I.S.S. Snipers #5 – Ivy Halley (Jarry/Dellac/Campanella Avdisha/Powell) – Soleil 2023
I.S.S. Snipers #5 – Ivy Halley
Cel mai bun volum al seriei, și primul căruia pot să-i dau liniștit cinci stele. „O space opera amuzantă și foarte puțin subtilă, ca un film de serie B cu c***e de un kilogram!”, spune Istin în notele de pe penultima pagină a primului volum, și acest manifest al seriei rămâne valabil și cinci volume mai târziu.
Ca orice film de acțiune bine făcut, acest volum începe în trombă – mormânt ostentativ ticsit de bogății furate, nava-mausoleu a unui tiran planetar decolează de pe planeta-capitală sub ochii înlăcrimați ai fiului său clonă (care își freacă pe ascuns mâinile, pentru că abia așteaptă să-i ia locul). Abia ieșită de pe orbită, nava-mormânt devine ținta unei bătălii spațiale între mii de pirați care încearcă s-o jefuiască; printre ei, ascunsă dar gata de acțiune, e Ivy Halley, mercenar școlit de I.S.S. Snipers, gardă de corp, extraterestră, robot humanoid, creație și victimă a celui mai bogat om din univers, H.G. Gates.
E doar începutul unei povești complexe, poate cea mai distractivă și mai reușită din serie, o revenge saga sângeroasă, plină de cadavre, explozii și neprevăzut. Grafica e și ea excelentă, probabil cea mai consistentă din serie – personaje expresive, decoruri grandioase, lupte spațiale explozive… Normal, echipa de acum e probabil cea mai solidă din întreaga serie: Jarry (Nains!), Dellac (Nottingham, Hawkmoon…). Campanella Avdisha (Troie, Androïdes, Conquêtes…) Powell (Nains, Conquêtes, Orcs & Gobelins…). Sper ca volumele următoare din serie să se mențină la același nivel.
La Marche Brume #1 – Le souffle des choses (Stéphane Fert) – Dargaud Benelux 2023
La Marche Brume #1
„Un singur copac nu ne va proteja de furtună”.
Fantezie eroică feministă, basm post-apocaliptic în care oamenii sunt adevărate bestii, bestiile sunt uneori metamorfi, iar vrăjitoarele și căpcăunii păstrează în inimile lor ceea ce a mai rămas din umanitate – înainte ca ceața ucigașă să-i înghită pe toți.
Vrăjitoarea Grisette fuge, vânată de gloata furioasă pe care soțul ei, om ca toți oamenii, nu o poate controla. Rănită, ea se prăbușește în mijlocul unei adunări de vrăjitoare, strângând în brațe un bebeluș – o fetiță cu ochi roșii și dinți ascuțiți…
Optsprezece ani mai târziu, Tempérance, căpcăuna, a devenit fiica întregului sat – și se pregătește pentru ritualul de trecere, chiar dacă Grisette a refuzat întotdeauna să o învețe vreo vrajă… Dar fiecare își are locul său în lume, iar “Tempérance la Marche Brume” îl va descoperi în curând pe al ei.
Sunt un mare fan al lui Stéphane Fert – a fost întotdeauna un artist genial, cu un stil foarte ușor de recunoscut, iar de-a lungul anilor și albumelor a devenit, iată, și un mare povestitor, care știe să mențină tensiunea, să o elibereze prin zâmbete și să ofere niveluri de lectură pentru a-i minuna pe copii și pe adulți deopotrivă. Nu ezitați – intrați în lumea magică, înspăimântătoare și înțeleaptă a „La Marche Brume”. Ca toate marile povești, și aceasta ascunde secretele vieții reale.
L’Homme gribouillé (Lehman / Peeters) – Delcourt 2018
L’Homme gribouillé
Plouă torențial, metroul este inundat, vagabonzii și garguii îndură cu stoicism potopul, iar Betty bea singură într-un bar parizian, ignorându-l pe idiotul care încearcă să se dea la ea. Acesta devine din ce în ce mai agresiv, așa că ea pornește în căutarea unui adevărat Făt-Frumos – dar nu găsește decât un broscoi unsuros pe care… nu-l sărută.
În definitiv, nu e vorba de un basm, ci de o saga familială fantastică sumbră, presărată cu fenomene supranaturale, crime, ruine antice și personaje bizare (inclusiv înfricoșătorul și nemilosul „Om Mâzgălit”).
Prinsă între o mamă bârfitoare, cu o voință puternică, care scrie povești ciudate și crude pentru copii, și o fiică dură ca un ghimpe care o învinovățește pentru tot, Betty se protejează de realitate… pierzându-și cuvintele. La propriu.
Dar când bunica intră în comă, iar un ciudat om-pasăre o atacă pe fiica ei și distruge apartamentul în căutarea unui pachet misterios, Betty trebuie să-și regăsească nu doar vocea, ci și amintirile – scufundându-se apoi în trecutul familiei sale pentru a-i salva pe cei dragi și, poate, lumea.
„Omul mâzgălit” e un thriller ciudat și întunecat, care m-a surprins prin decorul și eroina sa excentrică, dar interesantă, o carte pasionantă pe care am citit-o dintr-o răsuflare, chiar dacă are aproape 400 de pagini. Povestea e într-adevăr captivantă, inteligentă și foarte bine scrisă (așa cum era de așteptat – Serge Lehman e un veteran care a câștigat numeroase premii pentru romanele sale SF, inclusiv Grand Prix de l’Imaginaire), dar adevărata vedetă este Peeters, ale cărui linii organice, întunecate și tulburătoare transmit foarte bine tensiunea și stranietatea poveștii. Cinci stele.
Dacă v-a plăcut această carte, căutați „Saint Elme” (de aceiași autori, trei volume până în prezent), „Vega” (un one-shot de science-fiction semnat Lehman & Legendre) sau „Aâma” (cea mai bună saga science-fiction a lui Peeters).
La vieille Anglaise et le continent (Debats / Mangin / Martino) – Drakoo 2023
La vieille Anglaise et le continent
„Am avut dreptate să aleg corpul unui mascul uriaș. Să fiu femelă și să sufăr avansurile unui partener de patruzeci de tone… îmi pare rău, dar am trecut de vârsta aceea.”
Într-un viitor apropiat în care clonarea și transplantul mental sunt ceva obișnuit, Ann Kelvin, cercetătoare incisivă și ecologistă radicală care a luptat toată viața pentru drepturile animalelor și ale clonelor, e pe moarte. Ea refuză transmneza, nefiind dispusă să sacrifice o altă ființă umană, fie ea și clonă, pentru a prelungi această viață care o dezgustă. Dar Marc, fostul ei elev și iubit, acum șef al unui grup ecologist extremist, are o idee care va reuși să-i aducă zâmbetul pe buze acestei bătrâne arțăgoase și cinice – o transgeneză utilă, care îi va permite să-și ducă activismul până la capăt – un final pe cât de logic, pe atât de spectaculos. Mintea lui Ann va fi transplantată în creierul unui cașalot aflat în moarte clinică – dacă planul lor va funcționa, ea va traversa mările, pacient zero al unei pandemii care va schimba lumea…
„La vieille Anglaise et le continent”, nuvela lui Jeanne-A Debats, a câștigat în 2009 toate premiile francofone de science-fiction: Grand Prix de l’Imaginaire, Rosny-Aîné, Julia Verlanger și Nouveau Grand Prix de la Science-Fiction française. Cu alte cuvinte, Valérie Mangin (Abymes, Inhumain…) a trebuit să muncească din greu pentru a ține pasul 🙂
Din fericire, nu doar scenariul, dar și arta e într-adevăr remarcabilă – Stefano Martino (La Geste des Chevaliers Dragons, Les Maîtres Inquisiteurs, Les Terres d’Arran…) a ales un stil foarte special, la jumătatea distanței dintre colajele fotografice și realismul ligne claire, impunând coduri de culoare pentru a facilita lectura în timpul frecventelor schimbări de voce auctorială sau al salturilor în spațiu și timp.
O poveste frumoasă, bine scrisă, cinică și optimistă în același timp.
Le Grand Incident (Zelba) – Futuropolis & Louvre Editions 2023
Le Grand Incident (Zelba)
Nuditate la Luvru? Banal… dar nu și când e vorba despre vizitatori.
La Luvru, nudurile feminine s-au săturat să tot fie pipăite pe ascuns de tot soiul de vizitatori cu tot soiul de intenții, așa că au de gând să ia problema în propriile lor mâini. Teresa, femeia de serviciu portugheză care le șterge de praf de 25 de ani, le aude – și încearcă să le ajute, dar directorul Luvrului e în toane rele, așa că nu doar că o ignoră, dar o mai și concediază.
A doua zi, toate nudurile din Luvru arată de parcă ar avea boli de piele; sunt urmele mâinilor care s-au “aventurat” pe trupurile lor de marmură…
Rezultatul e că directorul cere să fie acoperite urgent, înainte ca vizitatorii (de neoprit – Luvrul n-a mai fost închis de la al doilea război mondial încoace) să descopere ce se întâmplă 🙂
Nervoase, nudurile supralicitează și… devin invizibile (!).
E doar începutul unei satire mușcătoare despre locul femeii în lume și, mai exact, locul femeii în lumea artei, acolo unde stereotipurile se perpetuează într-o veselie (nudurile masculine = curajoase, puternice și virile, nudurile feminine = ispite, supuse și viclene) excepțiile sunt șterse din istorie (știați că a existat o femeie care picta mai bine decât Caravaggio?) iar până și poveștile biblice sunt rescrise după cheful comanditarului masculin al picturii (Suzana din Biblie e virtuoasă și neînfricată; cea din prea multe tablouri e o seducătoare care “a făcut ea ceva” ca să atragă doi boșorogi libidinoși).
Dar motivul pentru care am citit dintr-o suflare acest album nu e furia feministă sau lista interminabilă de jigniri la adresa femeilor de care se fac vinovați artiștii și criticii bărbați, ci modul în care Zelba știe să captiveze, prin personaje carismatice (femeia de serviciu, paznicul) sau haioase (directorul Luvrului și sora lui, ale căror jocuri de putere sunt reflexii ale unor situații des întâlnite în orice cuplu), prin gagurile vizuale omniprezente și prin umorul sarcastic.
Soluția finală a conflictului (pe care o vedeți încă de pe copertă – vizitatorii Luvrului trebuie să facă nudism, vizitatoarele nu) e trasă de păr, bineînțeles, dar te face să ții minte albumul.
Și, poate, să reflectezi la locul femeii în Luvru 🙂
1 comentariu
Salutare Eduard și întregi echipe Galaxia 42.
Trebuie să recunosc că aici la voi am descoperit m-ai serios benzile desenate. Îmi plac pentru că sunt foarte expresive. Pe viitor și eu aș vrea să public într-un asemenea format, rămâne de văzut dacă va ieși ceva s-au nu. Ceea ce m-ai vreau să adaug este o recomandare. Dacă se poate face să se de-a zoom chiar și cu 25% ar fi suficient pentru că nu se vede textul mărunt.
O întrebare mare. Avem benzi desenate de SF și Fantasy în Romănia?