocurilor și o rază de optimism pentru un viitor în care sperăm să nu mai vedem povestea unui joc sacrificată în favoarea efectelor grafice, păcat de care se face vinovată și industria filmelor de profil.
Lady, I’ll do anything you need, as long as you let me stay. Let me stay in your song. Let me love you, imploră unul dintre frați (pag. 36). Povestea seamănă, din punct de vedere al compromisurilor organice pe care anumite personaje sunt dispuse să le facă în vederea atingerii unor obiective primordiale, cu ecranizatul Nightflyers al lui George R. R. Martin sau cu necruțătorii Câini de diamant imaginați de Alastair Reynolds. Deznodământul mă duce, de asemenea, cu gândul la manifestările de iluminare spirituală din Cântec pentru Lya, al aceluiași maestru al prozelor scurte SciFi horror, George R. R. Martin. Dacă în panegiricul Liei, martor al contopirii religioase cu mediul necrotic este stingherul partener-telepat lăsat în urmă, în cazul Nepenthei adulațiile psihedelice se consumă în trei, spre nenorocirea celorlalți. Aceștia vor înțelege mult prea târziu care este natura roadelor letale (scholastic lust) furnizate de entități care se contopesc într-o conștiință unică, indiferentă și imună la determinările spațiale imediate, precum zeii malevolenți de odinioară.
2) Hab Fever Lockdown, Justin D. Hill, Anathemas (A Collection of Warhammer Horror Stories), Black Library, Nottingham, 2020
Personajul principal, Arvid, un miner, supraviețuiește de pe o zi pe alta într-un cluster organic (hive), văzându-se nevoit să-i poarte de grijă unei alte persoane, neproductive de această dată, Tarja. De parcă lucrurile n-ar fi fost destul de complicate, într-o seară Tarja se întoarce în habitaclu mușcată de un șobolan aparținând unei specii cu șase picioare, însă Arvin nu-i poate face rost de medicamente din pricina carantinei recent impusă pentru a evita colapsul stupului, datorită unei molime adusă de un cargobot implicat în activități de comerț intergalactic.
Deși începe promițător, finalul mi se pare în contradicție cu premisele inițiale: este greu de crezut că Arvin, dispus să facă sacrificii imense pentru obținerea, ilicită, a medicamentelor, se va lupta până la moarte cu Tarja, odată ciuma intrată și în cabina lor. O altă problemă mi s-a părut ambiguitatea relației de filiație dintre cei doi. Nu știm dacă Tarja este, cu adevărat, fata lui Arvin, dacă este femeie în toată firea sau doar o copilă, nu avem foarte multe indicii despre vârsta ambelor personaje, sau dacă este vroba despre o familie monoparentală.
Pe de altă parte, textul are multe puncte forte, din care amintesc:
- ideea unui cluster interstelar, viu, ciclopic, dezinteresat de viețile minusculelor ființe care îl locuiesc sau parazitează, după caz;
-
atmosfera minelor, acustica și cromatica lifturilor, puțurile umede și pline de șobolani, minereul înțesat, nu de puține ori, de artefacte din perioade tehnologice de mult apuse, relicve încrustate cu circuite electronice, recuperate, nu de puține ori, intacte, de mineri;
-
cruzimea autorităților, în ton cu realitatea sumbră, augmentând, astfel, tensiunea narativă: când ciuma se răspândește pentru prima oară pe stația orbitală adiacentă clusterului, datorită unui negustor de ocazie, ce infectează câteva prostituate, carantinarea presupune simpla, eficienta și abrupta evacuare în spațiu (Ten, twenty thousand voided into space). De asemenea, încălcarea consemnării în cabine se lasă cu împușcarea pe loc, chiar dacă oamenii, închiși pe termen nedefinit, se aventurează în căutarea, cât se poate de legitimă, a proviziilor necesare subzistenței.
Până la final, nu aflăm dacă stupul interstelar se pregătește de colapsul total. Este suficientă, însă, asistând la drama reprezentată de Arvin și Tarja, perspectiva alienării morale pentru a vizualiza modul în care se dezintegrează o comunitate atunci când viața membrilor care o compun nu oferă nicio speranță de mai bine, ci doar o continuă, implacabilă și ireversibilă degradare, etică, pecuniară, biologică sau tehnologică.
3) Neguțătorul și poarta alchimistului, Ted Chiang, Ed. Armada (Grup editorial Nemira), București, 2019
Un aventurier sărăcit, ajuns în fața Emirului din Bagdad, deapănă o poveste care încapsulează alte povești, despre o poartă a timpului, dezvăluită sieși de către un misterios comerciant. Descrierea procedeului alchimic, în termeni arhaici, merită amintită: Mi-a oferit o explicație, vorbindu-mi despre cum căutase să descopere mici pori în pielea realității, aidoma găurilor pe care viermii și le sapă în lemn și, despre cum, atunci când găsise unul, reușise să-l extindă și să tragă de el așa cum un sticlar transformă o bucată mare de sticlă topită într-o țeavă cu gâtul lung și despre cum a permis apoi timpului să curgă precum apa la un capăt, făcându-l să se întărească precum siropul la celălalt. (pag. 13)
Povestirea este construită pe o premisă similară elementelor supranaturale din scenariul serialului Dark: se poate naviga în timp, înainte și înpoi, pe anumite coordonate-cicluri, în cazul de față de 20 de ani (în Dark ciclurile temporale au loc la intervale de 33 de ani). Cu toate acestea, drumurile se despart radical: în Dark călătoriile în trecut pot influența structura temporală, iar cele în viitor detemină poziționarea acestuia în trecut, raportat la legăturile și lanțul de cauzalitate, într-un imaginar specific șarpelui Ouroborous, care își înghite, circular, coada. În sens opus, construcția epistemiologică din Neguțătorul și poarta alchimistului nu lasă loc de alterări sau ingerințe în structura temporală a realității. Călătorul poate fi, cel mult, un observator, iar recompensa aventurării sale, cu riscurile asociate, rezidă într-o mai bună înțelegere a propriilor fapte, respectiv alegeri din tinerețe.
Ted Chiang, un expert al esteticii paradoxurilor temporale, valorificată din plin în Arrival (ecranizare a povestirii Story of Your Life), nu se dezminte nici de această dată: negustorul îi relatează Emirului, spre exemplificare, o serie de scurte istorioare, aflate, la rândul său, de la alchimist. Întâlnim paradoxuri precum cel al comorii dezgropată recurent, într-o ecuație atemporală a bogăției care atrage și mai multă bogăție, dar și reversul medaliei, printr-un negustor care se buzunărește pe sine însuși, atrăgându-și răceală familială, austeritate cronică și anonimat în comunitatea comercianților.
Povestirea, câștigătoare a premiilor Hugo și Nebula în 2007, aduce o contribuție importantă textelor care abordează spinoasa problemă a călătoriilor în timp. Surpriza, însă, nu o constituie aportul estetic sau stilistic, unde un autor de talia lui Ted Chiang excelează prin sinuozitatea și frumusețea asimetriei narative, ci valoarea dimensiunii morale din final, prin modul în care personajul principal se înțelepțește analizând, in situ, contextul în care versiunea sa mai tânără a făcut anumite alegeri, neinspirate la vremea lor, cu efecte nefaste, ce l-au bântuit toată viața. Efectul este, în demantelarea însușirilor sale apodictice, eliberator.
4) The Dinner, Liviu Surugiu, Unfit Magazine (unfitmag.com)
Un preot-astronaut se vede nevoit să ia parte la o expediție pe inelele lui Saturn, șantajat cu aplicarea unui tratament prin care viitoarea soție ar fi urmat să fie salvată. Aceasta este menținută în comă criogenică, urmare a unui nefericit accident, până la întoarcerea clericului.
Mi-a plăcut ideea criteriului pentru care a fost selectat: era singurul capabil să facă față oricărei situații. Pe de altă parte, superba imagine gotică de început, cu iubita redescoperită într-un coșciug, în adâncimile unui lac sepulcral, mi s-a părut valorificată prea puțin.
Mi-a plăcut, de asemenea, tensiunea narativă degajată de faptul că personajul principal, mânat de dorința căsătoriei, dorește să renunțe la ungerea divină. Ierarhul superior îl amenință cu anatemizarea, punându-i în vedere că nu slujește unui Dumnezeu iertător, ci, mai degrabă, cruel and ruthless (crud și nemilos).
O povestire hard SF picturală, în care elementele space opera se împletesc, armonios, cu reflecții și dubitații de natură teologică. Deși mi-aș fi dorit o soluție în ceea ce privește dilemele preotului angrenat în salvarea criogenică a iubitei, originalitatea componentei hristice asociată explorării sistemului solar înscrie povestirea lui Liviu Surugiu în categoria textelor care merită parcurse de către cei care doresc o aprofundare a nuanțelor etice și spirituale adiacente cartografierii cosmosului.
