Poul Anderson
Noiembrie… pe cine scoatem la tablă, asta e întrebarea! Mușterii ar fi destui, gen Poul Anderson, Frederik Pohl, Greg Rucka (întrucât este mai puțin cunoscut, menționez că face parte din pleiada de scriitori care au lărgit universu’ Star Wars), Steven Baxter, David Abraham (unu’ dintre cei doi scriitori care stau în spatele pseudonimului James SA Corey of The Expanse fame), Kurt Vonnegut, și ăștia sunt doar cei care se găsesc pe la mine prin bibliotecă. Cine știe câți alții or mai fi out there…
Da’ fincă nu l-am făcutară pe niciunu’ dintre ei de râs până acum, mi-am zis să încerc a împușca doi iepuri cu acelaşi glonte, unde iepurii sunt istoria (my first love) și SF-ul (a doua, da’ egală ca intensitate). Rezultatu’ nu poate fi decât unu’, un singur autor dintre cei menționați mai sus, și anume Poul Anderson.
Patrula timpului
Seria Patrula timpului, mai bine zis câteva povestiri din seria asta au fost cele care mi-au căzut prima oară în mână. Dacă mi-aduc aminte bine, este vorba despre Tristețea lui Odin al Goților. Călătoria în timp este un câștig al literaturii science-fiction, da’ mai contează și cum îl folosești, cum faci uz de elementele aferente acesteia, ce twist îi dai ca să iasă așa cum trebuie (mă gândesc, de exemplu, la Looper și-mi dă cu virgulă). Well, Anderson a făcut-o într-un mare fel aici, călătorul în timpu’ unui trib pierdut al goților devenind, ca urmare a vizitelor sale temporale, divinitatea principală a panteonului acestora. Pentru puştanu’ de nu-mai-știu-cați-ani-aveam îndrăgostit de istorie, afacerea a fostara nu doar a mind bomb, ci și a first crush, totodată sădind probabil pentru totdeauna sămânța pasiunii pentru mixul dintre SF și istorie.
Coridoarele timpului
runs in the same vein, deși nu există nicio legătură între ea și seria anterior amintită. Călătorii temporali de-aici, amestecu’ de medieval, epoca pietrei și viitor distopic nu puteau decât să cimenteze locu’ de frunte pe care Anderson îl ocupa deja în galeria zeilor personali ai lu’ yours truly, cu atât mai mult cu cât autoru’ nu a recurs la un simplu act de autocopiere, nu a călărit valu’ succesului, rescriind povestirile din Patrula Timpului, folosind aceleași metode, aceleași idei da’ cu date diferite, ci a avut o abordate nouă a aceluiași concept.
Povara cunoașterii
Povara cunoașterii este un alt mind bender. La urma urmei, n-avea cum să fie altfel, discutăm totuși despre o lume în care cimpanzeii ajută națiunile africane să scape de sub teroarea colonialismului, ca și despre o lume în care, datorită unui anumit eveniment, toate ființele vii devin mai inteligente decât fuseseră (de unde și iepurele cu care debutează cartea, ce reușește să-și dea seama, în mod logic, cum să scape de capcana în care se găsea prins). O dată în plus, cititoru’ avid de istorie din mine a fost servit într-un mare fel.
Cruciadă în cosmos…
Cruciadă în cosmos… cât de fun a putut fi afacerea asta! Diferența dintre Patrula timpului și asta este că aici nu mai vorbim despre o călătorie în timp, deși evenimentele se petrec tot în Evul Mediu al Pământului, și că, de data asta, se amestecă și niște extratereștri în poveste. Care, unde mai pui, deși sunt (evident!) mai avansați decât pământenii, o iau pe coajă de la cei din urmă, fix ca urmare a faptului că avansul tehnologic îi făcuse să-și piardă unele abilități. Highly recommended, ce să mai!
Apoi vin Avatar (nu-mi mai aduc aminte mare lucru), Orion va răsări (la fel; mi-aduc aminte de un personaj cu un zâmbet seducător, deși era a bad guy, însă nu mai am habar care era rolu’ lui, ce făcea p-acolo… în fine, you get my drift), Ziua reîntoarcerii lor (nimic!), Operațiunea Haos… clar trebuie să vină pensia aia mai repede, să mă pun pe recitit!
Una piste alta, bre boieri dvs., Anderson rămâne unu’ dintre olimpienii SF-ului. Nu doar pentru mine, nu spun doar eu asta, ci au spus-o o grăma’ de alți iubitori de SF, atunci când l-au cadorisit cu premii și onoruri.
