Yallah Bye (Safieddine/Park), Le Lombard, 2015
O familie de francezi vin în vacanță la bunici, în Tyr, în sudul Libanului. Imediat după ce ajung, Israelul începe să bombardeze orașul – ca represalii pentru atacurile Hezbollah. Așa că vacanța se transformă într-un coșmar – cu atât mai mult cu cât șoseaua care duce spre Beirut e bombardată și ei nu mai pot fugi, fiind nevoiți să rămână în oraș, martori la distrugerea cartierelor musulmane și a satelor din împrejurimi, refugiindu-se în cartierul creștin și ajungând într-un final să doarmă în singura biserică din Tyr. Tensiunea crește de la planșă la planșă, personajele se schimbă (în bine și în rău deopotrivă) iar povestea se citește cu sufletul la gură. Ce s-ar putea reproșa e perspectiva unilaterală și lipsa de context, dar dosarul politic de la final încearcă să ofere o imagine de ansamblu pentru cei care citesc această bandă desenată fără să știe prea multe despre Liban, Hezbollah sau Israel.
Mi-a plăcut mult carnetul de schițe al desenatorului – aventurile lui din călătoria de documentare merită probabil un album separat.
***
Urmărind-o pe Alice & Povestiri Stranii (Laurențiu Butuc)
Două comic books apărute la Geek Network cândva în 2018-2019 (nu scrie nicăieri anul apariției, e doar o presupunere – nici fișa de pe GoodReads nu conține anul). Parte din setul de cărți cumpărate de la GN la începutul anului, ca să-mi aduc lecturile la zi.
„Urmărind-o pe Alice” (36 pag) (Butuc/Purlucă/Sorina-Georgiana) e o poveste foarte simplă, în care Armand Călinescu nu mai e premierul asasinat de legionari, ci un soi de detectiv paranormal cu un as de pică înfipt în panglica jobenului. Și cu niscai poțiuni magice ascunse prin buzunare, cu care se dopează atunci când e cazul, pe drumul lui din cârciumă în cârciumă spre vrăjitoarea finală.
„Povestiri Stranii” (20 pag) (Butuc/Ungureanu/Mirescu/Mandache) conține două povești: „Abisul”, un soi de haiku SF scris și desenat de Laurențiu Butuc (un robot venit din viitor își declamă menirea), și, la pièce de résistance, „We Will Return On Herbwue”, versiunea în limba engleză a adaptării unei povești SF faimoase din anii ’80, „Ne vom întoarce pe Herbwue” de Alexandru Ungureanu, scenarizată de Marian Mirescu. Surprinzător (pentru că sunt aproape sigur că e cea mai veche dintre povești), Herbwue e cea mai matură creație, cea mai îngrijită și, în definitiv, cea mai satisfăcătoare, în ciuda pre(a)scurtării poveștii originale.
Știu că Laurențiu Butuc a desenat și alte BD-uri, și m-am mirat să nu le văd în volumul de „Povestiri Stranii”. Poate într-un viitor „Povestiri Și Mai Stranii”?
***
Kebek #1 & #2 (Philippe Gauckler) – Editura Daniel Maghen 2019 & 2021
Roy Koks pare a fi pe moarte din cauza unei săgeți care îi străpunge pieptul. O pagină mai devreme, el privea Montrealul din vârful Mont Royal, gândindu-se la o femeie care îi dăruise „cel mai oribil dar pe care îl poate primi un bărbat”. O pagină mai târziu, un convoi de mașini blindate sosește pentru a-l duce la aeroport; poliția îl interoghează pe drum, în timp ce convoiul trece prin zone distruse de revolte.
(Acest gen de salturi spațiale și temporale abundă în primul volum din Kebek, îngreunând lectura sub pretextul de a sofistica o poveste banală, în care Philippe Gauckler amestecă ecologie, romantism, secvențe de acțiune și… un meci de hockey (doar acțiunea se petrece în Canada). Dar să revin.)
Roy lucrează pentru Sekoya, o companie care exploatează diamante în rezervoarele de kimberlit aproape epuizate din nordul Quebecului. În timpul pregătirilor pentru a trece de la exploatarea de suprafață la cea de adâncime, pământul se cutremură și una dintre instalațiile uriașe de foraj se prăbușește într-o falie foarte adâncă. În timp ce explorează crevasa, Roy și echipa sa descoperă o sferă gigantică de diamant negru, care pare a fi artificială. În timp ce presa, poliția, corporația Sekoya și triburile indigene încep să se agite, prietena lui Roy, Natane, fiica șefului tribului local, face o descoperire și mai tulburătoare – picturi rupestre care detaliază sfera și secretele sale. Între timp, minerii forează sfera… și găsesc, evident, femeia care îi tulbura visele lui Roy încă din prima pagină.
E Crăciunul, iar Adamante, incredibil de frumoasă dar în vârstă de “doar” patru sute de mii de ani, e darul primit de întreaga omenire. Ea respiră. Și îl influențează pe Roy într-un mod subtil, dar definitiv. Grav rănit în timpul atacului asupra convoiului blindat de la sfârșitul primului volum, Roy se vindecă văzând cu ochii… Să fie aceasta limita noilor sale puteri? Cine este Adamante și putem avea încredere în mesajul pe care îl transmite?
A doua jumătate a acestui roman grafic în două volume devine în sfârșit interesantă – Adamante este mesagerul unei tragedii planetare și, în același timp, salvatorul poporului său (și al omenirii, cine știe?). Peisajele extraterestre (?) pe care le admirăm în timpul revelației sale sunt spectaculoase, dar marcate de conștiința catastrofei imediate. Finalul este tragic, dar speranța rămâne. E ca un film mut într-o limbă necunoscută, un film frumos, poetic, al cărui sens încercăm în zadar să-l înțelegem citind pe buzele personajelor.
Și totuși, chiar dacă sunt două volume extrem de bine desenate, cu planșe uneori superbe și atmosferă minuțios redată, Kebek e un efort ratat, încă una din prea multele demonstrații că autorii în stare să povestească la fel de bine precum desenează sunt rara avis. Expunerea este prea lungă, intriga de până la sosirea lui Adamante este banală, iar finalul lasă mult prea multe întrebări deschise, fără un mesaj clar.
