În pofida anumitor preconcepții moderne, gândirea apocaliptică (împreună cu extensiile sale milenariste) nu este trade-mark-ul culturii medievale. Mulți ar fi surprinși să afle că anul 1000 a trecut mult mai …
Alexandru Maniu
Alexandru Maniu
Alexandru Maniu s-a născut în Timișoara, în ultimul cincinal al comunismului, din părinți artiști și (fără voia lor) timișoreni, așa că n-a cunoscut niciodată idilica viață de la sat – dat fiind că și bunicii tot în Timișoara locuiau.
A absolvit Științe Politice și mai apoi, deziluzionat de prima alegere, Litere, iar în prezent este profesor de engleză, atât la stat cât și la privat.
Este membru al Teatrului Portabil Timișoara din 2018 și se luptă prin hățișul birocrației să-și dezvolte proiectele educaționale și artistice. Scrie și eseuri pentru un număr fascinant de mic de cititori.
-
-
Aceasta este a doua parte a eseului. Prima parte a apărut în numărul 9 din Galaxia 42. 4. Rockul progresiv și ecologismul eshatologic La doar câțiva ani după publicarea Dune, …
-
Nu de puține ori într-o discuție, de regulă cu oameni trecuți de o anumită vârstă (dar nu obligatoriu), se ajunge la oftaturi însoțite de clătinări de cap și acel „nu …
-
Un duș rece din partea lui Tom Nichols Suntem în 2013, și o studentă de la o universitate din SUA cere disperată ajutor pentru un assignment – de ce? îngrijește …
-
Descoperim în ultima vreme că ființa umană e tot mai fluidă. Categorii care până mai ieri păreau fixe își pierd contururile și se reconfigurează. Auzim tot mai adesea concepte precum …
-
O zi obișnuită din Zodia Covidului te face negreșit martorul unor conversații cu greutate, mai ales dacă aștepți mai bine de-un ceas să intri la doctor. Deunăzi făceam exact asta, …
-
Protagoniștii Orwell și Stalin au avut o relație complicată. (Orice relație cu Stalin era complicată). O relație la distanță, ce-i drept, dar când dorea, Stalin își făcea puternic simțită prezența, …
-
Dune e un roman greu de ecranizat. Frank Herbert nu scrie filmic, s-ar spune. E multă reflecție și autoreflecție. Herbert a fost sociolog. A încercat Jodorowski, dar s-a năruit totul …
-
Ciudatul caz al epidemiei de holeră din Italia începutului de veac XX, care oficial n-a existat. Regele Holeră I se spunea „holera morbus”, sau, mai sugestiv, „holera asphixia”, sau „holera …
-
Cum e noul Star Wars (definiția oximoronului)? Îmi vin multe analogii în gând. Câteva: E ca un spectacol de teatru radiofonic interpretat integral de Ilie Dobre. E ca un negustor …
