Le Cabaret Des Muses (Gradimir Smudja), Delcourt 2004-2008 (4 volume)
Gradimir Smurdja e un desenator fără pereche și un expert al umorului vizual. El n-are nevoie de cuvinte ca să impresioneze; din păcate, atunci când încearcă să se folosească de cuvinte, când încearcă să dea adâncime scenariului (care nu are deloc nevoie de asta…) atunci eșuează.
Dar să ne concentrăm asupra lucrurilor (foarte) bune – Smudja iubește arta, își admiră înaintașii, pe care îl portretizează cu tandrețe și mult umor.
După „Vincent & Van Gogh” (2003) o poveste despre Van Gogh și motanul lui, desenată în stil impresionist, Smudja rămâne în aceeași perioadă, luându-l la țintă pe Toulouse-Lautrec și toată gașca nebună a sfârșitului de secol 19: Degas, Gauguin, Van Gogh, Rodin, Seurat șamd.
Povestea e o biografie foarte romanțată, o colecție de anecdote despre Toulouse și alte vedete ale epocii, redate vizual fără cusur – primele două albume (care se numeau inițial „Le Bordel Des Muses”) sunt absolut superbe. Desen ireproșabil, umor când fin, când bădăran, pentru toate gusturile, mult sex. Absurdul e prezent, dar se justifică prin satiră, iar cheia descifrării e simplă.
Începând cu volumul al treilea, însă, apare Darling – o iapă a cărei viață e prezentată în paralel cu peripețiile de alcov ale lui Toulouse-Lautrec. Iapa devine centrul de interes al poveștii, iar umorul provine din plasarea animalului în situații omenești. Desigur, e satiră, iapa e de fapt întruparea lui Toulouse și visul de glorie al artistului, dar suntem departe de „rețeta” sigură de la început – adio, anecdote cu pictori, bine ai venit, delir grafic cabalin (e mult mai plictisitor decât sună, parole d’honneur).
O serie de privit, nu de citit – e mult mai amuzant să vânezi glumele vizuale împrăștiate cu generozitate decât să descifrezi poezie absurdă.
Scuze dacă recenzia pare cumva negativă – e doar un avertisment. Arta e senzațională, dar, cel puțin în ultimele două volume din serie, asta nu e suficient. N-am mai citit altceva scris și desenat de Gradimir Smudja, dar am de gând să repar lacunele astea cât de curând.
Ion Mud (Amaury Bündgen), Casterman, 2021
Un roman grafic SF influențat în egală măsură de Tsutomu Nihei, Moebius și Corben, un debut excelent, cu mici stângăcii (de ce oare toți debutanții se simt obligați să epateze, inventând nume fanteziste și cuvinte năzdrăvane, deși există deja termeni perfect potriviți pentru aceleași concepte?) dar și cu o înțelepciune surprinzătoare pentru un debut – Amaury Bündgen își exploatează la maxim atuurile și încearcă (cu oarecare succes) să-și disimuleze limitările.
Un personaj singuratic explorează o navă spațială gigant, aparent abandonată, pe suprafața căreia au apărut ecosisteme bizare, ca într-un paradis în derivă. Dar liniștea aparentă ascunde un război necruțător între cancerul galopant al sumbrelor (zombies cibernetici) și sistemele de protecție ale navei (roboți și drone care încearcă să repare, cu resurse tot mai puține, stricăciunile tot mai mari). Totul în absența nepăsătoare a creatorilor acestei arce cosmice – zei tăcuți la care eroul principal, Lupo, încearcă în zadar să ajungă, trecând prin porțile-toranas care duc înăuntrul navei, un paradis indiferent la suferințele celor de la suprafață.
Bündgen își construiește universul cu minuțiozitate, planșă cu planșă – drone, roboți, creaturi mutante, triburi degenerate, supraviețuitori pragmatici, extratereștri indiferenți – întâlniri dozate cu parcimonie, dar cu atât mai eficiente. Tensiunea crește de la o pagină la alta, până la exploziile de violență care erup și dispar, ca un coșmar. Evident, coșmaruri în alb și negru – încă o decizie inspirată din partea acestui debutant.
Maturitatea poveștii și a desenului se explică, însă, când afli că autorul are deja 48 de ani. Debutul anului 2021? Până acum, da, cu siguranță. La mai multe, domnule Bündgen 🙂
Champignac v1. Enigma & v2. Le Patient A (Béka/Etien), Dupuis 2019-2021
O serie BD de aventură, în care personajul principal e contele de Champignac, savantul „nebun” din Spirou. Acțiunea are loc în al doilea război mondial, poveștile amestecă personaje BD și personaje reale (Alan Turing, Churchill, Spirou, Ian Fleming, Von Braun, Hitler…) și ambele volume au un caracter educativ pronunțat, prezentând noțiuni de criptografie in „Enigma” respectiv de neurologie în „Pacientul A”. Dar sunt BD de aventură în primul rând, umoristice în al doilea rând, se citesc ușor, și sunt desenate excelent, potrivindu-se perfect în universul Spirou – încă o demonstrație de „cum să educi orice copil de la 9 la 99 de ani, fără să-l plictisești”.
1 comentariu
De unde se poate achizitiona Ion Mud?