Chumbo (Matthias Lehmann) – Casterman 2023
Un roman grafic complex și dens, o adevărată operă de artă pe care n-am reușit s-o iubesc, în ciuda dialogurilor inteligente, burdușite cu umor negru – mai ales din cauza personajelor dezgustătoare care își închipuie că modelează istoria, în timp ce trăiesc vieți banale în care, de-a lungul unei jumătăți de secol XX, nu fac decât să supraviețuiască istoriei. Mă întreb cum se face că oamenii din Brazilia sunt atât de fericiți și de rezilienți, având în vedere că istoria lor e practic un lanț de speranțe zdrobite, votând pentru mai bine, primind mai rău – cred că e din cauza soarelui…
Oricum, acest album este uimitor desenat, cu un stil care aduce aminte de gravura în lemn, de publicitatea anilor 40 și de explozia psihedelică a anilor 70, un stil bogat în detalii și foarte expresiv, iar saga familială explică originile și istoria “anilor de plumb” ai Braziliei prin ochii oamenilor de rând, ceea ce o face o lectură obligatorie pentru oricine este cât de cât interesat de Brazilia (titlul, “Chumbo” înseamnă plumb – iar anii de plumb sunt anii dictaturii militare).
Marea dezamăgire, pentru mine, au fost eroii – Severino, fratele mai mare, comunist, inteligent, sensibil, laș, nesigur de el și un mare leneș; Ramires, fratele mai mic, fascist, bisexual nimfoman și mitocan tupeist, și părinții lor complet nepotriviți (evident, Severino moștenește veleitățile artistice de la mama sa, în timp ce Ramires este aproape o copie fidelă a tatălui lor, o brută fascistă). Pur și simplu nu mi-a putut păsa de ei; vecinii, cunoștințele, prietenii ale căror vieți le distrug prin prostie sau nepăsare sunt mult mai interesanți. Restul – grafica, modul în care povestea rezumă istoria Braziliei – e excelent, dar a contat mai puțin.
Ulysse & Cyrano (Servais / Dorison / Cristau) – Casterman 2024
„Deci ne trebuie iepure și două ouă, piept de porc și o nucă de vițel, o bucată de jambon și niște slănină, fără să uităm de cepe, hașme, alune și măsline negre!” Asta-i tot? „Nu! Lipsește un ingredient esențial. Plăcerea. Dacă nu există în bucătărie, nu va exista nici în farfurie.”
1952. Într-o vilă luxoasă din centrul Parisului, Ulysse Ducerf învață fără chef pentru bacalaureat. Tatăl lui îl împinge către Politehnică, primul pas către preluarea afacerii familiei. Dar când se află că fabrica de ciment Ducerf a lucrat cu zel și spor pentru mașina de război nazistă, paradisul artificial al familiei Ducerf se dezintegrează, iar Ulysse și mama lui se refugiază la țară, unde, jonglând cu restricțiile părintești și cu meditațiile interminabile, adolescentul va descoperi, stupefiat, că-i place să… gătească ???? Și va simți, pentru prima dată în viață, fiorii primei iubiri, gustul libertății și obsesia lucrului bine făcut.
“Ulysse et Cyrano” e o poveste caldă și optimistă despre alegeri și prețul pe care îl plătim pentru ele, despre responsabilități, despre prietenie, dragoste și tot ceea ce ne influențează cu adevărat drumul în viață, o fabulă încântătoare despre Marea Bucătărie Franceză și o călătorie în timp, în perioada celor Treizeci de Ani de Glorie.
Cu albumul acesta, Xavier Dorison m-a convins definitiv că, indiferent despre ce scrie, merită să-l citesc – după cea mai bună BD cu pirați (Long John Silver), cel mai bun BD western modern (Undertaker), cea mai bună saga BD fantastică steampunk à la Belle Epoque (Aristophania) și cea mai bună rescriere a Fermei Animalelor în bandă desenată (Le chateau des animaux) iată-l acum scriind (împreună cu Antoine Cristau) cea mai bună BD despre fascinația artei culinare ????
Stephane Servain e primul nume de pe copertă, și își merită poziția – decorurile lui ultra detaliate și luminoase, personajele lui care respiră de-a dreptul pe pagină, pasiunea evidentă pe care o transmite cititorilor îl fac adevărata vedetă a acestei cărți.
Un album fermecător și nițel filozofic numai bun să vă încălzească inimile, fie că sunteți gurmanzi sau nu.
“In voluptate veritas!” ????
Jesse Owens – Des miles et des miles (Gradimir Smudja) – Futuropolis 2024
Aceasta nu este o biografie. Este un basm extraordinar pictat, plin de glume și jocuri de cuvinte inspirate vag de viața reală a lui Jesse Owens. Naratorul e un motan ale cărui nouă vieți nu sunt suficiente pentru a-l salva pe Jesse din toate necazurile în care intră – necazuri din care iese, ați ghicit, alergând.
Dacă nu v-ați prins de glumă, e probabil pentru că nu știți cine a fost Jesse Owens. Ei bine, el a fost cel mai bun sprinter și săritor în lungime din perioada interbelică și primul atlet de culoare care a devenit celebru în întreaga lume. De ce? Ei bine, pentru că a câștigat PATRU medalii de aur la Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin, ceea ce l-a înfuriat atât de tare pe Hitler (din cauza contradicției evidente între realitate și visele lui) încât a refuzat să-l felicite…
Cei familiarizați cu opera lui Gradimir Smudja îi vor recunoaște imediat semnătura, pentru că a folosit exact aceeași abordare în poveștile lui despre Toulouse Lautrec și Van Gogh („Le cabaret des muses” și „Vincent et Van Gogh”) – animale-povestitori sau personaje secundare importante, multe anecdote amuzante și foarte puțin interes pentru realitatea istorică, mai ales când imaginația este mult mai plăcută decât realitatea mizerabilă.
Sunt de acord cu el, deși înțeleg că libertatea artistică îi poate deranja pe cei care consideră că e o totală lipsă de respect să-i faci de basm pe Lautrec, Van Gogh sau Jesse Owens. Personal, cred că transformarea aceasta ni-i face mai apropiați și mai umani.