De la precedentul număr al revistei am mai citit câte ceva și am notat câteva impresii. Sunt subiective, adică impresii de cititor, nu de critic literar. Așa că, ținând cont de asta, mi-am permis să aranjez cărțile într-un clasament personal, după cum m-au impresionat.
7. LIU Cixin – Pădurea întunecată (Amintiri din trecutul Terrei #2)
Omenirea are la dispoziție câteva secole pentru a-și pregăti apărarea în fața flotei trisolariene. Resemnare, soluții stranii, speranță – toate acestea se împletesc în încercarea de a găsi o soluție. Și, desigur, intriga se învârte în jurul conceptului „Pădurii întunecate”, care ar putea explica paradoxul lui Fermi.
Ideea generală a seriei rămâne una interesantă. Dacă primul volum a debordat de idei științifice foarte atractive, ponderea acestora în cartea de față s-a redus – dar ideile prezentate rămân deosebite, deși unele dintre ele nu au o finalitate, ci par să rămână la stadiul de „uite ce mi-a trecut mie prin cap”. Intriga e destul de ternă, stilul autorului arid, profunzimea problemelor morale pare destul de des filozofie de dragul filozofiei, personajele nu prea au sare și piper, unele scene cad în penibil, iar altele își ratează punctul culminant.
O carte cu potențial, dar, în ceea ce mă privește, mai curând neinteresantă.
6. Cornel BĂLAN – Artificial
Volumul cuprinde douăsprezece povestiri SF și fantastice, explorând teme precum călătoria temporală, inteligența artificială, visele, artefactele extraterestre, călătoria în spațiu etc. Ultimul text, Alegeri, aduce în discuție problema drepturilor roboților, într-o abordare care amintește de Philip K. Dick, fără a pastișa, însă.
Ideile fiind tratate relativ cuminte, fără elemente provocatoare, suspans sau momente tensionate, concentrându-se preponderent pe idee, nu pe contextul în care e aceasta ambalată. Multe dintre ele au oferit o răsturnare de perspectivă la final.
O carte care mi s-a părut ok și cam atât.
5. Ian WATSON – The Embedding: Încorporarea
Influențează limbajul modul cum gândim, cum percepem lumea? La întrebarea aceasta încearcă să răspundă un trib amazonian ce vorbește un dialect structurat complet diferit de oricare altul, o serie de oameni de știință ce fac experimente pe grupuri de copii și o specie extraterestră venită pe Pământ după ce a recepționat mesajele trimise de omenire în cosmos,
Cartea conține concepte interesante, alambicate, fire narative intricate și ridică o serie de probleme politice, sociale și etice – unele dintre ele relevante pentru perioada când a fost scrisă, altele valabile și acum. Dur, fără dorința de a menaja cititorul, cu o doză bună de „weird” specific poveștilor ce au loc printre populațiile indigene amazoniene, romanul se mulează pe specificul vremii sale, cu personaje și intrigă insuficient dezvoltate, dar compensate de ideile ce mustesc de teme provocatoare. Într-o anumită măsură, mi-a amintit de „Lumea non-A” a lui van Vogt.
O carte care, per ansamblu, nu m-a dat pe spate, dar care are suficiente elemente de calitate ca să o consider bună.
4. Ann LECKIE – Trădare ancilară (Imperial Radch #2)
După ce a reușit să rezolve conflictul dintre multiplele ei personalități, Stăpâna Radchului, Anaander Mianaai, o trimite pe Breq – fosta navă redusă la o simplă unitate – să protejeze un sistem izolat unde există bănuiala că ar exista o acțiune de trădare la adresa unităților ancilare imperiale.
Stilul alambicat în care construiește autoarea intriga s-a potrivit perfect în primul volum, unde Anaander Mianaai lupta împotriva ei însăși, iar indiciile trebuiau ascunse și devoalate într-un mod aparte, ca să nu creeze erori de logică. Nu știam cum vor decurge lucrurile mai departe, dar Leckie concepte o nouă poveste potrivită aceluiași stil. Chiar dacă nu vine mănușă, ca în cazul volumului precedent, intriga este susținută de detalierea lumii imaginate, de momente de instrospecție bine dozate, de ridicarea unor interesante probleme morale (raportate la condițiile lumii imaginate de autoare). Nu în ultimul rând, găselnița legată de genuri mi s-a părut foarte reușită, oferind un plus de originalitate seriei.
Nu e o lectură ușoară, e posibil ca unora să nu le placă stilul, dar mie mi-a amintit de modul cum Ursula K, Le Guin oferă pe parcursul cărților ei informații aparent disparate, ce se unesc la final într-un tablou de ansamblu impresionant.
O carte bună spre foarte bună, din punctul meu de vedere.
3. Yuval Noah HARARI – 21 de lecții pentru secolul XXI
Care vor fi unele dintre provocările aflate în fața omenirii în viitorul apropiat? E capabilă mintea umană să-și păstreze gândirea critică în fața bombardamentului știrilor false, ce nu-i mai dau timp de analiză și introspecție? Mai reprezintă naționalismul și religia forțe capabile să miște mase uriașe de oameni în numele unui ideal, sau războaiele s-au transformat în atacuri teroriste unde dușmanul e nicăieri și peste tot, în același timp? După idealul fascist și cel comunist, a venit vremea cântecului de lebădă al democrației liberale? Și, dacă așa este, ce o va înlocui? Putem face față schimbărilor climatice și dezvoltării IA-ului? Ce ar trebui să-i învățăm azi pe copiii noștri pentru a-i ajuta să fie pregătiți să întâmpine viitorul de mâine?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care Harari caută să ne ofere informații pentru a ne ajuta să găsim posibile răspunsuri. Un viitor care, privit dintr-un anumit unghi, poate părea înspăimântător, iar din altul – fascinant. Idei bine argumentate, o perspectivă echilibrată, ce ține cont de istorie, de modul de acțiune al maselor, de combinația (lupta continuă?) dintre deciziile raționale și cele luate prin prisma sentimentelor – mai pe scurt o carte foarte bună, ce dă un pic la o parte cortina, permițându-ne să privim spre viitorul apropiat.
2. Terry PRATCHETT – Soul Music (Discworld #16, Death #3)
Dornică să învețe cum poate uita, Moartea pleacă în lume, lăsându-și atribuțiile în mâinile nepoatei sale, care nu știe nimic despre meseria respectivă. Și, ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, exact în acea perioadă apare Muzica pe Lumea Disc. Nu muzica obișnuită, ci aceea care face din interpret și din public sclavii săi. Și se pare că nu vrea să plece cu una cu două.
Pentru mine, seria aceasta reprezintă o delicatesă. Pratchett preia teme din istoria, cultura, religiile, mitologia și filozofia omenirii și le transformă astfel încât să se muleze pe cadrul fantastic al Lumii Disc, ceea ce-i permite jocuri savuroase de cuvinte, de idei și de conjuncturi. Combinația de profunzime, inteligență și divertisment (uneori facil, alteori plin de subtilități) creează un contrast care, la prime cărți ale seriei, m-a contrariat. Apoi am început să-l gust tot mai mult și n-am mai avut scăpare. În volumul de față, tema principală în jurul căreia gravitează povestea amintește de începuturile isteriei rock.
O carte superbă, o delectare pentru mintea și sufletul meu.
1. Brandon SANDERSON – Cuvinte despre lumină (Arhiva Luminii de Furtună #2)
Sclavul Kaladin ajunge la conducerea gărzii regale. Deși abilitățile sale îl fac unul dintre cei mai buni luptători, poziția socială îl dezavantajează în fața ochilor luminoși. Mai mult, e pus în fața unor alegeri legate de onoare care pot să-l coste însăși viața. Shallan ajunge pe Câmpiile Sfărâmate, la logodnicul său de viță nobilă și e nevoită să execute un dans foarte periculos între puterile sale ieșite din comun și minciunile care-i întunecă trecutul. Szeth își continuă acțiune de îndepărtare a regilor din Roshar, în timp ce Dalinar caută să readucă la viață ordinul Cavalerilor Radianți.
Un epic fantasy care-și ia tot timpul din lume pentru construirea unui cadru veridic, complex și a unor personaje ce evoluează natural, astfel încât reacțiile lor în momentele de cumpănă să vină firesc din modul cum au fost construite.
O carte complexă, cu o recuzită originală și o poveste fascinantă, ce promite o serie pe care o voi urmări în continuare cu mult interes.
