Cu toate că iubesc proza scurtă, cred că următoarea mea carte va fi un roman – Interviu cu Mircea Cărbunaru(timp de citire: 15 minute)

Autor, antologator, coordonator de cenaclu, reaizator de reviste tipărite, Mircea Cărbunaru și-a început activitatea publicistică prin textele publicate în Almanahul Anticipaţia, Revista CPSF Anticipaţia şi alte suplimente SF active între 1990 şi 2002 și ca membru marcant al Cenaclului SFera Brăila. Dupăo pauză de mai bine de zece ani, a revenit în literatura SF&F după 2018, ca autor, dar și ca realizator al Fanzinului ArtZONE SF.

Alexandru Lamba: Salut, Mircea, și mulțumim că ai răspuns invitației noastre! Ca să te cunoaștem mai bine, vorbește-ne despre lecturile tale, începând din copilărie. Cum s-au schimbat ele de-a lungul timpului? Ce autori l-au format pe Mircea Cărbunaru, fanul SF & Fantasy? Dar pe autorul omonim, ce cărți l-au determinat să apuce condeiul?

Mircea Cărbunaru: Pentru un tânăr din anii ’70-80, nu era tocmai cea mai ofertantă perioadă de a descoperi lecturi edificatoare, contemporane cu vârsta sa, aşa cum se întâmplă în prezent. Aveam de ales între clasici sau să ne dispersăm preferinţele după cele câteva titluri noi care apăreau anual prin librării. Mai mult, uneori trebuia să cumpărăm pachete de 10-12 cărţi pentru a prinde un titlu mare, precum „Istoria credinţelor şi ideilor religioase” a lui Mircea Eliade sau „Magicianul” lui John Fowles.

Cred că am avut noroc să fiu înconjurat de prieteni care citeau. Asta m-a edificat. Eram însă mândru dacă descopeream eu însumi un autor interesant. De exemplu, îmi plăcea scriitorul ceh Josef Toman, nici el citit foarte mult la noi. Am fost dezamăgit când am aflat, mai târziu, că fusese colaborator cu regimul comunist ceh. Scria însă uluitor.

M-ai întrebat despre literatura science-fiction. Cum am ajuns la ea? Ei bine, am incept să citesc S.F. prin clasa a XI-a, odată cu primul număr al Almanahului Anticipaţia. Până atunci citisem clasicii, pe H.G. Wells, pe Jules Verne, dar ei aveau ceva picaresc, aventurier, departe de S.F.-ul anglo-saxon modern. Almanahul Anticipaţia din 1984 a fost ca o undă de şoc pentru mine. Să-i descopăr pe Arthur C. Clark, George R.R. Martin (iar „Regii nispurilor” chiar te fac să scoţi capul din nisip), Lino Aldani sau Lisa Tuttle şi mai ales să aflu că existau mulţi autori români care scriau S.F. excepţional (Vladimir Colin, Rodica Bretin, Dănuţ Ungureanu, Ovidiu Bufnilă şi mulţi alţii) a fost revelatoriu.

Am început să caut cărţi S.F. prin librării, în biblioteci, peste tot şi au ieşit la lumină pentru mine A.E. van Vogt, Isaac Asimov, Karel Čapek, Stanislav Lem, dar şi mulţi autori români esenţiali pentru literatura S.F. autohtonă. Sincer, cel mai mult iubeam antologiile de proză S.F. pentru că acolo îi aveam pe toţi, iar realizatorii „strecurau” autori americani şi occidentali. Era o lume nouă care se dezvelea cu zgârcenie. Fantasy nu prea se găsea în acea perioadă. Mi-a împrumutat un prieten „O poveste cu un hobbit” (1975) a lui Tolkien şi am zis că a greşit ceva fiindcă arăta ca o carte de copii. Era şi asta o formă de a eluda cenzura comunistă. Abia în revista „Orion” (1989) realizată de Viorel Pîrligras &Co la Craiova am găsit, în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu, „Lumea lui Rocannon” a Ursulei K. Le Guin şi am înţeles unde se poate ajunge cu literatura fantasy. Citeam scriitori S.F., dar nu însemna că renunţasem să descopăr şi alţi autori, precum cei sud-americani, pentru care făcusem o pasiune, în special pentru Gabriel García Márquez.

Aşa stătea treaba înainte de 1989 cu lecturile. Din 1990, am avut acces la o sumedenie de recuperări. Cumpăram cam o carte nouă pe săptămână iar în anii precedenţi doar una pe… an. Mai mult, imediat după căderea comunismului preţurile erau mici la cărţi şi era o frenezie a restauraţiei literare. În această frenezie, însă, nu îşi mai găseau uşor locul cărţile scrise de autorii români.

Cum am început să scriu? Nu a fost o carte care să mă fi determinat. Mai degrabă a fost o conjunctură. În primii ani după 1989 am început colaborări cu presa locală. Aveam o emisiune la radio, o oră pe săptămână, unde promovam, evident, literatura S.F., muzica electronică şi alte lucruri din zona noastră de interes, speculativ-ficţională. Această emisiune mi-a creat condeiul fără să ştiu. Nu existau computere ca astăzi şi îmi scriam desfăşurătorul pentru fiecare emisiune, de mână, fără maşină de scris, cam zece pagini pentru o oră de emisiune. Nu mi se părea dificil fiindcă aşa ne scriam şi cursurile în timpul facultăţii. Atunci am învăţat să verbalizez un text, să îl fac uşor de transmis către urechea unui ascultător. Asta m-a ajutat enorm în ce avea să urmeze în privinţa scrierilor mele.

A.L.: Și pentru că am ajuns la scris, spune-ne, te rugăm, ce anume încerci să transmiți prin scrierile tale? Cu ce obiectiv pornești în minte la scrierea unei povestiri?

M.C.: De obicei pornesc de la o idee. O idee puternică, ofertantă, care să îmi permită să dezvolt o poveste frumoasă. Apoi urmează o baie de lectură, de documentare. Nu îmi place să fac afirmaţii golite de conţinut, de informaţie şi idei, doar să sune spectaculos sau emoţional. Aşa construiesc, cred că e şi un pic deformaţie profesională din anii de publicistică. De asemenea, îmi place să am o anumită simbolistică în spatele lucrurilor povestite de mine. Am senzaţia că dacă vin cu sensuri multiple, profunde, într-un text literar, ofer cititorului şansa de a descoperi lucruri noi, surprinzătoare.

Oricât de tehnologizat ar fi decorul în care îmi construiesc poveştile, pentru mine perspectiva umană a lucrurilor este prioritară. Nu ştiu de ce, dar încă mai cred că umanitatea din noi poate să ne ducă mai departe. Dacă mă uit în jur ar trebui să scriu numai distopii. Aşa să fie, dar îmi place să ştiu că există undeva şi o uşă de salvare, pentru copii noştri, pentru cei care mai credem că putem oferi bine şi compasiune celor din jur.

Vorbeam despre distopii. Nu mă simt ancorat în vreun subgen science-fiction sau fantasy. Scriu fiindcă îmi plac ideea, tema sau mesajul pe care le pot transmite. Din ce am scris până acum, cred că merg în zona soft science-fiction, dar nu voi rămâne aici fiindcă îmi plac provocările. Cu toate că iubesc proza scurtă, cred că următoarea mea carte va fi un roman, mult mai hard S.F. decât tot ceea ce am scris până acum. Dar nu voi continua în această direcţie. Vreau doar să explorez zone noi.

„după anii 2000-2001, a venit apocalipsa generaţiei noastre: toate publicaţiile majore S.F. s-au prăbuşit.”

A.L.: Ești cunoscut atât ca autor, cât și ca antologator, coordonator de cenaclu și, în general, promotor al mișcării SF brăilene și naționale. Vorbește-ne puțin despre Fanzinul ArtZONE SF și despre grupul de oameni coagulat în jurul lui. Ce activități aveți, ce planuri de viitor își făurește grupul tău?

M.C.: Dacă privesc în urmă am avut două perioade legate de promovarea fenomenului S.F. Până în anul 2000 scriam, organizam evenimente, expoziţii (prin Cenaclul „SFera” pe care l-am şi condus câţiva ani), mă întâlneam săptămânal cu un grup minunat de oameni lângă care am crescut literar şi cultural (Aurelius Belei, Marian Coman, Carmen Cozea, Silviu Jureski, Bogdan Fofircă, mai târziu Gabriel Leonard Sîrbu şi mulţi alţii). Atunci au venit la evenimentele noastre brăilene personalităţi uriaşe care au pus umărul la construcţia S.F.-ul românesc, înainte şi după 1989: Ion Hobana, Romulus Bărbulescu, Liviu Radu, Mihail Grămescu, Mihai-Dan Pavelescu, Valentin Nicolau, Adrian Bănuţă, Michael Hăulică, Viorel Pîrligras, George Ceauşu, Lucian Merişca, Vlad Frânghiu şi mulţi alţii. A fost o perioadă uluitoare pentru mine şi pentru brăileni. Apoi, după anii 2000-2001, a venit apocalipsa generaţiei noastre: toate publicaţiile majore S.F. s-au prăbuşit. Suplimentele literare S.F., bine primite, până atunci, în publicaţii locale şi-au încetat existenţa. Eu scoteam Suplimentul „Fantasya” în Brăila. A dispărut la fel ca multe alte publicaţii din ţară. Entuziaştii mileniului au fost loviţi de milenarismul haotic românesc. Nu ştiu din ce motive, dar asta s-a întâmplat. Editurile au tras obloanele în faţa scriitorilor S.F. Spre exemplificare, între 2003 şi 2009 au apărut cel mult două titluri S.F. pe an. Vă închipuiţi? Absolut de neimaginat. La fel ca înainte de 1989.

În 2002 eu însumi mi-am pierdut busola şi am renunţat la scris literatură S.F. Nu mai avea sens. Nu aveam unde publica şi nu se vedea nici o perspectivă. Am rămas doar cu câteva conexiuni la activitatea publicistică, mai mult să nu îmi ies din mână.

A doua perioadă de dedicaţie voluntară în folosul S.F.-ului a început după 2017 când, îmboldit de Marian Coman (fost membru „SFera” şi el), am început să scriu din nou proză, iar în 2018 Biblioteca Judeţeană brăileană mi-a cerut să conduc un Atelier de scriere creativă pe literatură S.F. şi fantasy.

Cum puteam rata aşa ceva? Participanţii aveau în bagaje doar Harry Potter, iar la final scriau texte încadrabile în toate subgenurile majore S.F.&F. La final, am realizat o antologie frumoasă („Captivi în imaginar”), chiar cu aceşti debutanţi.

Aşa a apărut grupul şi Fanzinul ArtZONE SF. Pentru asta am beneficiat de sprijinul Asociaţiei Culturale ArtZONE care ne-a oferit numele, dar şi de cel al Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati”. Am făcut un grup pe Facebook care are acum aproape 150 de membrii. La început aveau loc întâlniri, la fel ca în vremurile de aur ale S.F.-ului brăilean, apoi a venit pandemia care ne-a „virtualizat” cu totul. Aşa lucrăm acum: ne întâlnim on line şi corespondăm electronic.

La început am vrut să realizez un fanzin numai cu brăileni. Mi-am dat seama că ne enclavizam, ne segregam şi nu schimbam idei cu ceilalţi. Aşa că am deschis fanzinul şi către alţi creativi, la nivel naţional. Deja există un interes în acest sens. Îl oferim gratuit, în format electronic pentru publicul interesat. Din păcate, nu putem scoate mai mult de două numere pe an din raţiuni de timp. Atât se poate. Încercăm să realizăm o paginare frumoasă, un conţinut de calitate şi să aducem nume noi. De fapt, Fanzinul ArtZONE SF a depăşit funcţionalitatea sa de broşură a unui grup literar şi a trecut dincolo, în zona publicaţiilor. Mai mult, am dobândit ISSN cu ajutorul Bibliotecii Judeţene.

Pe viitor încercăm să păstrăm cadenţa şi cred că este un obiectiv rezonabil. Dacă vom putea scoate ceva în plus vor fi numere speciale, cel mult.

„din condei trebuie să picure literatură şi pe urmă poţi să îţi atribui un gen literar”

A.L.: Și pentru că activitatea ta de acum este, de fapt, o revenire, spune-ne și care sunt diferențele dintre ceea ce faci acum (ca autor, antologator, lider de grup, etc.) față perioada anilor ’90, când publicai în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice și Almanahul Anticipația, când activai în cadrul Cenaclului SFera. Cum simți că s-au schimbat lucrurile? Dar generația? Cum vezi posibilitățile actuale ale mișcării SF, față de perioada anilor ’90?

M.C.: Deja am descris un pic acea perioadă. Dar nu am subliniat entuziasmul de atunci. Simţeam o descătuşare pe care încercam să o materializăm creativ în ţară. Aşa era peste tot, la Brăila, la Iaşi, la Craiova, în Bucureşti, la Braşov, la Timişoara. Fără să exagerez, era un fenomen naţional, cu fani S.F. care realizau emisiuni de radio, de televiziune; se realizau suplimente S.F.&F şi fanzine, era o efervescenţă tulburătoare. Peste toate astea, nu ne vedeam concurenţi, colaboram între noi, eram invitaţi să publicăm în suplimentele literare realizate de ceilalţi, ne invitam la evenimente, ne cunoşteam fizic şi legam prietenii pe viaţă. Vorbesc nu doar despre consumatori de S.F. ci despre autori, promotori şi traducători. Aveam micile noastre convenţii S.F., fără să le numim aşa.

Odată cu revenirea mea în zonă creativă S.F.&F am descoperit o lume nouă. Parcă un pic mai rece şi mai puţin dispusă la comunicare, dar extrem de funcţională. O lume adaptată la acest mediu economic şi social. Am rămas plăcut surprins că editurile îi ascultă pe cei din noile generaţii de autori S.F. şi le recunosc valoarea (în anii 90 literatura S.F. era considerată periferică). Am descoperit oameni minunaţi, foarte educaţi, cu o fibră literară copleşitoare. Buni, foarte buni şi competitivi. Este clar, au înţeles că indiferent de ceea ce scrii, science-fiction, fantasy, policier sau orice altceva, din condei trebuie să picure literatură şi pe urmă poţi să îţi atribui un gen literar.

Există şi lucruri care nu mi-au plăcut. Am remarcat că uneori există o critică violentă la adresa debutanţilor. Nu mi se pare o idee bună şi nu trebuie priviţi ca un bruiaj în calea noii literaturi. Da, ştiu, există tineri care vor să scrie deodată romane, tomuri, serii de mii de pagini, fără să fi publicat măcar o povestire bună înainte. Poate că merită să fie treziţi la realitate, dar dacă în acest fel strivim un autor strălucitor?

Pentru ca literatura science-fiction şi fantasy să crească în valoare cred că trebuie să se alinieze trei factori:

Primul factor este în legătură cu existenţa a cât mai multor publicaţii valoroase de profil. Ele creează tendinţe şi pot deveni bastioane împotriva mediocrităţii. Editurile trebuie să fie la sfârşitul lanţului de ierarhizare valorică.

Al doilea factor este materializat de existenţa unor premii S.F.&F naţionale serioase şi obiective. Niciodata unul, mai degrabă două sau trei premii care să asigure un mecanism de autoreglare valorică pentru toate subgenurile de profil.

Al treilea factor îl reprezinta o relaţie sănătoasă, dinamică şi corectă între editor şi autor. Este o relaţie biunivocă, cu responsabilităţi de ambele părţi. Sunt multe lucruri de discutat aici. Le pot dezvolta cu altă ocazie.

Indiferent dacă se aliniază cei trei factori, sunt convins că posibilităţile actuale pentru un autor nu se compară cu cele din anii 90, din toate punctele de vedere.

A.L.: În fine, vorbește-ne puțin despre volumul „Colecționarul și alte povestiri stranii”. Care e povestea lui? Cum s-au născut povestirile care-l compun? Găsim aici o varietate amplă de teme. De ce ai ales această componență pentru volumul tău de debut? Și de ce un debut în volum propriu atât de târziu, în condițiile în care scrii încă de la începutul anilor ’90?

M.C.: „Colecționarul și alte povestiri stranii” (Editura UP, Bucureşti) este un volum de povestiri cu osatură science-fiction şi accente de distopie. Sunt doar două texte care vin din perioade mai îndepărtate ale creaţiei mele literare. Cred că însăşi proza care dă numele volumului este cea mai veche, dar nu m-am mulţumit să fac o republicare. Am filtrat textul prin viziunea mea literară actuală. Am adus-o în spaţiul românesc fiindcă îmi place să cred că suntem la fel de cosmopoliţi ca toţi ceilalţi europeni.

În rest, sunt texte noi, proaspete. Unul dintre texte a apărut deja în revista Galaxia 42, cu sprijinul Editurii UP. Cei care vor citi volumul vor constata că o bună parte dintre povestiri sunt conectate la teme extrem de actuale: pandemia, războiul, schimbările climatice. Nu aveam cum să fiu imun la ele. Am o viziune cu accente de distopie fiindcă este nevoie de avertismente serioase, dar las o rază de speranţă, o fantă de lumină care răzbate timidă printre angoasele speciei noastre. Am mai spus-o, speranţa nu vine din neant, ea se construieşte din însăşi esenţa noastră umană, dacă vrem cu adevărat să salvăm această lume.

Nu, nu este o scriere încrâncenată. Pe alocuri, în paginile cărţii, găsesc loc şi pentru ironie, sarcasm, umor involuntar din partea personajelor sau chiar parodierea unor reflexe sociale de care ne lovim în viaţa de zi cu zi. Sunt crâmpeie de realitate pe care le strecor discret printre pasaje de ficţiune pură, specifice genului. Profit de ocazie şi fac o invitaţie la lectură considerând că citirea Colecţionarului… este un timp câştigat pentru cititor, pentru dorinţa sa de cunoaştere şi autocunoaştere. Mai mult, cartea se citeşte uşor, este construită voit cu o scriere fluidă, uşor de asimilat.

În privinţa debutului târziu. Eh, am pus o pauză în 2001 când am apărut în volumul colectiv „România S.F. 2001” realizat de Dan Silviu Boerescu şi am scos „Colecţionarul și alte povestiri stranii” la doar câţiva ani după „reînvierea” mea literară. Nu e atât de rău. Sunt sigur că înţelegeţi, închipuiţi-vă că am fost în stază, iar recent a avut loc trezirea mea.

A.L.: Îți mulțumim!