Odată cu primul târg de carte desfășurat „cu prezență fizică” de după pandemie, anul 2022 aduce, pentru comunitatea iubitorilor de SF și Fantasy din România, și debutul mult așteptat al lui Mircea Cărbunaru. Deși activează încă din anii ’90 pe scena publicistică de gen, Mircea a ales anul acesta pentru a-și reuni o parte din proze într-un volum propriu. Iar acesta se numește „Colecționarul și alte povestiri stranii” și a apărut la editura UP.
Combinând texte mai vechi și mai recente, volumul ne prezintă o varietate ofertantă de genuri și abordări. Prima dintre ele este chiar „Colecționarul”, headliner-ul, o poveste despre pierderea pasiunii pentru cartea ca obiect de colecție. Avem aici o acțiune lineară, cu foarte puține personaje, unul singur fiind cu adevărat studiat.
„Vă spun, cărțile vechi au mirosul lor și eu îl savuram. Un colecționar cunoaște cel mai bine acest lucru. Nu îmi imaginez care este cauza, tușul, hârtia, timpul, sau poate toate la un loc… Și mai era plăcerea de a le atinge, catifelarea foilor, foșnetul lor; nu mai pun la socoteală gestul de a lua cartea din raft, de a sufla pulberea fină, aproape invizibilă, de pe ea. Toate acestea aveau o semnificație tulburătoare pentru mine.”
Fetișizarea obiectului-carte este ironizată discret, însă cititorul înțelege gluma doar când i se prezintă soluția pe care colecționarul o primește pentru a-și reaprinde pasiunea. Și, apoi, când această soluție își arată minusurile. Finalul este surprinzător, aduce o cheie neașteptată pentru întreaga poveste, una de tipul „Tales from the Crypt”, însă una care vine natural din curgerea poveștii, nu o lipitură.
Povestirea care urmează, „Când porcii vor avea aripi”, se desfășoară pe mai multe planuri și propune mai multe personaje, având în prim-plan un măcelar, pe nume Pamfil. Deși umbrită de filonul central, în care acesta trebuie să sacrifice un număr de porci foarte ciudați și inteligenți, pasiunea pe care protagonistul o face pentru Neli, o vecină de-a sa, completează bine povestea, ba chiar aduce întorsătura pe care e construit finalul.
„Cu numai o seară în urmă, se trezise că bate la ușa vecinei sale, Neli, și, fără altă introducere, îi oferise un pachet de carne calitatea întâi. Femeia îi mulțumise surprinsă de gest și… cam atât. Pamfil o privise cu ochi lacomi și încercase timid să lege o conversație, însă în cele din urmă, la răceala femeii fu nevoit să spună frumos noapte bună și să se întoarcă în locuința sa cu aer stătut de burlăcie prea lungă și poate prea tristă pentru un personaj atât de cunoscut în cartier.”
De fapt, aceste stângăcii cu care personajul principal încearcă să-și curteze femeia visurilor și felul în care și-o imaginează fac lectura acestei povestiri plăcută. Nu voi insista asupra părții legate de sacrificatul animalelor, de teamă să nu stric lectura celor care nu au citit-o încă.
„Scribul de pe Adelaide Cottage”, schița care urmează, ne vorbește despre caligrafie și despre arta care poate schimba lumea. Dar și despre lumea care, în goana după contracte cu cifre mari de afaceri, dă afară orice formă de artă din creațiile ei. Mai exact, un angajat al unei tipografi ia asupra sa sarcina de a găsi persoane care se pricep la caligrafie, pentru a putea oferi servicii de lux. Contrastul dintre lumea modernă și atelierul caligrafului care lucrează de mână, în colțul lui de oraș uitat de timp, este foarte bine pus în valoare de scriitura lui Mircea.
„Nimic din plastic, nici un ecran și nici un dispozitiv electric sau electronic, cu excepția unui aparat telefonic cu rozetă, prins de perete, lângă scara de lemn. Undeva într-un colț era un suport vechi de umbrele plin cu suluri de hârtie pergamentoasă. Ceva mai aproape de vitrină se găsea un pupitru negru masiv, cu marginea sculptată ca o funie răsucită, iar la capătul lui se aflau patru obiecte cu destinație precisă: un suport pentru tocuri de lemn, un suport pentru pensule, o cutie cu penițe arămii și o călimară veche din ceramică smălțuită, verde-jad, de formă pătrată, având sculptate pe fiecare latură capete de leu foarte detaliate.”
Urmează acum una dintre construcțiile cele mai complexe din volum, și cu o tema SF foarte ingenioasă, „Vânt de primăvară peste Ypres”. Alternând cadre din primul război mondial și din Londra zilelor noastre, povestea transpune efectele ororilor din luptele acelor ani peste orașul modern. Protagoniști sunt un soldat britanic de pe frontul de vest și un ziarist contemporan, fiecare încercând să-și facă treaba în circumstanțe foarte solicitante.
„Strigăte de disperare, parcă ștrangulate de o mână uriașă, nevăzută, se revărsau tot mai aproape de divizia lor. Aerul începuse să miroasă straniu, a piper amestecat cu un iz dulceag de fructe exotice. Apoi apărură primele vești de la divizia 28. Un curier agitat venise în fugă și se opri să comunice febril un mesaj locotenentului Johnson. Când făcu stânga-mprejur să se întoarcă la unitatea sa, Blatchford îl prinse de mână și-l întrebă:
– Ce se întâmplă acolo?”
Scriitura e suficient de puternică pentru a evoca grozăviile războiului, iar găselnița cu jurnalul care creează un arc peste timp mi s-a părut de o sensibilitate deosebită. Deși mecanismul legăturii nu este explicat, finalul e foarte bine ales și închide perfect proza.
Ajungem astfel la „Pandemic Punjabi”, o proză care ne trimite înapoi în perioada pandemiei, însă în India, unde-l însoțim pe Bal Sahni, un curier, în aventurile sale zilnice. Cum sarcina sa este de a duce la laborator probe de sânge recoltate la spital, el și scuterul său Vikram sunt în prima linie a luptei contra virusului care le îngreunează tuturor viețile.
Proze despre pandemie s-au tot scris în ultima perioadă. Ce o particularizează pe aceasta și o face memorabilă pentru publicul din România e alegerea amplasamentului și incursiunea în problemele specifice Indiei. Segregarea pe caste, brutalitatea poliției, animalele scăpate de sub control, lipsa unei evidențe a populației, toate acestea contribuie la cererea unei atmosfere unice. La fel și mostrele de înțelepciune orientală.
„O vorbă străveche indiană spunea că nenorocirea te face înțelept, nu bogat, iar Bal Sahni se gândise de multe ori la ea. Toată lumea vedea doar prima partea proverbului și de aici se credea că e bine să ai cumpene în viață fiindcă acestea te puteau întări și te puteau face mai înțelept. Nimeni nu își punea întrebarea ce vrea să spună a doua parte a zicalei, care arăta că nenorocirea nu te face bogat.”
În fine, ultima povestire a volumului, „Un bărbat, o femeie și cinci peștișori de argint”, poveste care a fost publicată cu câteva numere în urmă și în revista noastră, este și cea mai „SF” din volum. Ea ne prezintă două cadre, ambele deosebit de puternice, fiecare cu câte un personaj central. Un bărbat, pe un Pământ post-apocaliptic, și o femeie rămasă singură pe o stație orbitală. Mircea exploatează foarte bine anxietățile celor două personaje, ambele în profundă solitudine, unul într-o lume fără hotare, altul închis într-o capsulă strâmtă de metal.
„Teama avea însă putere asupra sa și îl ținea închis în casă, iar vizitele sale în împrejurimi deveniseră tot umai rare. Își spunea de fiecare dată că frica era un lucru irațional. N-avea de cine să se teamă.Era singur, iar lumea îi aparținea în întregime.”
Între disperare și speranță, omul alege mereu speranța. Însă uneori și speranța are darul de a aliena gândirea omului, de a-l transforma într-un monstru. Există o speculație foarte interesante în această poveste, cu trimitere la un fapt biologic straniu, însă finalul, izvorât din sentimentele profund umane, o întrece în ingeniozitate.
Mai există un microtext la finalul volumului, un flash-fiction intitulat „Înfrângerea”, care vorbește despre cei patru călăreți ai apocalipsei și despre binele care învinge răul, dar nu fără sacrificii. Per total, volumul dă impresia de echilibru, inegalitățile există, dar nu sunt foarte pronunțate, lectura curge ușor și plăcut.
Titlu: Colecţionarul şi alte povestiri stranii
Autor: Mircea Cărbunaru
Un colecţionar, un măcelar, un caligraf, un soldat, un curier medical şi alte câteva personaje ce ar putea să ţi se pară banale până apuci să intri în lumile lor. Apoi nimic nu va mai fi aşa cum îţi închipuiai.
Vei citi şapte poveşti stranii, exotice şi captivante prin răsturnările de situaţie, prin perspectiva abisală asupra omenirii care se întrezăreşte dincolo de lucruri cunoscute şi familiare. Sunt povestiri pe care le vei devora cu nesaţ pentru că o să te regăseşti în fiecare dintre personajele şi întâmplările prinse în paginile cărţii. Ai încredere, deschide uşa imaginaţiei şi intră. INTRĂ!
