Kath își parcă Dodge-ul Avenger într-un spațiu gol în fața salonului de coafură Trendz Hair Design. Erau doar patru magazine în cartier: un magazin de donații administrat de biserică, un atelier de reparat mașini de tuns iarba și magazinul de produse lactate de la colț. Doar cel de lactate era deschis duminica, însă mai erau trei mașini în parcare; Kath recunoscu Suzuki-ul Alto al lui Nicole, cu aripa din spate paradită, iar Nissan-ul galben era al mamei lui Shelley.
Kath se încruntă. Ar pune pariu că Shelley va ajunge prima. Dumnezeu știe de ce Nicole o rugase să-i fie domnișoară de onoare. Nu mai făcuse parte din grupul lor de mult timp, de când terminaseră studiile, ea plecând să învețe contabilitatea sau dreptul sau ceva de genul ăsta în Hamilton. Dar acum se întorsese și lucra într-un birou din oraș, de parcă asta o făcea cumva specială. Nu că s-ar fi schimbat prea mult. Încă se purta ca și cum ar fi fost șefa clasei, dând ordine tuturor. Shelley făcuse presiuni pentru ca Nicole să o pună și pe ea domnișoară de onoare. Kath strâmbă din nas. Peste cadavrul ei. Prietenul lui Kath, Rhys, era cavalerul de onoare, așa că, de drept, a fi domnișoara de onoare era treaba lui Kath. A naibii să fie dacă avea de gând să o lase pe Shelley să-i ia locul.
Cu poșeta în poală, Kath înclină oglinda retrovizoare, zâmbi larg și își aplică un ultim strat de luciu de buze Bonne Bell. La o adică, arată mult mai bine. Nu că se laudă sau ceva. Ups. Carcasă mai bună.
Kath aruncă o ultimă privire în oglindă, forțându-și buzele într-un rânjet pentru a verifica dacă nu are luciu cireșiu pe dinți. Apoi, își luă poșeta și intră în salon.
Ușa se deschise cu un clinchet de clopoțel.
— Kath! strigă Nicole cu fața înspre oglindă.
Viitoarea mireasă îmbujorată se roti cu scaunul, ridică un pahar de șampanie în direcția lui Kath, vărsând fără să vrea lichidul pe partea din față a pelerinei negre de coafură.
— Ai ajuns.
— Ce bine, spuse Shelley, schițând zâmbetul acela strâmb gen Nellie Oleson. Sprijinindu-se de chiuvetă, luă o înghițitură zdravănă din propriul pahar. Am crezut că va fi nevoie să începem fără tine.
— Nici vorbă răspunse Kath, aruncând o privire spre ceasul de deasupra ferestrei. Oricum, Lauren nu a ajuns încă.
— E aici, spuse Shelley, ciupindu-și pielea gâtului. Am luat-o în drum.
Bineînțeles că ai luat-o.
— Lauren e în spate, la toaleta fetelor, spuse Nicole, făcând semn cu capul spre camera din spate. E comună cu magazinul de lactate. Coafeza a mers cu ea pentru că îți trebuie cheie.
— Probabil că ar trebui să mergi și tu, Kath, spuse Shelley, ridicând din sprâncene și aruncându-i lui Kath un alt zâmbet gen Nellie Oleson. Te scutește de ridicat de pe scaun mai târziu pentru pipi.
Kath își strânse mai tare poșeta. Nu avea cinci ani; nu era nevoie să i se spună când să meargă la toaletă. Ce naiba vedea Nicole la ea, oare? Sincer, femeia asta e o prefăcută.
Dar Nicole nu auzise comentariul lui Shelley; se pierduse în foșnetul pelerinei de ploaie în timp ce trecea înspre tejghea.
— Bea niște șampanie, Kath, spuse ea, apucând o sticlă de gât și umplându-și paharul. Ar trebui să ne facem încălzirea înainte de ziua cea mare.
Aruncându-i lui Shelley o privire care ar ofili florile, chiar și pe cele false, Kath își azvârli poșeta pe scaunul de la fereastră care servea drept sală de așteptare a salonului și i se alătură lui Nicole la bar. Întinse paharul pentru ca prietena ei să-l umple.
— Gândește-te la asta. Peste exact trei săptămâni, te vei trezi în prima ta zi ca doamna Andrew Flynn.
Nicole chicoti. Își înclină paharul, ciocnindu-l de cel al lui Kath.
— Știu! Este o nebunie. Nu-mi vine să cred.
— S-ar putea să nu fie așa, spuse Shelley.
Kath ridică provorea.
— Ce vrei să spui? Bineînțeles că o va face. Andy e un tip de treabă. Sunt împreună de mult timp. Doar nu o s-o părăsească la altar.
Nicole își duse o mână la gură prefăcându-se îngrozită.
— Vai, Doamne, sper că nu!
Shelley se îndepărtă de chiuvetă. Apropiindu-se mai mult, îi ridică lui Nicole părul, eliberându-l de sub gulerul pelerinei, unde era prins.
— Am vrut să spun că poate vrei să-ți păstrezi numele de fată.
— Nu, spuse Nicole. Nu mă înțelegeți greșit. Sunt pro feminism. Vreau salarii egale și chestii de-astea, dar și voi vreți copii cu același nume ca și voi, nu-i așa?
Kath era de acord. Existau unele lucruri pe care bărbații erau meniți să le facă. Cum ar fi să deschidă ușile pentru prietenele lor. Și să le ceară în căsătorie. Ce bine-ar fi dacă Rhys ar înțelege aluzia. Un alt motiv pentru care Kath trebuia să fie domnișoara de onoare.
— Păi, măcar l-ai întrebat? spuse Shelley. Încă își mai bătea capul cu chestia asta cu numele. Nu se știe niciodată, Andy ar putea să…
În spate, se auzi o ușă trântindu-se și, câteva secunde mai târziu, Lauren apăru țopăind din camera din spate, urmată de coafeza care-și îndesa cheile în șorț.
— Hei, Kath! spuse Lauren, băgându-și țigările în buzunar și acceptând un pahar de șampanie de la Nicole.
— Grozav, toată lumea e aici? întrebă coafeza.
— Da, Kath e ultima norocoasă, răspunse Shelley.
Coafeza luă un caiet de sub tejghea.
— Începem, atunci? Le făcu semn spre scaunul de la fereastră și trase un scaun pentru ea. Deci, Nicole, îmi spui cam ce vrei? zise ea, după ce toate se așezară.
— Tocmai asta-i problema: nu știu, spuse Nicole. Vreau ceva special. De neuitat.
— Aha, știu! Ar trebui să ne facem freza ca Madonna, spuse Lauren. Cum are ea părul în Desperately Seeking Susan, ondulat și sălbatic.
Lui Kath îi plăcea de Lauren. Puțin cam aeriană, dar drăguță, nu-i așa?
Nicole trase o strâmbătură.
— Nu prea cred că…
— O, haideți. Ar fi grozav, spuse Lauren. Am putea rupe fâșii din țesătura rochiei și le folosim în păr.
Shelley ripostă.
— Pentru o nuntă sofisticată?
Lui Kath îi veni să-i tragă o palmă. Ce vorbe răutăcioase adresate lui Lauren. Plinuță cum era, se știa că Lauren avea o stimă de sine scăzută. Nu că ar fi spus ea ceva, dar, ei bine, era de la sine înțeles, nu-i așa? Kath, pe de altă parte, era în cea mai bună formă din viața ei; făcea dans aerobic de două ori pe săptămână, încă de la Crăciun.
— Știi, nu este o nuntă la biserică. Dar va avea recepția la clubul de yachting, îi spuse Lauren coafezei.
— Așaa. Coafeza mâzgăli ceva în carnețelul ei. Poate că m-ar ajuta dacă mi-ați da o idee despre ce va purta fiecare…
Mai multe foșnituri ale pelerinei. Nicole își luă poșeta, scotocind înăuntru și scoțând broșurile pe care le purta cu ea de luni de zile. Le răsfiră pe măsuța de cafea, deasupra teancurilor de reviste Women’s Weekly și Headway și începu să răsfoiască paginile.
— Băieții poartă fracuri gri și cămăși albe, cu centuri și papioane de culoare albastru-verzui aprins, iar… aceasta este rochia mea, spuse ea, scoțând o fotocopie a modelului Butterick. Îi înmână pagina coafezei. Nu era nevoie să o arate celorlalte; o văzuseră deja de un milion de ori.
— E superbă, spuse Shelley. Ca Scarlet O’Hara în Gone With the Wind.
— Doar că rochia lui Nicole este din tafta cu mătase naturală; Scarlet și-a făcut-o pe a ei din draperii vechi, spuse Kath.
— Păi, da. Mă refeream la stil… o întrerupse Shelley.
— Rochiile domnișoarelor de onoare sunt în același stil, doar că sunt mai scurte… Nicole continuă. Auziseră deja de multe ori. …și de culoare albastru-verzui pentru a se asorta cu centurile băieților.
Coafeza încuviință din cap. Țuguie buzele o clipă.
— Având în vedere stilul, nu cred că look-ul Madonnei se potrivește.
— Of, se bosumflă Lauren.
— Stați un pic. Lăsându-și caietul la o parte, coafeza ridică teancul de hârtii al lui Nicole și scoase un număr din Headway, răsfoi paginile și deschise la o fotografie cu Whitney Houston.
Toate se aplecară să vadă.
— Ce-ar fi să facem un permanent în spirală, ca acesta? sugeră coafeza. Bucle frumoase și moi care îți cad peste umeri. Mult volum. Cred că asta îți va da aspectul romantic pe care îl dorești. Apoi, în ziua nunții, tot ce trebuie să facem este să le uscăm cu degetele și să le prindem în părți.
— Va fi grozav, spuse Lauren.
— Da, perfect, spuse Shelley.
Kath îngheță. Toate bune și frumoase pentru celelalte, dar părul ei era scurt. Un permanent l-ar face țepos și s-ar încreți rău și ar ajunge să arate ca un tampon Brillo.
— Kath? întrebă Nicole. Ești de acord cu un permanent?
Kath simțea cum transpirația i se scurge în pliul de sub sâni. La naiba.
Zâmbind, Shelley luă o înghițitură de șampanie. Nenorocita! Ce i-ar mai plăcea dacă freza lui Kath ar ieși urâtă cu spume. Dar, așa cum se spune mereu: o nuntă aduce alta. Trebuia să se gândească la Rhys.
— Kath?
— Bineînțeles. Mi-e egal. Tu ești mireasa.
La naiba. Ce altceva ar fi putut să spună cu cele două care o pupau în fund pe Nicole?
Aplecându-se către ea, coafeza își trecu degetele prin părul lui Kath.
— Hmmm. Poate că părul tău e un pic prea scurt.
Oh, slavă Domnului.
— Poate îl tundem pe lateral și folosim ondulatorul în partea de sus pentru bucle?
— Așa ca Molly Ringwald în Pretty in Pink? întrebă Lauren.
— Ceva de genul ăsta.
— Am stabilit. Așa facem, atunci, spuse Nicole.
— Îmi pare rău, Kath.
Kath își mască ușurarea ridicând din umeri.
— Bine, atunci.
Coafeza închise revista.
— Să o așezăm pe mireasa noastră pe scaun și să începem.
Kath se trezi cu părul spălat, tuns, uscat și ondulat cu placa înainte ca priceputa coafeză să oprească, în sfârșit, uscătoarele de păr. Până atunci, ascultase și No Jacket Required a lui Phil Collins – ambele părți ale casetei – citise toate revistele Women’s Weekly din salon și terminase de băut șampania.
— Mă întorc imediat cu soluția de fixare pentru voi trei, le spuse coafeza, lui Nicole, lui Shelley și lui Lauren, fiecare dintre ele scoțând capul de sub o cască Perspex imediat ce coafeza s-a dus în spate.
Într-o clipă, Nicole ajunse la unul dintre posturile de coafat, ridică o oglindă mică, răsucindu-se pentru a-și vedea bigudiurile albastre de pe ceafă.
— Abia aștept să văd cum arată.
Lauren chicoti.
— Și eu. Sper să arăt ca Jennifer Beals în Flashdance.
Kath își dădu ochii peste cap. Lauren nu avea cum să arate ca Jennifer Beals în Flashdance.
Împingând la loc prosopul către linia părului, Shelley strâmbă din nas și clipi pentru a-și dispersa lacrimile.
— Soluția aia de permanent miroase îngrozitor, nu-i așa? Sper să nu-mi atace părul.
— O să fie bine, spuse coafeza, venind în grabă din camera din spate. Folosesc o soluție nouă de neutralizare pentru a reface legăturile disulfidice. Mai puțin nocivă. Făcu un gest spre chiuvetă. Cine e prima?
— Eu! spuse Nicole, grăbindu-se spre ea, cu pelerina în vânt, de parcă era Batman. Se așeză pe scaun mișcând din funduleț și își lăsă capul pe spate, cu gâtul întins în forma de U spre chiuvetă. Coafeza începu să-i clătească părul lui Nicole, apoi scose capacul de pe soluția de neutralizare și stoarse lichidul pe capul acesteia, având grijă să satureze complet fiecare bigudiu.
— Ooo, e rece. chicoti Nicole.
Câteva minute mai târziu, coafeza desfăcea bigudiurile, lăsându-le să cadă în chiuvetă.
— Abia aștept, spuse Lauren. Țopăia pe tălpile espadrilelor.
— Ei bine? Cum arată? spuse Nicole când nu mai avea bigudiuri pe cap.
Aplecată peste chiuveta din plastic, coafeza clipi. Mai clipi o dată. Ridică ambele mâini.
— Ăăă.
— S-a întâmplat ceva? întrebă Kath.
— Nu am… E ceva… Nu știu… , se bâlbâi coafeza. Făcu câțiva pași rapizi în spate.
— Lasă-mă să văd.
Shelley, vaca băgăcioasă, se grăbi și trase cu ochiul la chiuvetă.
Kath trebui să se mulțumească cu o privire peste umăr. O! Trase aer în piept. Simți că inima îi sare din piept. Ce naiba? Căzut în chiuvetă, părul lui Nicole, se zvârcolea.
Speriată, Kath făcu un pas înapoi.
— Ce se întâmplă? întrebă Nicole. Se ridică în picioare, apa picurându-i pe pelerină.
Gâfâind, Lauren făcu un pas în lateral, răsturnând un suport de prezentare șubred, iar sticluțele de șampon zburară în aer.
— Îmi pare rău, îmi pare rău, bolborosi ea, străduindu-se să îndrepte standul.
— Ce? De ce? spuse Nicole, ridicându-se în picioare. Vrei să spui că e prea creț?
Da, era creț, bineînțeles. Era încolăcit și răsucit și pulsând de mișcare. Practic, se ondula. Numai că nu mai era păr. De fapt, sute de șerpi negri subțiri ca un creion se înălțau în aer, cu gurile lor mici deschizându-se și închizându-se în timp ce se răsuceau și se încolăceau, ieșind din scalpul ei.
— Fetelor? Nicole clătină din cap. Șerpii se mișcau cu ea. Îi aruncă coafezei o privire tăioasă. Sper că nu mi-ai distrus părul…, șuieră ea, și se năpusti spre masa de coafat. Rămase cu gura căscată. Se întoarse brusc cu fața către coafeza care stătea ghemuită într-un colț.
— Ce-ai făcut? răcni, schimonosită de furie.
Coafeza scoase un scheunat. Își ridică brațele pentru a-și proteja fața.
— Nu știu, bâigui ea. Nu s-a mai întâmplat niciodată.
— Am șerpi pe cap! zbieră Nicole, năpustindu-se spre ea. Șerpi!
Șerpișorii șuierau.
Coafeza înșfăcă placa de ondulat pe care o folosise pentru a-i ondula bretonul lui Kath și flutură ustensila încă fierbinte în fața lui Nicole.
— Înapoi! o amenință ea.
Dar Nicole se apropia, cu tot cu capul ei plin de șerpi. Unul dintre șerpi țâșni de după urechea ei și, strecurându-se sub aparat, își înfipse colții încovoiați în brațul coafezei, mușcând cu sete. Când se retrase, bobițe de sânge se iviră în găurile lăsate de mușcătură. Șarpele se legăna într-o veselie.
Coafeza nu era prea veselă.
— M-a mușcat! țipă ea și lovi șarpele cu tija plăcii de ondulat. Șarpele scoase un sfârâit, iar șuvița pârjolită se desprinse și căzu pe podea, iar fălcile mici se deschideau și se închideau într-un protest zadarnic.
— Nicole! Oprește-te! strigă Shelley. Înapoi. Sunt mici. Dacă stăm destul de departe, nu ne pot face rău. Putem rezolva asta. Avem nevoie doar de un minut să ne gândim ce să facem.
— Dar sunt șerpi în părul meu! Nicole zbieră din nou, dar tonul autoritar al lui Shelley avu efect, pentru că aceasta încetă să avanseze înspre coafeză.
— Precis că soluția de permanent a provocat transformarea, spuse Shelley. Vreo reacție neașteptată la soluția de fixare.
Hai, serios, Einstein.
Dintr-o dată, Lauren sări pe măsuța de cafea, împleticindu-se printre teancurile de reviste și răsturnând o sticlă goală de șampanie în graba ei. Luă o sticlă de soluție în fiecare mână, ținti și le turnă pe capul lui Nicole.
— Lauren! Ce faci? strigă Kath.
— Adaug mai mult neutralizant, spuse ea, apăsând încă o dată sticlele de plastic înainte de a sări jos. Shelley zice că a fost o reacție la soluția de permanent…
Șerpii șuierau furioși.
— Nu, nu, nu, nu, gemu coafeza, cu ochii holbați.
Kath se întoarse să se uite. Șerpii creșteau, se măreau. În câteva secunde, erau la fel de groși ca niște furtunuri de aspirator și la fel de flexibili, iar cârlionții care se revărsau din capul lui Nicole, le priveau cu ochi mijiți de șarpe.
— La naiba, Lauren! Ai înrăutățit situația! Soluția de neutralizare a cauzat transformarea! spuse Kath.
— Ei bine, nu știam, așa-i?
Nicole se repezi la oglindă. Își ridică brațele în aer.
— Nu pot să arăt așa! Mă căsătoresc la sfârșitul lunii!
În timp ce vorbea, șerpii se zbăteau și se răsuceau. Nu mai erau doar negri, mulți dintre ei aveau dungi de un roșu viu. Kath se cutremură. Din ce în ce mai mulți dintre ei se năpusteau, căutând ceva de mușcat. Păreau să se hrănească din furia lui Nicole. Pulsau și creșteau odată cu furia ei.
— Hai să clătim soluția, spuse Shelley repede. Ar putea opri reacția. Făcu un gest către chiuvetă. Nicole, dragă, vino aici și stai jos. Vom încerca să limpezim soluția.
Spre surprinderea lui Kath, Nicole procedă cum i se spuse și se repezi la chiuvetă, evitând cu greu grămada de sticle de șampon care se rostogoleau pe podea.
— Bine, dar ar fi bine ca planul ăsta să funcționeze naibii, răcni ea, în timp ce șerpii se repeziseră la ea. Kath se uită cu coada ochiului către bucata macabră de șarpe de pe jos în timp ce Nicole se trânti cu fundul pe scaun, se lăsă pe spate și își puse gâtul în scobitură.
— Ei bine? Haideți odată, spuse ea.
— Trebuie doar să iau niște mănuși din spate, spuse coafeza.
Prea repede.
Avea de gând să o șteargă.
— Minunat. Vin cu tine, spuse Kath.
Fața coafezei se întunecă.
— Voi două, grăbiți-vă, șuieră Shelley în șoaptă. Nu știu cât timp o mai pot ține calmă pe Nicole.
Schimbând priviri îngrijorate, Kath și coafeza se grăbiră spre camera din spate.
— Unde ții mănușile? întrebă Kath.
Coafeza făcu semn cu mâna spre un sertar.
Kath trase aer în piept. Doamne sfinte. Antebrațul coafezei se umflase până la dimensiunea unei mingi de fotbal, carnea din jurul găurilor făcute de dinți devenise rozalie, iar degetele ei semănau cu patru cârnați umflați.
Coafeza rămase cu gura căscată. Probabil că i-a picat fisa, pentru că genunchii i-au cedat. Kath a prins-o în toiul leșinului, chiar înainte de a se izbi de perete. O lăsă pe femeie o clipă să se adune, apoi o apucă de umeri și o fixă cu cea mai aspră privire de director de liceu.
— Uite. Trebuie să te aduni, spuse ea.
Coafeza aruncă un ochi spre brațul umflat.
— Dar mâna mea! Mă doare! Și dacă e veninos? Aș putea să mor, se smiorcăi ea.
Kath trebui să recunoască, asta era o posibilitate.
— Imediat ce îi aranjăm părul lui Nicole, chemăm o ambulanță pentru mâna ta, bine? Acum e îngrozită pentru că ai transformat-o într-o gorgonă. Așa că va trebui să te ții tare.
Cu ochii plini de lacrimi, femeia încuviință din cap.
Kath luă rapid mănușile din sertar, apoi o conduse înapoi în salon.
— Ce tot șușoteați voi două acolo? întrebă Nicole. Întoarse capul spre ele. Două duzini de ochi de șarpe se întoarseră odată cu ea.
— Nimic. Kath se strădui să-și păstreze vocea calmă. Nu voia să alimenteze paranoia lui Nicole. Mănușile erau la locul nepotrivit.
Se duse să i le înmâneze coafezei, dar femeia făcu un semn cu mâna ei umflată.
— Nu pot, spuse ea. Va trebui să o faci tu. Mâna mea nu încape.
Nu se poate. Kath se întoarse, întinzând mănușile următoarei victime probabile.
— Lauren?
Lauren făcu pași mici în spate.
— Tu ai mănușile.
— Da, tu ai mănușile, Shelley îi ținu isonul.
Inima lui Kath se făcu cât un purice. Astea două! Refuză să ajute. E vorba despre o risipă inutilă de spațiu. Nicole n-ar fi trebuit să le aleagă niciodată ca domnișoare de onoare. Își trase mănușile, cu vinilul galben peste mânecile hanoracului. Va fi suficient pentru a împiedica un atac al șerpilor? La o adică, bestiile erau și mai groase acum, ca rezultat al nerăbdării lui Nicole. Cel puțin, racordul de cauciuc avea un furtun lung. Dar poate că jeturile pe care Lauren le aruncase mai devreme însemnau că șerpii aveau și ei o rază de acțiune mai lungă. Exista o șansă ca acest lucru să se dovedească fatal…
Ghemuindu-se la podea, se strecură, dădu drumul la apă, apoi se ascunse din nou. Furtunul zvâcni, împrăștiind picături de apă prin cameră. Șerpi roșii și negri scuipau către plasticul contorsionat, câțiva lovindu-l. Dar furtunul era prea rapid pentru ei, iar colții lor subțiri ca acul găseau doar aer.
De la distanță, Kath sări și apucă capătul țevii, îndreptând duza spre chiuvetă. E timpul să o facem
— Va trebui să distrageți atenția șerpilor, le spuse ea celorlalte.
— Cum? spuse Lauren.
— Poate dacă le dăm de mâncare? șopti Shelley.
— Vrei să donezi un deget? spuse Kath. Îți dau cu drag mănușile.
— Am văzut odată la televizor un șarpe care a mâncat un bec, spuse Lauren.
— De ce ar face asta? întrebă Shelley.
— Pentru că becul era cald și avea forma unui ou.
Era o sugestie la fel de bună ca oricare alta. Și exista o șansă ca acea coamă forfotitoare a lui Nicole să poată fi făcută praf din interior.
— Repede, deșurubează unul dintre becurile din jurul oglinzii, spuse Kath.
— Poate ar trebui să oprim mai întâi curentul, spuse Shelley. Toată apa asta. Nu vrem să ne electrocutam.
— Îi simt cum zvîrcolesc, urlă Nicole. Mi se face rău. Gata cu trăncăneala și fă ceva.
— Unde e întrerupătorul de curent? spuse Kath. Aruncă o privire în jur, căutând-o pe coafeză. Dacă a șters-o… Dar coafeza nu plecase nicăieri, deși era clar că nu mai era acolo. Clătinându-se ușor dintr-o parte în alta, femeia se albise ca spuma de păr, iar brațul ei găurit era umflat ca al lui Popeye.
— Eu…
Se împletici, apucându-se cu mâna de marginea chiuvetei.
Distrași de mișcare, șerpii se întoarseră cu fața spre ea. Sau poate că așteptau ca ea să se prăbușească? Poate că știau că e mai slăbită decât celelalte. În orice caz, Kath nu mai așteptă; îndreptă furtunul și udă leoarcă masa clocotitoare, împrăștiind apa pe scalpul lui Nicole, astfel încât fiecare viperă care se zvârcolea să fie îmbăiată bine.
Șerpii ignorară apa, concentrându-se în continuare asupra coafezei. Unul dintre ei, gros ca brațul lui Kath, se ridică, deschise gura și își înfipse colții ascuțiți în umărul coafezei, imobilizând-o în poziție verticală, în timp ce un al doilea specimen, și mai gros, se strecură din ceafa lui Nicole și se încolăci în jurul trunchiului ei.
Care era faza cu șerpii care-și hipnotizează prada? Kath nu știa ce părere avea coafeza, dar ea nu-și putea lua ochii, cu respirația tăiată, în timp ce, încet, inexorabil, constrictorul își încorda mușchii și strângea.
Coafeza rămase cu gura căscată, doar un mic mieunat îi scăpă printre buze.
Șarpele își înteți strânsoarea. Se auzi un pocnet surd de oase și inelele se strânseră din nou, încolăcindu-se în jurul ei ca un cablu telefonic.
Kath era la fel de neajutorată ca și coafeza.
— Kath, oprește-te. N-are rost, auzi șoapta lui Shelley în ureche. Degetele ei o trăgeau de spatele tricoului, îndepărtând-o de Nicole.
Aproape calmă, Kath opri apa în trecere. Coafeza era moartă, prăbușită în poziție verticală peste chiuvetă.
Cele trei domnișoare de onoare se retraseră la casă. Lauren scormoni în buzunare, apoi își aprinse o țigară. Își aruncă bricheta pe tejghea, trase adânc aer în piept și suflă fumul în aer.
Shelley o privi cu furie.
— Ce? Sunt agitată, bine?
Și Kath era agitată. Ce naiba o să facă acum? Aruncă o privire peste umăr spre Nicole. Tot la chiuvetă, viitoarea lor mireasă preferată era ciudat de nemișcată, cu ochii țintă la tavan în timp ce șarpele de la ceafă o zdrobea pe coafeză.
— Trebuie să sunăm la poliție, spuse Shelley în șoaptă. Coafeza e moartă. Nicole a ucis-o.
— Șerpii au ucis-o, o corectă Kath.
Shelley își încrucișă brațele.
— Nu cred că poliția va face diferența, spuse ea.
— Nu cred că va veni poliția, răspunse Lauren, trăgând încă o dată din țigară. Cine o să ne creadă?
— A fost un accident, spuse Kath. Nicole nu a avut ce face.
Shelley își dădu ochii peste cap.
— Haide, Kath. Fii serioasă. E un monstru nenorocit. Ce se întâmplă dacă se decide să ucidă pe una dintre noi? Dacă o ia razna?
Nu părea că se pregătea să se dezlănțuie. Inertă, Nicole era încă prăbușită pe scaun, în timp ce șarpele gros strângea cadavrul între inelele sale. Între timp, ceilalți șerpi din păr înjunghiau cadavrul, în stil mare, străpungându-l în mod repetat cu colții lor.
— Sun la poliție, anunță Shelley. Se năpusti sub tejghea după telefon.
— Nu! spuse Kath cu voce tare, făcând un șarpe mic să se uite în direcția lor. Trebuie să încercăm măcar să o salvăm pe Nicole. Nu putem renunța pur și simplu. Suntem domnișoarele ei de onoare.
Lauren își coborî ochii în podea. Trase un șut unei sticluțe de șampon răsturnate.
Dar Shelley oftă.
— Bine. Ai dreptate. Ce propui?
Kath se gândi bine.
— E un ciot. Acolo unde șarpele ăla mic a țâșnit și a mușcat-o pe coafeză. L-a ars cu placa de ondulat.
Lauren și Shelley o priveau fără să priceapă.
— Deci capetele nu cresc la loc, nu-i așa? Așa că, poate am putea să luăm o foarfecă și să le tăiem.
Stingându-și țigara pe marginea unui pahar gol de șampanie, Lauren întinse gâtul și privi spre cadavru.
— Nu avem cum să scoatem foarfeca din șorțul femeii.
— Foarfeca de coafură e oricum prea mică, spuse Shelley. Ai văzut cât de mari sunt unii dintre șerpii ăia?
— E un atelier de utilaje agricole alături, spuse Lauren. Am putea să intrăm și să luăm o drujbă.
Kath se încruntă.
— Vrei să folosești o drujbă pe capul prietenei noastre?
— Hai să verificăm sertarele de la mesele de lucru, spuse Shelley. Trebuie să fie ceva ce putem folosi.
Cu ochii ațintiți în continuare asupra lui Nicole, se furișară spre posturile de coafat și începură să scotocească prin sertare. Lauren le făcu semn că pornește din nou placa de ondulat. Kath dădu din cap. Funcționase înainte și nu prea aveau multe opțiuni.
— Hei, fetelor, spuse Shelley, arătând spre un sertar deschis.
Kath se apropie în grabă. Pe fundul sertarului zăcea un aparat de ras pliabil. Ea aprobă din cap. Asta o să meargă. Întinse mâna să îl ia, când Shelley o opri, cu mâna pe antebrațul ei.
— Dacă facem asta, ce se va întâmpla cu Nicole?
O observație bună. Spintecarea șerpilor ar putea să o ucidă pe Nicole. Ar putea sângera…
— Am putea totuși să sunăm la poliție… spuse Shelley Să-i lăsăm pe ei să se ocupe de asta.
— Ce naiba se întâmplă aici? zbieră Nicole.
Kath ridică ochii și se uită în oglindă. Nicole era chiar în spatele lor, se strecurase pe furiș ca un șarpe în iarbă. Acum se înălța deasupra lor în stil Meduza, cu gramada de șerpi colcăind pe cap. Brusc, doi șerpi se retraseră și se înălțară maxim. Aveau de gând să atace…
— Ia de-aici! strigă Lauren, atacând cu placa de ondulat încinsă. Unul dintre șerpii mai mici fu luat prin surprindere; Lauren îi înfipse vârful plăcii în ochi. Un miros de pui prăjit umplu aerul. Dar se pare că și șerpii cred în chestia cu ochi pentru ochi, pentru că ciotul rănit lansă un jet de venin care o împroșcă pe Lauren drept în ochi.
— Mă atacă! zbieră Nicole, întorcându-se spre Lauren, cu șerpii încolăcindu-se în jurul capului ei într-o frenezie. Lauren scăpă placa, își duse mâinile la față, dar nu înainte ca o ploaie de șerpi să o împroaște cu venin, iar pielea ei începu să fiarbă și să se desprindă la contactul cu stropii caustici.
Shelley se năpusti cu briciul, tăind cu sălbăticie șerpii.
Între timp, Kath se repezi la scaunul de la fereastră, băgă mâna în geantă după ochelarii de soare și rapid îi puse pe ochi.
Când își ridică privirea, văzu că Shelley avusese noroc, reușind să taie câteva capete de șarpe și să distragă atenția celorlalți de la Lauren. Cu sânge țâșnind din răni, cioturile retezate se legănau și se prăbușeau unul câte unul. Asta părea să o înfurie și mai tare pe Nicole.
— Târfă ce ești! țipă Nicole și șarpele ucigaș se dezlănțui din nou din ceafa ei, strecurându-se pe sub picioarele lui Shelley. Când aceasta căzu, i se încolăci în jurul gâtului.
Disperată, Shelley încerca să-și elibereze gâtul, iar picioarele îi zvîcneau inutil. Încet-încet se sufoca, nu putea vorbi, dar Kath îi surprinse mișcarea buzelor: UCIDE-O.
Apucând sticla de șampanie care aterizase pe podea când Lauren sărise pe măsuța de cafea, Kath o izbi de marginea mesei. O cântări în mână.
Ucide-o…
Dintr-o dată, clopoțelul de la ușă scoase un clinchet și un bărbat băgă capul înăuntru.
— Alo? E totul în regulă, aici? Am auzit țipete dinspre magazinul de lactate și m-am gândit că ar fi mai bine să…
Speriată, Nicole tresări. Se răsuci cu fața la noul venit, iar șerpălăul de la ceafă, luat prin surprindere, o eliberă pe Shelley. Dar mai mulți șerpi mai mici trecură în schimb la atac, erupând din capul lui Nicole, își deschiseră fălcile la unison și mușcară cu sete din brațul intrusului. Rămaseră agățați, cu colții înfipți în carnea lui, unul dintre ei încercând să-i înghită mâna.
— Ce naiba? urlă bărbatul, ridicând din umeri într-o încercare disperată de a se elibera. Luați-i de pe mine!
Kath se năpusti asupra lui Nicole din spate. Atât de aproape cât se putea. Îl spintecă pe marele zdrobitor cu sticla spartă. Pielea lui era la fel de tare ca o coajă de dovleac. Kath se aplecă spre el, crestând adânc pentru a tăia membrul ucigaș. Sângele țâșni prin încăpere.
După aceea, totul s-a derulat cu încetinitorul. Proprietarul lăptăriei urla. Șerpii mai mici rămași atârnați de brațul bărbatului. Kath își imagina veninul pompând. Bărbatul se zbătea tot mai puțin. Ochii i s-au încețoșat. Acolo unde brațul lui era încă vizibil, o venă roșie-albastră se ramifica. Dintr-o dată, pielea de la umăr s-a desprins, dezvăluind mușchiul purpuriu. Tendoanele se întindeau, albe și fibroase. Fibrele pulsau.
Brațul s-a desprins de tot.
Doamne ferește. Era exact ca în scena din Cat People când pantera îl atacă pe îngrijitorul grădinii zoologice. Întins pe podea, proprietarul fabricii de lactate privea fix la tavan, cu cealaltă mână încleștată pe ciotul brațului retezat, cu sângele șiroindu-i printre degete.
Kath se trase înapoi, aproape că își pierdu echilibrul, atât de mult sânge era. Bărbatul deschise gura, dar abia dacă scose un sunet.
Nicole își încleștă pumnii. Ochii îi sclipeau.
— M-a luat prin surprindere! strigă ea. Nu a fost vina mea. N-ar fi trebuit să vină în spatele meu așa.
Era isterică. Dar cel puțin nu știa că Kath fusese cea care o atacase pe la spate. Șerpii zvâcneau și dansau agitați. Deși, păreau…
În patru labe, Lauren se târa orbește pe podea.
— Ajutor! Ce se întâmplă? țipă ea. Tot pe podea, proprietarul magazinului de lactate zvâcni, apoi rămase nemișcat. Albastră la față, Shelley nu mișca. Mai era doar Kath. Ultima domnișoară de onoare în picioare.
Ultima domnișoară de onoare în picioare…
În spatele ei, Kath strecură sticla însângerată în chiuvetă. Poate că ar putea salva ceva din situație! Își ridică mâinile.
— Bineînțeles, nu e vina ta, Nicole, o liniști ea. Știu că lucrurile arată rău, dar nu voi lăsa să ți se întâmple nimic, bine? Te acopăr eu. Asta fac domnișoarele de onoare, nu? Stai jos pe scaunul ăsta și lasă-mă pe mine să mă ocup de tot.
O duzină de ochi se îngustară când Nicole se așeză pe scăunel.
Bună asta, Kath. Acum tot ce trebuie să faci este să îmblânzești o grămadă de șerpi. Nu-i așa? Ce idioată. Fiarele de pe capul lui Nicole erau șerpi. Erau șerpi.
Kath traversă în fugă salonul, evitând bălțile de sânge și sticlele de șampon, până la raftul unde se afla casetofonul. Apăsă PLAY. Caseta scârțâi pentru o clipă și răsună Phil Collins. „Sussudio” avea un anumit farmec. Oare îi va fermeca pe șerpii lui Nicole? Se întoarse. Șerpii se legănau, cu mișcări aproape grațioase. Ghemuindu-se, Kath se strecură înapoi și, apucând un colț al pelerinei de coafură a lui Nicole, cu viteza fulgerului o trase peste capul lui Nicole, astfel încât șerpii rămași fură prinși în țesătura neagră și groasă, creaturi încredințate întunericului. Apoi legă turbanul cu un elastic smuls de la un post de coafat. La început, pelerina s-a înfoiat în timp ce șerpii se contorsionau, dar, după o clipă, întunericul i-a liniștit și s-au potolit. Nicole părea și ea mai calmă.
Acum, mai trebuia un pic de ordine în salon. Kath a luat un tub de Clairol de pe o masă de coafat și bricheta lui Lauren de pe tejghea. Apăsând pe duza fixativului, a aprins bricheta și a îndreptat un jet de flăcări spre un teanc de prosoape. Prosoapele au luat foc cu un pocnet. Când focul scânteia plăcut, Kath a verificat dacă turbanul era încă bine fixat, apoi a luat-o pe Nicole de mână.
— Haide, dragă. E timpul să plecăm.
— Kath? Shelley? Ce se întâmplă? spuse Lauren. Simt miros de fum.
Cum putea să mai simtă mirosul? Nasul îi arsese aproape complet. Dar focul pusese deja stăpânire pe salon; lingea pereții, iar fumul negru se ridica spre tavan.
Kath ezită. Ar putea să le lase acolo pur și simplu. Numai că Nissan-ul mamei lui Shelley era parcat în față. În cele din urmă, cineva avea să întrebe ce căutau Shelley și Lauren la salon și, mai devreme sau mai târziu, s-ar întreba de ce nu erau acolo și Nicole și Kath.
Kath scoase un oftat.
— Poftim, spuse ea, punând mâna lui Lauren pe pantoful lui Shelley. Ține-te de asta. Nu-i da drumul. Nicole, urmează-ne.
Kath o luă pe Shelley de subsuori și, târând-o pe lângă proprietarul magazinului de lactate acum inert, conduse alaiul miresei afară din salon.
Kath ridică tivul din dantelă al rochiei de mireasă a lui Nicole în timp ce urcau scările spre sala de recepție a clubului de yachting.
— Ai grijă pe unde calci.
— Dumnezeule, sunt atât de emoționată, spuse Nicole.
Pe palier, Kath dădu drumul dantelei.
— O să fie bine. Andy te adoră.
Nicole își atinse cu degetele cocul chignon, șoptind:
— Părul meu e în regulă?
Kath zâmbi.
— Arăți minunat.
În cele din urmă, au fost nevoite să meargă la un alt salon de coafură, deoarece Trendz Hair Design a fost închis din cauza unui incendiu chimic neașteptat. De asemenea, se pare că și fabrica de lactate s-a închis, în așteptarea unui nou management. Mici probleme ca acestea erau, în primul rând, motivul pentru care miresele făceau aceste probe de stil înainte de nuntă.
Turuind necontrolat, tatăl lui Nicole se strecură prin ușile duble, dar nu înainte ca Kath să-l vadă pe Rhys stând în fața sălii, lângă mire, arătând foarte bine în costumul lui de cavaler de onoare. Totul mergea strună. În maxim șase luni va fi rândul ei la altar.
Zâmbi. Nu-i mai rămâne decât să prindă buchetul miresei.
Tatăl lui Nicole îi oferi miresei brațul său.
— Ești gata, drăguță?
— Imediat.
Se întoarse spre Kath.
— Kath, mulțumesc. Sincer, nu știu ce m-aș fi făcut dacă nu ai fi fost de acord să fii domnișoara mea de onoare.
Zâmbind larg, Kath își ridică bărbia.
— Nu fi prostuță. Bineînțeles că îți voi fi alături.
De fapt, Shelley era încă în comă la Terapie Intensivă și s-ar putea să nu se mai trezească niciodată; nu putea să se ridice singură, darămite să țină un buchet de flori. În ceea ce o privește pe Lauren, nu vreau să fiu răutăcioasă, dar în niciun caz nu avea să apară în vreo fotografie de nuntă prea curând. Totuși, i se îndeplinise dorința de a semăna cu cineva din filme: cu cicatricile alea ar putea fi Freddy Krueger din Nightmare on Elm Street. Amândouă își pierduseră complet părul; îmbibat prea mult timp în soluția de permanent, fusese ars, deși Shelley s-ar putea să nu afle niciodată. Din fericire, Lauren era oarbă, altfel ar lua-o razna.
Marșul nupțial răsună în spatele ușilor duble închise.
Nicole inspiră adânc. Își îndreptă umerii.
— Bine, o facem și pe asta?
— Stai așa, spuse Kath și, întinzând mâna, îndesă la loc un șerpișor care scăpase din cocul chignon al prietenei sale.
Traducere: Eliza Claudia Filimon
Tradus cu acordul autorului – mulțumim!
Traducere și publicare cu permisiunea autoarei Lee Murray
https://www.leemurray.info/
Povestire câștigătoare a Bram Stoker Awards 2022, cea mai bună povestire horror a anului
Povestire publicată în original în Attack From the ’80s, Raw Dog Screaming Press, 2021
https://www.amazon.com/Attack-80s-Eugene-Johnson/dp/1735664448/
Translated with the author’s consent – thank you!
